Un oficial guvernamental american din domeniul sănătăţii intenţionează să atragă joi atenţia Congresului SUA că în lipsa unei reacţii naţionale fundamentate ştiinţific la epidemia de COVID-19 ar putea urma ”cea mai neagră iarnă din istoria modernă”, transmite dpa.

”Fereastra de oportunitate se închide”, arată Rick Bright în depoziţia pregătită pentru subcomisia pentru energie, comerţ şi sănătate a Camerei Reprezentanţilor, după ce a înregistrat săptămâna trecută o reclamaţie ca avertizor public.

Bright, care a fost transferat recent din funcţia de director al Autorităţii pentru Cercetare Avansată şi Dezvoltare Biomedicală (BARDA), avertizează că mortalitatea provocată de coronavirus ar putea fi ”fără precedent” şi ar putea depăşi bilanţul de 50 de milioane de morţi al gripei spaniole din 1918.

”Dacă nu reuşim să dezvoltăm un răspuns naţional coordonat, pe bază ştiinţifică, mă tem că pandemia se va agrava mult şi se va prelungi, provocând un număr nemaiîntâlnit de îmbolnăviri şi decese. Este un fapt indiscutabil că la toamnă va urma o recrudescenţă a COVID-19, care va complica dificultăţile gripei sezoniere şi va supune sistemul de sănătate unei presiuni fără precedent”, consemnează depoziţia oficialului. ”Dacă ignorăm ştiinţa, ne expunem unui risc crescut dramatic de a înrăutăţi răspândirea virusului în lunile următoare. Ca urmare, ar putea apărea mai multe focare extinse şi s-ar putea pierde mult mai multe vieţi”, susţine Bright.

În reclamaţia oficială ca avertizor public, Bright afirmă că a fost retrogradat de la conducerea BARDA ca sancţiune pentru că a contestat rapiditatea reacţiei la criză a administraţiei conduse de preşedintele Donald Trump. El denunţă presiunile făcute asupra sa de funcţionari numiţi de Trump pentru a face disponibile pe scară largă hidroxiclorochina şi clorochina, medicamente împotriva malariei despre care nu s-a dovedit că sunt eficiente în tratarea COVID-19. Fostul director dezvăluie că o parte din tabletele de clorochină acceptate în Rezerva Strategică Naţională au fost produse în fabrici cărora Administraţia pentru Alimente şi Medicamente (FDA) le interzisese anterior vânzările în SUA.

Potrivit dpa, este de aşteptat ca oficiali din Departamentul pentru Servicii de Sănătate şi Umane (HHS), organismul tutelar al BARDA, să respingă mărturia lui Bright subliniind că acesta a cerut FDA autorizarea de urgenţă a donaţiilor de clorochină.

”Este o problemă personală aflată în curs de revizuire. Cu toate acestea, HHS respinge ferm afirmaţiile şi aprecierile din plângerea dr. Bright”, a comunicat Caitlin Oakley, purtătoare de cuvânt a HHS.

Subcomisia Congresului îl va audia şi pe Michael Bowen, vicepreşedinte executiv al companiei Prestige Ameritech, producătoare de echipamente medicale. Bright susţine că a corespondat cu acesta prin e-mail despre penuria acută de măşti de protecţie N95 disponibile la nivel naţional la începutul crizei. Bowen s-a oferit să suplimenteze oferta de echipamente de protecţie individuală vitale, dar propunerile sale au fost ignorate, susţine Bright în reclamaţie.

Bowen urmează să depună mărturie că a trimis e-mailuri către BARDA ‘timp de 13 ani’, pentru a face HHS ”să înţeleagă că stocul de măşti din SUA se va dovedi depăşit”.

Congresmanul Michael C. Burgess din Texas, republicanul cu rangul cel mai înalt în subcomitetul Camerei Reprezentanţilor, a apreciat că audierea de joi este prematură. El i-a scris marţi preşedintei subcomitetului, democrata Anna G. Eshoo din California, că oficialii numiţi de Trump ar fi trebuit să aibă ocazia de a respinge acuzaţiile lui Bright.

Avertizarea are loc în contextul criticilor democraţilor la adresa lui Trump. Preşedintele încurajează relaxarea măsurilor de distanţare socială pentru a se putea relua activităţile economice.

Mai mulţi epidemiologi din cadrul Centrului pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor (CDC) au formulat în scris, pe 63 de pagini, instrucţiuni pentru deblocarea în siguranţă a economiei. Raportul respectiv a fost ignorat de Casa Albă, afirmă dpa. Documentul, ajuns la presă, stabileşte parametri mai riguroşi decât cei din instrucţiunile actuale ale preşedinţiei SUA pentru companii şi guvernele statelor americane.

Liderul minorităţii democrate din Senatul Statelor Unite, Charles E. Schumer, a cerut miercuri unanimitatea plenului pentru publicarea imediată a raportului, fără ”cenzură politică”. Republicanul Mike Braun a obiectat, numindu-i pe experţii CDC ”birocraţi”, scrie Agerpres.

 

Leave a Reply