Friday, October 16, 2026
10.2 C
Bucharest

Arhimandritul Ciprian Grădinaru : “Trebuie să ne vaccinăm, e singura soluție. Nu putem să fim în extrema asta a indiferenţei”

Arhimandritul Ciprian Grădinaru, eclesiarhul Paraclisului Catedralei Naționale, a declarat pentru Agerpres că nu s-a vaccinat încă împotriva Covid-19 dar o va face, pentru că vaccinarea este un act de responsabilitate faţă de sine şi faţă de cei apropiaţi.

„Ca orice pandemie care a mai fost în istoria omenirii – şi ştim că toţi când am fost micuţi am făcut acele vaccinuri neobligatorii, dar necesare, de rujeolă, de gripă, de tifos, boli pe care ştiinţa le-a eradicat – şi acest virus nu va trece fără un vaccin, chiar dacă sunt îndoieli, chiar dacă sunt multe suspiciuni, chiar dacă sunt multe contraziceri, chiar dacă sunt multe reacţii adverse de la vaccinuri care sunt actualmente pe piaţă”, a spus Părintele Ciprian Grădinaru.

Părintele Ciprian Grădinaru spune că a văzut ca duhovnic că acest virus a curmat atâtea vieți și a fost nemilos cu oameni valoroşi care nu mai sunt printre noi.

„Ca duhovnic am rămas uimit să constat acest lucru. Primeam telefon: ‘m-am internat în spital’, ‘sunt la terapie intensivă’. Apoi mă sunau apropiaţi: ‘l-au intubat’ şi, imediat, următorul telefon: ‘Părinte, a decedat’. Este un virus necruţător, căruia mulţi nu i-au putut face faţă. Ştim că este prezent printre noi şi bântuie ucigător, dar cu ajutorul Bunului Dumnezeu, cu ajutorul oamenilor luminaţi ai lui Dumnezeu, care vor crea un vaccin adecvat, o să scăpăm de el”.

„Trebuie să mă vaccinez pentru că sunt conştient că singurul lucru este vaccinul. Trebuie să fim conştienţi de realitatea asta. Nu putem să fim în extrema asta a indiferenţei că o să treacă aşa de la sine. Trebuie să avem o responsabilitate faţă de noi şi faţă de apropiaţii noştri”.

„Şi creştinismul este o libertate plină de responsabilităţi, nu un sistem filosofic. Pentru că Mântuitorul spune ‘cel ce vrea să vină după Mine’. Totul este la modul sugestiv, nu la modul imperativ: doar cel ce vrea”, a subliniat părintele arhimandrit.

Părintele a vorbit totodată despre bucuria că vom celebra Floriile „în libertate, în slujbe frumoase, cu prezenţă la biserică” dar a atras atenţia că această libertate este însă „plină de responsabilităţi, pentru că pandemia încă nu a trecut”.

Părintele Ciprian le-a urat tuturor sărbători cu bucurie, cu linişte şi pace, scrie stiripesurse.ro

Hot this week

Care-i treaba cu vortexul polar?

Care-i treaba cu vortexul polar? O rupere a vortexului polar...

UE a plătit 200 miliarde euro Rusiei, de când a invadat Ucraina

UE a plătit 200 miliarde euro Rusiei pentru gaz,...

Şeful MI5 : Rusia este agresorul nr. 1

Şeful MI5 : Rusia este agresorul nr. 1 Iranul își...

Brad Smith : Laptele are mai multe reglementări decât AI

Brad Smith : Laptele are mai multe reglementări decât...

China exportă lunar 1 milion de maşini

China exportă lunar 1 milion de maşini Poziția dominantă pe...

Topics

Care-i treaba cu vortexul polar?

Care-i treaba cu vortexul polar? O rupere a vortexului polar...

UE a plătit 200 miliarde euro Rusiei, de când a invadat Ucraina

UE a plătit 200 miliarde euro Rusiei pentru gaz,...

Şeful MI5 : Rusia este agresorul nr. 1

Şeful MI5 : Rusia este agresorul nr. 1 Iranul își...

Brad Smith : Laptele are mai multe reglementări decât AI

Brad Smith : Laptele are mai multe reglementări decât...

China exportă lunar 1 milion de maşini

China exportă lunar 1 milion de maşini Poziția dominantă pe...

Tratament complex pentru o boală ginecologică avansată

Tratament complex pentru o boală ginecologică avansată Miruna avea o...

Bomba lui Nicuşor : dizolvarea Parlamentului

Președintele Nicușor Dan ia în calcul dizolvarea Parlamentului și...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img