În contextul luptei pentru independența Cataluniei, analistul politic Bogdan Chirieac vorbește, într-un editorial pentru DC News, despre axa Berlin-Budapesta-Moscova. Acesta a spus că 2018 va fi un an greu pentru România, în fața ofensivei directe ungaro-ruse, a naivității americane privind situația din regiune, a mișcărilor secesioniste din UE, dar și a slăbiciunii incredibile a administrației din România. Bogdan Chirieac a mai zis că este imposibil ca Viktor Orbán să nu profite anul viitor de situația din România: cel mai probabil vom avea un referendum fie privind autonomia teritorială, fie chiar independența pentru așa-numitul Ținut Secuiesc.

În timp ce televiziunile din toată Europa transmiteau luptele dintre poliția spaniolă și votanții catalani, la Cluj-Napoca, premierul Ungariei, Viktor Orbán, declara ritos: “Viitorul sună în limba maghiară”.
Probabil că, și la această oră, vă preocupă ce se întâmplă în Spania: autoritățile de la Barcelona consideră că referendumul a avut loc și că 90% dintre catalani au hotărât independența. Premierul spaniol, Mariano Rajoy, spune că nu a avut loc niciun referendum și mulțumește poliției, forțelor de ordine și Uniunii Europene. În Catalunia, s-a convocat, deja, grevă generală. Alte zone separatiste din Europa exultă.
Nu voi face aici nicio analiză pro și contra privind Spania, Catalunia sau  Uniunea Europeană. Important mi se pare însă că focul din marginea de Vest a Europei poate aprinde Estul, adică România. Scânteia și combustibilul pot fi livrate insidios de Budapesta. Momentul ar fi admirabil ales. La anul ar trebui să sărbătorim, toţi cetățenii români, 100 de ani de la Marea Unire. Liderii UDMR au anunțat deja, în numele minorității maghiare, că vor ține doliu.
Budapesta însă nu va sta în post și rugăciune, ci va acționa. Guvernul maghiar a alocat deja 100 milioane de euro Comisiei Trianon, care va împânzi Occidentul, anul viitor, cu versiunea proprie privind Marea Unire din România. Condițiile nu au fost niciodată mai bune.
La Bruxelles, Bucureștiul este considerat mai degrabă copilul problemă al clasei: nu e prea deștept, e corigent cam la toate materiile, dar cel puțin nu face gălăgie, nu comentează la cursuri și, în niciun caz, nu vorbește urât cu profesorii. Asta nu-i împiedică pe profesorii de la catedră, care pot fi câteodată în realitate simpli suplinitori, chiar  funcționari de rang VI ai Comisiei, să-și verse nervii asupra României. Niciodată țara nu a fost mai slabă. Toate centrele de putere, centrale și locale, au fost anihilate în numele luptei anticorupție și asta fie că vorbim despre politic, administrație, economie, mediu de afaceri, mediu universitar, sistem medicalși chiar magistrați. În exterior, se vorbește adesea că ștafeta “culpabilizați România”, dusă la extrem în numele luptei anticorupție, a fost preluată de la Statele Unite de către Germania. La față răsună însă, în continuare, mesajul intransigent al Excelentei Sale ambasadorul Hans Klemm. Pe scurt, în România lucrurile merg bine și nu există nici abuzuri și nici încălcări ale drepturilor omului de către Justiție. Privind în viitor veți spune că nu are importanţă dacă făclia Luptei o va duce Germania în locul SUA. Aparent așa stau lucrurile, doar că, aceleași voci, bine documentare din statisticile existente pe net privind relațiile economice dintre Germania și Rusia, spun că Moscova este direct interesată de ce se întâmplă în România. Pe scurt, în spatele nemților se ițesc rușii. Rușii care sunt prieteni de excepție nu doar cu fostul cancelar german Gerhard Schröder, acum președinte CA al Roseneft, ci și cu Viktor Orbán, premier deasupra vremurilor al Ungariei și al maghiarilor de pretutindeni.
2018 va fi un an greu pentru România, în fața ofensivei directe ungaro-ruse, a naivității americane privind situația din regiune, a mișcărilor secesioniste din UE, dar și a slăbiciunii incredibile a administrației din România.
Chiar dacă referendumul din Catalunia nu va avea urmări, este imposibil ca Viktor Orbán să nu profite anul viitor de situația din România: cel mai probabil vom avea un referendum fie privind autonomia teritorială, fie chiar independența pentru așa-numitul Ținut Secuiesc. Există așa ceva? Științific nu. În planul imaginii, da. Sintagma Ținut Secuiesc se construiește de aproape un deceniu și, ușor-ușor, i s-a adăugat chiar steag, imn și reprezentanţă la Bruxelles – illegal, conform scriptelor internaționale, dar există.
O dată bună pentru referendum ar putea fi 15 martie, Ziua Maghiarilor de Pretutindeni. Statul naţional unitar român este literă în Constituție. Cine ia în seamă însă Constituția României? Curtea Constituțională este sesizată zilnic cu încălcări ale legii fundamentale săvârșite de instituții și organe fundamentale ale statului român.
Se mizează pe sprijinul partenerului strategic al țării noastre -America. Nu știu cât ar percepe Ambasada diferența dintre stat unitar și stat unitar în centrul căruia se află o mică regiune cu autonomie teritorială pe criterii etnice. În definitiv, dacă în vremea URSS exact pe acel teritoriu a existat Regiunea Autonoma Maghiara, de ce nu ar exista acum, în vremea capitalismului liberal, și un ținut autonom secuiesc.
Singurul atu evident al României, inclusiv pentru cei dezamăgiți de prestația președintelui Iohannis, este chiar președintele Iohannis. Printr-o întâmplare istorică, românii au dovedit lumii, alegând președinte un etnic german, că respectă minoritățile și că drepturile acestora sunt încălcate exact în același mod în care sunt încălcate și drepturile românilor. Aici nu există discriminare, etnicitatea președintelui mai este un atu și în altă direcție. Îmi aduc aminte, cu amărăciune, cum în anii 90 războiul din fosta Iugoslavie a izbucnit după ce Germania lui Helmut Kohl a recunoscut unilateral, în Europa, independența Croației. Mă gândesc că dacă d-na Merkel ar recunoaște Ținutul Secuiesc independent ar trebui să poarte întâi o convorbire, fără translator, cu Klaus Iohannis.
Președintele singur, altminteri puțin comunicativ în plan internațional, chiar animat fiind de cel mai înalt devotament față de România, nu poate face minuni. Șingura șansă ar fi ca împreună cu toate partidele politice responsabile să se vorbească și mai ales să se acționeze pe o singură voce în direcția contracarării secesiunii în România. Președinte, Guvern, Parlament, cooptându-i aici inclusiv pe reprezentanții UDMR, ar putea contracara un joc pe seama României unde, până la urma, Viktor Orbán nu este mai mult decât un pion.
Dacă falsa problemă a autonomiei teritoriale a maghiarilor din România va fi pusă pe tapetul Europei, lucrurile vor merge într-o direcție greșită pentru țara noastră și pentru toți locuitorii ei. Dacă resursele uriașe alocate de Organe pentru a alimenta gherila politică din România ar fi utilizate pentru apărarea integrității teritoriale, lucrul acesta nu se va întâmpla. În situația actuală din România este tot mai greu de crezut că ne vom putea opune noii axe Berlin-Budapesta-Moscova.

20 COMMENTS

  1. misto
    deci astia sunt partenerii nostri in UE, aliatii nostri in NATO? Germania, Ungaria? Austria, Olanda?

  2. Vazand ca Johannis nu-i acorda nici o atentie Orban s-a indreptat catre Dragnea,deocamdata tatoneaza mai ales ca n-a vazut o reactie de respingere din start,dimpotriva,i s-a parut cumva abordabil.E timpul sa separam apele,ori vrem cu rusii si acolitii lor din Europa Centrala ori cu Occidentul.

  3. Hai domne sa fim serioși. Axa raului este preocupata sa distruga justiția și economia în interesul propriu iar mata faci apeluri la unitate, patriotism etc. Încă nu ti-ai dat seama pe ce lume trăiești? Este lumea la care ai pus umărul vârtos. Și tu și alții ca tine.

  4. Cind va spuneam “atentie, ca n-ar fi prima data cind americanii ne lasa in bratele rusilor” ziceati ca n-am lecturi! Nici Bogdan Chirieac n-are lecturi?
    E-adevarat, el o da mai cu duhul blindetii, punind asta pe seama “naivității americane privind situația din regiune”, dar, indiferent ce formula de exprimare edulcorata vom folosi, faptele sint aceleasi.
    Si asta pentru ca ne-am transformat intr-o masa informa de yesmeni, incapabili sa mai spunem si “NU” din cind in cind, atunci cind e cazul. In plus, a inceput sa ne si placa sa bagam batul prin gardul ursului siberian, ca sa ne simtim smecheri si importanti. Urs pe care multi oameni mari ai istoriei si mari puteri l-au crezut, la un moment dat, ca si terminat, si si-au luat-o in freza, ca sa ma exprim academic 🙂
    Istoria e stiinta care ne invata ca de la istorie nu invatam nimic!

  5. Chirieac spune numai prostii !

    Singurele doua axe care ne intereseaza sunt Germania-Franta si UE-SUA. Cu guvernarea lui Daddy Dragnea se pare ca vom pierde zona euro si ce vor sa faca Germania si Franta dupa Brexit iar cu SUA riscam sa ne pierdem credibilitatea atacand ambasadorul lor si nerespectandu-ne angajamentele.

    Singura posibilitate ca maghiarii sa primeasca autonomie sau independenta nu e inchipuita axa Germania-Ungaria-Rusia a “retrogradului Chirieac” cum spunea Ponta, ci negocierile din culise facute de PSD+ALDE cu UDMR pt a-si pastra guvernarea si asta va fi impachetata de Dragnea printr-o noua lege a regionalizarii pe care o incepuse deja in 2012-2013.

    • Sincer, mi-e mila de tine. Pai tu n-ai reusit sa intelegi un lucru simplu ca vaca, anume ca Germania-Franta = UE, si decretezi ca Bogdan Chirieac, un Everest pe linga tine, spune prostii? Vai soarta ta!
      Tu n-ai scos un “miau” despre aberatiile comise de ciolos, dar te dai de ceasul mortii fiindca “se pare ca vom pierde zona euro”
      Pun pariu ca nici tu nu stii ce vrei sa spui, dar obsesia drobului de sare e caracteristica doar tembelilor!
      Cit despre UDMR, daca nu esti timpit de-a binelea trebuie sa stii ca astia au avut relatii bune cu toata clasa politica din Romania. Dar dupa caputul tau neted, toata lumea are voie, mai putin Dragnea. Asa-i cind judeci cu intestinele…

  6. Nu intamplator dupa WW II s-a ajuns la concluzia ca Germania trebuie rupta in doua, tocmai pentru ca ea sa nu mai ajunga in veci la puterea economica si militara ce ar putea duce la dominarea si iobagirea Europei.
    Consider ca reunificarea Germaniei e o greseala geo-politica majora care acum incepe sa isi arate coltii. Daca Germania face iarasi aliante, de orice fel, cu Ungaria si Rusia, asa cum s-a mai intamplat, s-a dus dracului totul.
    Cine nu invata din istorie merita sa o repete!

  7. Ardealul vrea sa fie independent de Ungaria , Rusia , Vosganian , Dragnea, sau PSD si mitici comunisti infractori.

  8. In Tinutul Secuiesc cat o fi el de romanesc nu prea te intelegi cu nimeni in romaneste iar romanii au plecat in marea majoritate si din cauza saraciei nu numai din cauza ungurilor.
    Deci cu sau fara independenta nu vad mare diferenta.

    Eu nu vad de ce sa nu existe mai multe state “independente” (Catalonia, Tinutul Secuiesc…) intr-o Europa unita care sa aiba grija de problemele comune cum ar fi de exemplu apararea.

  9. pericolul il avem de cand PSD si ALDE distrug economia, educatia, sanatatea si in general orice.
    ROBORUL l-au crescut desi mint ca niste bolsevici , euro a crescut , inflatia incepe sa creasca din cauza INCOMPETENTEI.

  10. Cu tot respectul pentru dl. Chirieac, tind sa cred ca afacerea Catalunya joaca in defavoarea unor mișcări similare între granițele UE—se vede și din ieșirea lui Kelemen Hunor la rampa cu “clarificări” asupra diferențelor “fundamentale” dintre secesionismul catalan și “lupta pentru drepturile minorităților” in care se înscrie “afirmarea” Ținutului Secuiesc. Kelemen poate fi acuzat de chitibusarie avocateasca și chiar încercare de deturnare a atenției de la miezul problemei, esențial este, însă, faptul ca argumentația cu care-și susține teza dezvăluie slăbiciunile, tot atât de fundamentale, ale secesionismului maghiar. După Kelemen, catalanii se definesc ca o “națiune” distincta (fata de cea spaniola) iar nu ca o “minoritate”cum este cazul maghiarilor din România, ceea ce lovește cu nulitate teza “națiunii” maghiare, silită sa trăiască in teritorii “ocupate” in urma diverselor tratate de pace încheiate “abuziv” între învingătorii din cele doua războaie mondiale, teza promovată de Orbán și tolerata, dacă nu chiar susținută pe fata de presupusa axa Berlin-Budapesta-Moscova. Intr-adevăr, aici e cuiul, istoricește vorbind, deoarece secuii n-au constituit niciodată o “națiune”ci doar, a la rigueur, o “ramura” a națiunii maghiare, un soi de trib “pierdut” al maghiarimii pe care, dacă dl Orbán vrea sa și-l “repatrieze” n-are decât sa și-l ia acasă, cu cai și bagaje, între granițele, nou-imprejmuite cu sarma ghimpata, ale Ungariei “europene”. “Axa”se poate da cu capul de pereți cât vrea, dacă merge înainte cu definiția clasica a națiunii: o limba, o religie, un teritoriu, pentru a-și justifica tendințele expansioniste, n-are cum sa răstoarne starea de fapt exact din pricina volatilității elementului “teritoriu” a cărui integritate depinde de organizarea statală, Iara nu de populația vorbitoare de “aceeași limba” și practicând “aceeași religie”. De fapt, nici celelalte elemente fundamentale ale conceptului clasic nu sunt, intru totul, stabile, după cum se vădește in cazul Ucrainei, in care rușii s-au prevalat de argumentul unității de limba pentru a înghiți Crimeea și Donbasul, iar unitatea religioasă, folosită in războiul yugoslav, a dat satisfacție secesionismului balcanic(ca sa ne limitam doar la Europa “clasica”/de dincoace de Urali). In ambele cazuri, însă, era vorba mai puțin de afirmarea unor “națiuni” cât de aceea a unor state naționale, mai mult sau mai puțin recunoscute ca formațiuni statale in perioada modernă, ceea ce a și făcut de exemplu ca Rusia sa se împotmolească in Ucraina și Serbia sa iasă din configurația “europeană”actuala pana la loc comanda. Una peste alta, după Brexit, care a lovit UE in plex, Berlinul va sta sa se gândească de doua ori înainte sa lase Spania sa se rupăsi de douăsprezece alte ori înainte sa lase Budapesta sa descoase cusăturile Trianonului ca sa facă un petec secuiesc la steagul României, țara membra NATO și, mai nou, fief militar american (după cum zice ambasadorul Klemm, fără nici o apăsare, integrându-ne la “familia Patriot”). Cât despre ruși, sănătate, bucurie, pace: nu le iese cacealmaua de data asta, mai vin și altădată, n-au nevoie de Orbán, neaparat, și nici de scandal NATO in Marea Neagră de unde tocmai trasera niște rachete in Siria! Deci, bravo Kelemen bacsi, te-ai scos și de data asta, nu ești matale secesionismul de serviciu, nici la amicul Orbán, nici la “axa”, oricare ar fi ea. Mulțam fain pentru clarificări!

  11. Eu zic să fie atenți mai degrabă la axul mustăcios teleormănean, negocierile duse înainte de moțiunea pt căderea lui Grindeanu au arătat clar cât contează pt el unitatea României și până unde este dispus să meargă. Din păcate, se pare că toată lumea a uitat acel episod și ne uităm iar la drobul de sare, in loc sa vedem groapa uriașă deasupra căreia stăm cu piciorul

    • Dar cind dulapul de la Cotroceni negocia cu ACELASI UDMR darimarea guvernului PSD – ALDE, n-ai vazut clar “cât contează pt el unitatea României și până unde este dispus să meargă”?
      Ca parca nu ti-am auzit cioculetul mic si degraba varsatoriu de flacari… Sau cind gastile imunde autointitulate “partide de dreapta” se dadeau cu curul de pamint sa realizeze “uniunea fortelor de dreapta”, era vreuna care sa nu aiba pe lista, la loc de cinste, UDMR-ul? Atunci era voie? Atunci era onest si corect? Atunci era pentru unitatea Romaniei?
      Nu mai fiti, ba, curve proaste, incercati alta meserie!

      • Nu-mi amintesc sa fi fost de acord cu 15 martie sărbătoare legală…dar na, o fi de vina vârsta. A mea sau a ta

  12. Romanii au dovedit lumii ca respecta nationalitatile alegand un presedinte etnic german ? Probabil ca nu romanii care se uita la antena3. Si nici antena3 nu l-a respectat pe Iohannis in campania electorala din 2014. Ati fost impotriva lui Iohannis ca doara nu era “ruman verde”, nu era ortodox, nu avea copii si alte aberatii. Pentru voi era bun Ponta, cunoscuta fiind simpatia si relatiile pe care acesta le avea cu Orban, Putin, Erdogan…
    Nu ar fi mai bine toti uniti in jurul “partidului”(psd) si alui dragnea ? Pericolele externe servesc foarte bine politicienilor nationalisti/populisti aflati in deficit de imagine… In afara de asta, dragnea pare a se intelege de minune cu udmr si cu Orban, iar unii sustinatori ai sai se bucura de apreciere din partea Moscovei…

Leave a Reply to R. Daneel OlivawCancel reply