Tuesday, July 1, 2025
30.2 C
Bucharest

Atac cu 14 morti in California – atentator extremist islamic

Syed Rizwan Farook, unul dintre autorii atacului din California, soldat cu 14 morţi, devenise fundamentalist islamic şi avea legături cu indivizi suspectaţi de terorism internaţional, anunţă surse citate de presa americană, în timp ce autorităţile au găsit bombe artizanale în locuinţa criminalului. Biroul Federal pentru Investigaţii din Statele Unite tratează ancheta în cazul atacului armat din California, soldat cu 14 morţi, ca dosar antiterorist, au anunţat surse citate de cotidianul The New York Times.

În apartamentul presupuşilor autori ai atacului au fost găsite numeroase arme de foc, 5.000 de gloanţe şi 12 dispozitive explozive artizanale, a declarat Jarrod Burguan, şeful Poliţiei regionale. “Încă nu cunoaştem mobilul atacului. Dar cei doi autori erau bine echipaţi şi ar fi putut comite un alt carnagiu”, a precizat Burguan.

Atacul comis miercuri după-amiază în California, soldat cu 14 morţi, ar putea avea caracter terorist, dar motivaţiile criminalilor nu au fost încă stabilite, a afirmat preşedintele Statelor Unite, Barack Obama. “Încă nu ştim amploarea planurilor atacatorilor, nici motivaţiile acestora”, a declarat joi Barack Obama, precizând că Biroul Federal pentru Investigaţii (FBI) încă cercetează circumstanţele producerii atacului. “Ipoteza unui act terorist rămâne incertă, nu ştim nimic clar. Există această posibilitate”, a adăugat liderul de la Casa Albă, explicând că un alt motiv ar putea fi o dispută după pierderea unui loc de muncă. Preşedintele Statelor Unite a reiterat că sunt necesare “măsuri esenţiale” pentru a bloca accesul anumitor tipuri de indivizi la arme de foc. “Observăm o prevalenţă a atacurilor de acest fel în întreaga ţară şi cred că mulţi americani au sentimentul neputinţei. Nu îi putem lăsa doar pe profesionişti să se ocupe de problema acestor crime oribile, trebuie să contribuim cu toţii”, a spus Obama.

Hot this week

3 ambasadori americani : românii au respins modelul autoritar promovat de Putin

Trei foști ambasadori ai Statelor Unite în România, Mark...

În 2024, România a exportat autoturisme noi de 12 miliarde de euro

Asociația Producătorilor și Importatorilor de Automobile (APIA) dorește să clarifice...

MApN : achiziția sistemelor MANPAD a fost aprobată din 2022

România participă la Iniţiativa Europeană de Achiziţie în Comun...

Media europeană la TVA : 21%

www.antena3.ro : Taxa pe valoarea adăugată (TVA) este un...

Noul preț la gaze de la 1 iulie

Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) a...

Topics

Secetă extinsă în Europa

Jumătate din Europa și regiunea mediteraneană erau afectate de...

Histeroscopia, metodă minim invazivă de diagnostic și tratament

Histeroscopia, metodă minim invazivă de diagnostic și tratament   Numeroase afecțiuni...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img