Șeful serviciului de informații britanic MI5, Andrew Parker, a avertizat luni împotriva metodelor “din ce în ce mai agresive” ale Rusiei și a recurgerii de către aceasta la tehnologii cibernetice pentru a se opune Occidentului, potrivit AFP.

Moscova, a explicat Parker pentru The Guardian, “se sprijină pe toată gama sa de organe de stat și pe toată puterea sa pentru a-și promova politica externă din ce în ce mai agresivă și aceasta cuprinde propaganda, spionajul, subversiunea și atacurile cibernetice”.

“Rusia acționează în toată Europa și în Regatul Unit. Sarcina MI5 este de a-i bara calea”, a spus el în continuare.

Aceste declarații survin la zece zile după ce o escadră navală rusă compusă din opt nave, în drum spre coastele siriene, a fost supravegheată în Marea Nordului de o fregată britanică. Conflictul în Siria, soldat cu peste 300.000 de morți din 2011 până în prezent, adâncește tensiunile între Rusia, principalul aliat al regimului de la Damasc, și Occident.

În urma episodului intervenit în Marea Nordului, ministrul britanic al apărării Michael Fallon a estimat că deplasarea escadrei ruse avea “clar obiectivul de a testa” capacitățile britanice și pe cele ale restului NATO.

Mai pe larg, în interviul său pentru The Guardian, Andrew Parker a estimat că Rusia adoptă din ce în ce mai mult o poziție antioccidentală și a recurs la metode netradiționale pentru a ajunge la aceasta. “Ceea ce se observă și în acțiunile sale în Ucraina și în Siria”, a subliniat el.

“Dar amenințarea informatică face invizibilă o bună parte din aceste activități. Sunt mai multe decenii de când Rusia reprezintă o amenințare deghizată. Diferența este că, în prezent, metodele de care dispune sunt din ce în ce mai numeroase”, a mai explicat Parker.

La rândul său, Washingtonul a acuzat recent Rusia că a orchestrat vaste atacuri informatice pentru a influența campania prezidențială americană. Președintele rus Vladimir Putin a respins aceste afirmații. Moscova a mai fost acuzată de SUA că ar fi vrut să-l favorizeze pe candidatul republican Donald Trump, scrie Agerpres.

 

4 COMMENTS

  1. 🙂 🙂 ce metodă ‘jalncă’ folosesc americanii!
    – De ce spun de alţii şi nu spun practica lor de zeci de ani?
    Mereu se laudă şi se ascund în spatele altora!
    Din această ”propagandă” se înţelege că afacerile americanilor cu europa de est(toate ţările fără rusia) vor intra în forţă ”avioane şi orice ţine de apărare” în ţările subjugate sărăciei! Zilele sunt numărate şi nu mai trebuie să incite popoarele la ură şi violenţă aceste ”maimuţe” cotropitoare, ucigătoare şi vorbitoare prin impunere!

  2. atac mai al dracului ca Facebook (retineti ca Zuckerberg a dost decorat cu medalia CIA pt “Surveillance aport” – puteti cauta pe net) nu cred ca a existat. Da asta macar e pe fatza… bine, atacul asta e pt ca toti suntem niste dependenti cretini – asta e a doua poveste 😀
    Acu ce sa zic, englezul se plange ca Rusia are hackeri destepti sau ce?
    eu sunt convins ca Anglia e cuminte ca un ingeras si nu face nimicutza-nimicutza ca vrea sa ajunga in raiul tarilor cuminti ;p

    • desigur, scurgerea Panama Papers unde erau toti rusii si ff putini (spre deloc) americani dezvaluiti, eu sunt convins ca a fost facuta din senin, nu de americani ;p si acu ce se asteptau?!..:)

  3. e greu de inteles cum nasoii astia de rusi au inceput sa recurga la atacuri cibernetice dupa lovitura de stat din ucraina orchestrata de americani. inteleg ca restul sunt niste ingerasi care in viata lor de spioni nu au facut asa ceva. probabil ca recentul scandal cu spionarea sefilor din ue facuta de catre americani e o cacealma de presa. nasoii astia de jurnalisti au aratat spre exemplu cum asculta nsa telefoanele lui merkel.sau or fi fost rusii? sau cum o gramada de ong uri americane critica serviciile pentru spionajul fiecarui individ din america. sau or fi fost rusii. ceea ce dezvaluie WikiLeaks o fi tot mana rusilor? daca mai punem la socoteala si recentele manarii rusesti gen interzicerea importului de sare si schimbarea pretului la petrol alaturi de principalii competitori pe aceasta piata se anunta vremuri grele.mai sunt o gramada de exemple despre actiunile de spionaj al “ingerasilor” americani unele dezvaluite chiar de oameni din interiorul cia.

Leave a Reply to părere...Cancel reply