Sunday, November 15, 2026
7.2 C
Bucharest

Austria se opune aderarii Romaniei la Schengen

Austria se opune aderarii Romaniei la Schengen

Ministerul de Interne austriac a anunţat opoziţia acestei ţări faţă de eliminarea controalelor la frontierele statelor membre UE România, Bulgaria şi Croaţia, relatează vineri ziarul Kurier, citat de DPA.

Comisarul european pentru afaceri interne Ylva Johansson a declarat în această săptămână că cele trei ţări ar trebui să adere fără întârziere la zona liberă de circulaţie Schengen.

“Este un moment inoportun să votăm asupra extinderii acum, când sistemul frontierelor externe nu funcţionează”, a declarat ministrul de Interne conservator Gerhard Karner pentru Kurier.

Austria se confruntă în prezent cu un număr sporit de refugiaţi care au trecut prin alte state UE de-a lungul aşa-numitei rute a Balcanilor pentru a intra în ţară.

Potrivit Ministerului de Interne, peste 90.000 au ajuns la frontiera austriacă de la începutul anului. Dintre aceştia, 75.000 nu au fost înregistraţi anterior în vreo altă ţară UE.

Un vot asupra aderării celor trei ţări la spaţiul Schengen este programat să aibă loc pe 8 decembrie, în cadrul Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne (JAI), notează DPA. O decizie în acest sens necesită unanimitate.

Zona Schengen formată din 26 de state a suspendat în mare parte controalele la frontieră între ţările membre şi le permite oamenilor să călătorească, să muncească şi să trăiască într-o altă ţară fără viză sau permis de şedere.

Bulgaria, România, Croaţia, Republica Irlanda şi Cipru sunt singurele state UE care nu fac parte din zona Schengen, la care au aderat însă ţările non-UE Islanda, Norvegia, Elveţia şi Liechtenstein, scrie Agerpres.

Hot this week

Planul NATO : descurajarea totală a intențiilor agresive ale Rusiei

Aliații NATO analizează cea mai amplă reorganizare a planificării...

Rusia nu oprește războiul din Europa. Câți militari reduce SUA

Administrația Trump ia în calcul retragerea unui număr mult...

Majoritatea francezilor votează extremiști

Alegerile prezidențiale din Franța par să fie acaparate de...

Ce perturbări va aduce vortexul polar

Ce perturbări va aduce vortexul polar Experții în climatologie au...

Cum ajută tehnologiile moderne la diagnosticarea și tratarea unei boli grave a bărbaților

Cum ajută tehnologiile moderne la diagnosticarea și tratarea unei...

Topics

PSD vrea să desființeze 26 de județe

PSD vrea să desființeze 26 de județe România ar putea...

Restanțe : contracte nesemnate de România pe SAFE

Restanțe : contracte nesemnate de România pe SAFE România a...

România doboară drone de 50.000 de dolari cu rachete de 10 ori mai scumpe

România doboară drone de 50.000 de dolari cu rachete...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img