Sunday, December 29, 2024
2.2 C
Bucharest

Avertisment la Reuniunea B9, in prezenta Frantei. Amenintarea nu e doar pentru Ucraina, e pentru intreg spatiul euroatlantic

Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, a declarat, joi, că actuala criză de securitate ”este despre securitatea spaţiului euro-atlantic” în ansamblul său, arătând că statele aliate trebuie să continue să se coordoneze cu privire la măsurile concrete, astfel încât să se obţină o dezescaladare a situaţiei.

“Actuala criză de securitate nu este doar despre securitatea Ucrainei, nu este doar despre securitatea regiunii, nu este doar despre securitatea Europei, ci este despre securitatea spaţiului euro-atlantic în ansamblul său, iar Marea Neagră face parte integrantă din acest spaţiu, aşa cum securitatea Mării Negre face parte integrantă din securitatea transatlantică. Ceea ce se întâmplă la Marea Neagră nu rămâne în Marea Neagră. Federaţia Rusă continuă să maseze trupe în proximitatea Ucrainei, în regiunea Mării Negre, acestea sunt evoluţii îngrijorătoare care necesită atenţia noastră permanentă şi atunci am decis şi astăzi am avut încă o dată acest prilej să continuăm să ne coordonăm cu privire la măsurile concrete pe care trebuie să le luăm împreună, în aşa fel încât să obţinem o dezescaladare a situaţiei, să obţinem o continuare a dialogului”, a spus Bogdan Aurescu, în conferinţa comună cu ministrul francez pentru Europa şi afaceri externe, Jean-Yves Le Drian.

Ministrul Bogdan Aurescu a găzduit o rundă de consultări, în format hibrid, a miniştrilor afacerilor externe ai statelor din Formatul Bucureşti 9 (B9) cu ministrul francez pentru Europa şi afaceri externe, Jean-Yves Le Drian. La reuniune a participat şi ministrul de externe din Ucraina.

Ministrul francez al Afacerilor Externe, Jean-Yves Le Drian, a afirmat, joi, că prezenţa militară franceză anunţată în România nu poate fi considerată “o provocare” de către Rusia, ci doar respectarea angajamentelor pe care ţara sa trebuie să le onoreze.

“Franţa este naţiune-cadru, iar participarea la prezenţa avansată adaptată a NATO în România răspunde la angajamentele sale ca parte din NATO. Această disponibilitate va fi discutată de miniştri zilele următoare”, a afirmat Le Drian.

Ministrul francez a susţinut o conferinţă de presă comună cu omologul său, Bogdan Aurescu.

Jean-Yves Le Drian a spus că eventuala coordonare cu forţele americane de pe teritoriul României, a căror prezenţă a fost anunţată miercuri, ar putea fi pe bază de “complementaritate”.

Întrebat dacă Rusia va vedea anunţul Franţei că va trimite trupe în România drept o “provocare”, şeful diplomaţiei de la Paris a răspuns: “Nu cred că se poate spune că aceasta este o provocare, nu facem decât să răspundem la angajamentele pe care trebuie să le onorăm în contextul NATO”.

Ministrul a arătat că “subiectul esenţial, la ora actuală, este dezescaladarea”. El a vorbit în acest sens şi de varianta dialogului.

“Trebuie să facem toate eforturile pentru a ajunge la acest scop. Ce facem în acest scop: descurajăm şi încercăm să discutăm. Ne dorim să găsim canale de comunicare cu Rusia. Este adevărat că acest dialog este mereu exigent şi dificil, dar trebuie să aibă loc, pentru a evita degradarea situaţiei, pentru că în prezent este adevărat că situaţia este gravă şi Rusia are la dispoziţie forţele dislocate necesare pe care le poate angaja într-o iniţiativă agresivă rapid, dacă doreşte. Dar încă nu a decis. Deci trebuie să facem toate demersurile posibile, să luăm toate iniţiativele posibile pentru a duce la o dezescaladare şi pentru ca preşedintele Putin să prefere negocierea confruntării”, a punctat Le Drian.

La rândul său, Aurescu a vorbit de importanţa componentei de descurajare.

“Aş completa cu o constatare pe care noi românii o avem în minte, rezultând din experienţa noastră istorică – atunci când vrei să ai un dialog care să fie substanţial şi care să dea rezultate, în această parte a lumii este nevoie să te bazezi pe o descurajare puternică”, a arătat el.

Totodată, Aurescu a reiterat că “prezenţa aliată pe flancul estic al Alianţei, inclusiv în partea de Sud, unde se află România, dacă este comparată cu actuala prezenţă rusă în proximitatea Ucrainei şi în regiunea Mării Negre, este clar o prezenţă de câteva ori mai mică, deci nu se poate în niciun caz vorbi despre desfăşurare de forţe aliate care să reprezinte o provocare pentru Rusia”, scrie Agerpres.

Hot this week

În ciuda poluării, creşte cererea mondială de cărbune

Cererea mondială de cărbune ar urma să atingă noi...

Scăderea record a banchizei antarctice în 2023 a dus la o creştere a frecvenţei furtunilor

Scăderea record a banchizei antarctice în 2023 a dus...

Descoperire valoroasă pentru medicină şi sănătate

Oamenii de ştiinţă din Australia au descoperit o modalitate...

Cum a fost tratată o femeie cu boală arterială periferică

Cum a fost tratată o femeie cu boală arterială...

Topics

În ciuda poluării, creşte cererea mondială de cărbune

Cererea mondială de cărbune ar urma să atingă noi...

Descoperire valoroasă pentru medicină şi sănătate

Oamenii de ştiinţă din Australia au descoperit o modalitate...

Cum a fost tratată o femeie cu boală arterială periferică

Cum a fost tratată o femeie cu boală arterială...

Pădurile României, salvate şi regenerate cu fonduri europene

Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva a atras în...

Biden îi dă lui Trump o economie americană pe creştere

Economia americană a înregistrat o creştere solidă în perioada...

Marina SUA îl medaliază pe TOP GUN Tom Cruise

Marina SUA i-a acordat actorului Tom Cruise cea mai...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img