Saturday, February 28, 2026
-1 C
Bucharest

Aurescu despre agresiunile Rusiei : “Nu poate exista impunitate pentru încălcări grave ale valorilor democratice, drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale”

Importanţa cooperării multilaterale pentru consolidarea principiilor şi valorilor democratice, inclusiv prin sancţionarea fermă şi promptă a derapajelor a fost evidenţiată de ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, care a deschis, marţi, în exercitarea Preşedinţiei române a Comunităţii Democraţiilor (CoD), cea de-a 33-a reuniune a Consiliului Guvernator al CoD, desfăşurată marţi şi miercuri în sistem de videoconferinţă.

Potrivit unui comunicat al MAE transmis, marţi, AGERPRES, în deschiderea reuniunii au mai luat cuvântul secretarul general al CoD, Thomas Garrett, şi secretarul parlamentar al ministrului canadian al Afacerilor Externe, Robert Oliphant.

Bogdan Aurescu a evidenţiat necesitatea dinamizării şi eficientizării eforturilor comunităţii internaţionale pentru consolidarea sistemelor democratice, singurele care oferă prosperitate, siguranţă şi bunăstare pentru cetăţeni.

Şeful diplomaţiei române a evocat importanţa Principiilor Declaraţiei de la Varşovia, documentul fondator al CoD, precum şi a cadrului oferit de Declaraţia de la Bucureşti, din iunie 2020, care evidenţiază că sistemele democratice, prin respectul pentru drepturile omului, capacităţile instituţionale, transparenţă şi încredere, oferă şi cel mai bun cadru pentru depăşirea situaţiilor de criză, inclusiv cea generată de pandemie.

“Trebuie să reacţionăm la politicile nedemocratice ale regimurilor abuzive, inclusiv ale celor care se consideră parte din Europa. Nu poate exista impunitate pentru încălcări grave ale valorilor democratice, drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale. Nicio încercare de destabilizare la adresa partenerilor sau vecinilor noştri nu trebuie să treacă nepedepsită şi trebuie să facem uz de instrumentarul nostru democratic – o abordare strategică axată pe valori fundamentale, precum şi încurajarea implicării societăţii civile”, a declarat Aurescu, citat în comunicat.

Ministrul a precizat că un factor esenţial pentru combaterea ameninţărilor la adresa sistemelor democratice este asigurarea unui cadru în care membrii societăţii pot prospera.

“Amintind că promovarea rolului femeilor în viaţa publică şi în consolidarea democraţiei şi creşterii economice este o prioritate a Preşedinţiei române la conducerea CoD, a accentuat că asigurarea egalităţii de gen contribuie în mod esenţial la formarea unei societăţi echitabile, reprezentative, funcţionale şi reziliente. Ministrul român a făcut referire la promovarea, la nivel naţional, a egalităţii de şanse şi de tratament, atât prin lege, cât şi în practică. A exemplificat prin modelul de succes al diplomaţiei române, care înregistrează un echilibru de gen foarte bun, inclusiv în reprezentarea în funcţii de conducere, atât în Centrala MAE, cât şi în Serviciul Exterior”, se arată în comunicat.

Şeful diplomaţiei române a reiterat angajamentul României pentru promovarea egalităţii de gen, inclusiv prin determinarea de a respecta şi a contribui la implementarea prevederilor instrumentelor internaţionale în acest domeniu.

Bogdan Aurescu a propus Consiliului Guvernator includerea unei componente privind egalitate de gen pe agenda următorului Forum pentru Tineret al CoD.

Ministrul a salutat adoptarea, marţi, a Declaraţiei Consiliului Guvernator pe tema rolului femeilor în cadrul guvernanţei democratice şi dezvoltării durabile, subliniind importanţa acesteia pentru consolidarea acţiunilor CoD în domeniu, precum şi pentru catalizarea eforturilor internaţionale pe acest subiect.

Cea de-a zecea reuniune ministerială a CoD se va desfăşura în marja segmentului la nivel înalt a celei de-a 76-a sesiuni a Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite, în septembrie 2021, unde România va continua, în calitatea sa de Preşedinţie a CoD, promovarea obiectivelor, valorilor şi principiilor Comunităţii Democraţiilor, se menţionează în comunicat.

România găzduieşte, marţi şi miercuri, în sistem de videoconferinţă, cea de-a 33-a reuniune a Consiliului Guvernator al Comunităţii Democraţiilor (CoD) şi a treia sub Preşedinţia României.

România asigură Preşedinţia Comunităţii Democraţiilor în perioada septembrie 2019 – septembrie 2021, având ca principale obiective, inter alia, promovarea democraţiei pe plan global, ca unic sistem care garantează prosperitatea şi dezvoltarea durabilă, facilitarea implicării tinerilor în procesele democratice, precum şi relaţia dintre procesele democratice şi tehnologia informaţiei.

Comunitatea Democraţiilor, înfiinţată în anul 2000, la iniţiativa SUA, prin semnarea de către 106 state a Declaraţiei de la Varşovia, este cea mai amplă platformă de dezbatere şi schimb de experienţă pe tema democraţiei la nivel global. Consiliul Guvernator, care se compune din 31 de state, inclusiv România (din 2011), este principalul organ decizional al Comunităţii Democraţiilor, scrie Agerpres.

Hot this week

China oferă Iranului o rachetă supersonică împotriva americanilor

Iranul este pe cale să obțină o rachetă supersonică...

ARTE.tv : Putin și războiul pe cinci mări

ARTE.tv : Putin și războiul pe cinci mări https://www.youtube.com/watch?v=BQn9T-MZb_A

Analiza FSM : apărarea antiaeriană a Iranului

Analiza FSM : Apărarea antiaeriană a Iranului Apărarea antiaeriană a...

Locul în care NATO instruieşte militari ucraineni

Tabăra Jomsborg a fost înființată în 2025 ca parte...

Documentar înfricoşător : ce se va întâmpla cu vremea în Europa

Cea mai mare parte a atenției asupra schimbărilor climatice...

Topics

China oferă Iranului o rachetă supersonică împotriva americanilor

Iranul este pe cale să obțină o rachetă supersonică...

ARTE.tv : Putin și războiul pe cinci mări

ARTE.tv : Putin și războiul pe cinci mări https://www.youtube.com/watch?v=BQn9T-MZb_A

Analiza FSM : apărarea antiaeriană a Iranului

Analiza FSM : Apărarea antiaeriană a Iranului Apărarea antiaeriană a...

Locul în care NATO instruieşte militari ucraineni

Tabăra Jomsborg a fost înființată în 2025 ca parte...

Documentar înfricoşător : ce se va întâmpla cu vremea în Europa

Cea mai mare parte a atenției asupra schimbărilor climatice...

Tratament nechirurgical pentru prostata mărită

Tratament nechirurgical pentru prostata mărită Paul, în vârstă de 58...

Pensiile magistraților : joi ajunge decizia CCR la Cotroceni

Ultima oră : joi ajunge decizia CCR la Cotroceni Potrivit...

4 ani de război sângeros al Rusiei în Ucraina

4 ani de război sângeros al Rusiei în Ucraina https://www.youtube.com/watch?v=svPXWagcXXA

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img