Monday, March 30, 2026
9.1 C
Bucharest

Avertismentul lui Isarescu pentru 2018

Companiile vor resimţi creşterea ROBOR-ului din ultimele luni ale acestui an în ianuarie 2018, când băncile vor actualiza dobânzile la credite. 

Companiile locale nu sunt pre­gă­ti­te să facă faţă creşterilor de do­bân­dă, mai mult de jumătate dintre firmele cu credite în lei şi în euro fiind afectate semnificativ de o eventuală majorare cu 3 puncte pro­cen­tua­le a ratei dobânzilor atât la lei, cât şi la euro, po­trivit unui sondaj efectuat de BNR în luna septembrie 2017.

Trei puncte procentuale în plus peste un nivel al ROBOR-ului de circa 1% (valoarea de la momentul realizării studiului) este limita ma­­ximă pe care multe firme locale şi o pot per­mi­te. Cu alte cuvinte, un ROBOR de 4% s-ar dovedi catastrofal pentru investiţii şi ar tri­mite ma­­joritatea companiilor private în inca­pacitate de plată. Ieri, ROBOR la trei luni, referinţa pen­tru creditele în lei ale populaţiei şi com­paniilor, se situa la 2,1%.

Creşterea reală a dobânzilor nu este însă o perspec­tivă îndepărtată, dimpotrivă. Firmele şi populaţia se vor trezi cu rate mai mari de plată la bancă în prima luna a anului viitor, în condiţiile în care în ianuarie băncile îşi vor actualiza dobânzile şi vor include în noile rate creşterea ROBOR-ului din perioada septembrie-decem­brie 2017. „Creşterea ROBOR se va ve­dea în ianuarie, când băncile vor actualiza do­bân­zile şi vor transfera fluctuaţiile indicelului în rata plătită de client. Noi nu transferăm creş­terea dobânzilor la client“, a spus Gabriel Creţu, ma­naging partner al Adwisers IFN, companie spe­cializată în creditarea IMM-urilor.Aproximativ 40% dintre companiile chestionate de BNR precizează că rata medie a dobânzii la creditele în lei pe care le au în derulare se situează în intervalul 3-5% pe an, în timp ce pentru 46% din firmele care au credite bancare rata de dobândă este cuprinsă între 2 şi 4% pe an.

Potrivit BNR, creşterea dobânzilor s-ar sim­ţi mai acut în cazul firmelor cu credite în euro. Pe lângă iminenţa majorării Euriborului la trei luni (în prezent situat la -0,329%) şi implicit a dobânzilor, firmele cu credite în euro, dar înca­sări în lei, mai au problemă pe cap, respectiv depre­cierea leului care le majorează ratele.

Hot this week

Congresmanul republican Don Bacon îl critică pe Trump pentru declarațiile anti-NATO

Congresmanul republican Don Bacon critică dur declarațiile președintelui Donald...

Singurele 3 țări din Europa cu aer curat

Doar 13 țări din lume au un aer sigur...

Prima femeie Arhiepiscop de Canterbury a Bisericii Anglicane

Sarah Mullally a fost învestită, la Catedrala din Canterbury,...

Topics

Congresmanul republican Don Bacon îl critică pe Trump pentru declarațiile anti-NATO

Congresmanul republican Don Bacon critică dur declarațiile președintelui Donald...

Singurele 3 țări din Europa cu aer curat

Doar 13 țări din lume au un aer sigur...

Prima femeie Arhiepiscop de Canterbury a Bisericii Anglicane

Sarah Mullally a fost învestită, la Catedrala din Canterbury,...

Zona Euro, aproape de blocaj

Creșterea sectorului privat în zona euro aproape s-a blocat...

De la sângerare după contactul sexual la tratament pentru cancer

De la sângerare după contactul sexual la tratament pentru...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img