Doi cetățeni germani, dintre care unul de origine siriană, au fost declarați indezirabili pe o perioadă de 10 ani, ca urmare a măsurilor specifice întreprinse de către Serviciul Român de Informații (SRI), întrucât derulau activități care, potrivit cadrului legal în domeniul antiterorism, constituie riscuri la adresa securității naționale, informează, miercuri, un comunicat al SRI.

Potrivit sursei citate, aceștia au parcurs un proces rapid de radicalizare și au aderat la ideologia organizației teroriste Daesh, manifestând o predispoziție spre violență.

“M.B. și N.R. au derulat activități de propagandă și îndoctrinare religioasă, cu scopul atragerii unor coreligionari din România spre ideologia jihadistă. Mai mult, pe parcursul șederii în România, cei doi au prospectat ideea de a călători în Siria, cu scopul de a se alătura Califatului Daesh”, precizează SRI citat de Agerpres.

După cum menționează aceeași sursă, cei doi au intrat în atenția serviciului în cursul anului 2016.

“SRI a acționat în scopul prevenirii materializării amenințărilor la adresa securității naționale, rezultate din prezența și activitățile desfășurate pe teritoriul României de către cetățenii străini”, se mai arată în comunicat.

Serviciul amintește că are ca prioritate majoră prevenirea oricăror riscuri și amenințări pe profil antiterorist, cooperând constant în acest sens cu celelalte instituții din cadrul Sistemului Național de Prevenire și Combatere a Terorismului, precum și cu partenerii externi.

“Urmare a măsurilor specifice întreprinse de către Serviciul Român de Informații în cooperare cu Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și Inspectoratul General pentru Imigrări din cadrul Ministerului Afacerilor Interne și ca urmare a sesizării Curții de Apel București, de către organele abilitate (…) s-a dispus declararea ca persoane indezirabile pentru România a doi cetățeni germani, M.B. și N.R., unul dintre ei de origine siriană, pentru o perioadă de 10 ani”, adaugă comunicatul.

Potrivit unor oficiali apropiați anchetei, cei doi erau soți și soție și locuiau în Cluj, unde erau studenți la Facultatea de Medicină. Bărbatul era cetățean german de origine siriană, iar femeia era germană.

8 COMMENTS

  1. europa este supusa de ceva vreme unui asalt al islamistilor fie ei importati fie “deveniti” in urma masivei propagande care umple spatiul internetului dar si al celor care propaga sharia de prin minaretele occidentale.iar prostia fara seama facuta de merkel si idiotii care urlau pentru primirea “bietilor” refugiati a umplut uniunea europeana de milioane de islamisti veniti fara nici un fel de control si din randul carora au aparut cei care au provocat o serie de atacacuri teroriste, crime, violuri etc. iata cum a aparut si o interesanta ipoteza legata de iesirea tfl=itilor trepanati la manifestatiile din februarie http://gandeste.org/adevaruri/analist-militar-ipoteza-ce-s-ar-putea-ascunde-in-spatele-protestelor-din-piata-victoriei-si-a-isteriei-fake-news/77980. lucrul asta de mult de gandit.

  2. Da’ cu elevii sirieni ai Academiei de Politie care posteaza pe conturile lor fotografii cu evrei ucisi si adeziuni la miscarire teroriste afiliate OEP si Bashar Al Asad ce se mai aude? aia sunt ok ca-s de-ai Academiei? 🙂

  3. SRI, cuprinsa de o ovitura de imagine si nu numai, ca are protocoale nu tocmai cosher si invetigheaza nu tocmai constitutional, s-a gandit, la fel ca DNA in vremuri de “restriste” s-o artda si ei constitutional si sa se laude ca au ouat o margica ce este in atributiile lor, ca sa – vezi Doamne – vedem noi ca ei defapt lucreaza in spiritul legii si ne apara pana si de umbra noastra. iar fraierii ii cred

  4. 🙂 🙂 🙂 dar cine i-a adus/primit?
    🙂 🙂 🙂 Eu sau trustul Intact?
    Nu tot voi marii capi ai ţării i-aţi admis?
    Nu cumva tot voi marii capi ”v-aţi îmbogăţit”, şi, v-aţi lăudat de pe urma lor ca fiind deschidere pentru nou?
    Spălaţi-vă pe cap cu ei!
    Uitaţi-vă la video din piaţa Victoriei, veţi găsi extremişti şi radicali în formare şi care răspund prompt la ordin în alte scopuri! Acolo nu e ceva prea la vedere ”curat” şi lăsat intenţionat să funcţioneze?

  5. da de ce pe 10 ani si nu pe viata? peste 11 ani devin cuminti si buni?
    sau de ce nu 10 ani la pirnaie? sau 100 de ani?
    a, am uitat: sa fim ospitalieri, crestini… europeni. Adica prosti.
    Macar daca i-ar fi facut pachet si trimis cadou lu Merkel, sa se spele ea pe cap cu prietenii ei teroristi.

  6. Probabil vor fi si altii. Conform documentelor oficiale:

    https://ec.europa.eu/home-affairs/sites/homeaffairs/files/what-we-do/policies/european-agenda-migration/20170208_ninth_report_on_relocation_and_resettlement_annex_1_en.pdf
    https://ec.europa.eu/home-affairs/sites/homeaffairs/files/what-we-do/policies/european-agenda-migration/20170208_ninth_report_on_relocation_and_resettlement_annex_2_en.pdf
    https://ec.europa.eu/home-affairs/what-we-do/policies/european-agenda-migration/background-information_en

    Relocare efectuata de migranti din Grecia in Ro pana la 7 Feb 2017 (Arabi):
    523.

    Relocare efectuata de migranti din Italia in Ro pana la 7 Feb 2017 (Africani):
    45.

    UE confirma ca Johannis a semnat, incepand cu iulie 2015, sa aduca in Ro urmatorii migranti:
    a. 1750 din Grecia si
    b. 1890 din Grecia + 585 din Italia

    In total 3595 Arabi si 585 Africani, conform UE si Johannis, sunt viitori “noi romani din Romania”. Ar fi de ras daca n-ar fi de plans.

    Repet intrebarea pentru referendum, d-le Presedinte Johannis:

    “Sunteti de acord ca organizatii supranationale (precum UE, ONU, etc) sa poata hotari ca Romania sa primeasca pe teritoriul national o cota obligatorie, reinnoita permanent, de persoane provenite din Orientul Mijlociu, din Africa si din Asia, pentru a conlocui cu populatia autohtona care traieste de secole in Romania?” (DA/NU)

Leave a Reply to părere...Cancel reply