Sâmbătă, 18 noiembrie, europarlamentarul Sorin Moisă a anunțat, într-un mesaj publicat pe Facebook, că a decis să își prezinte demisia din PSD, precizând că urmează să se alăture, ca independent, grupului PPE.

În acest context, eurodeputatul PSD Victor Boștinaru – vicepreședinte al grupului S&D din Parlamentul European – a acordat luni dimineață o declarație pentru PSnews.ro, în care a susținut că ”faptul că se află de demisia lui prin intermediul presei și fără a fi fost o minimă discuție între domnul Sorin Moisă și cineva din Grup sau din Delegație, este un element  de surpriză pe care ar trebui să îl reținem”.

”Un element de surpriză va exista, pentru că înainte de toate, Sorin Moisă a fost extrem de bine tratat și a fost și extrem de apreciat de către colegii mei social-democrați, atât de cei din Delegație cât și de cei din Grup. De aceea, faptul că se află de demisia lui prin intermediul presei și fără a fi fost o minimă discuție între domnul Sorin Moisă și cineva din Grup sau din Delegație, este un element  de surpriză pe care ar trebui să îl reținem.

Al doilea element de natură mai degrabă personală, eu recunoscând că am avut o relație impresionant de bună cu Sorin Moisă, și nu de acum, ne știm de la începutul anilor 1990. La rândul meu sunt surprins de decizia domnului Sorin Moisă pentru că în 2014 am făcut campanie împreună și e greu să le explici alegătorilor tăi că această campanie împreună s-a lăsat cu un divorț, chiar dacă bine acoperit în cuvinte, un divorț greu de înțeles și greu de acceptat, a declarat acesta pentru PSNEWS.RO

Mai mult, europarlamentarul a ținut să precizeze că ”există o contradicție in terminis” în gestul europarlamentarului Sorin Moisă.

”E un element în declarația domnului Sorin Moisă, un om pe care l-am prețuit pentru calitățile sale intelectuale, profesionale și politice, o contradicție in terminis în gestul domniei sale. Spune că a hotărât să își dea demisia după ce s-a adoptat declarația împotriva statului paralel la Băile Herculane, și în același timp, spune că se va alia Grupului PPE. Cei care știu cât de cât mecanismele de la Bruxelles, știu un lucru simplu: nu poți să te asociezi unui alt grup politic, poți să fii oricine, înainte de a fi avut discuții cu acel grup, pentru ca cel puțin în mod formal, să te asigur nu sari în gol. Orice delegație națională, dintr-un motiv sau altul, ar putea să se pună , ori afirmația domnului Moisă vine să anuleze oportunitatea scrisorii deschise în acre anunță că demisia. Pe conținut, domnia sa recunoaște că avusese discuții anterioare cu PPE, anterioare declarației de la Băile Herculane. Nu în ultimul rând, și asta mi se pare greu de digerat, faptul că hotărăști să te duci la PPE și PPE-ul în România are un nume- Traian Băsescu, înainte de toate, și PNL- toate aceste elemente pun în discuție și subminează argumentația inițială. Recunosc la rândul meu că sunt întrebări la care n-am primit răspunsuri din partea partidului meu, am îngrijorările mele, am preocupările mele, dar totuși decizia de a te retrage în timpul unui război, pentru că PSD-ul acum este într-un război cu această componentă de stat paralel pe care doar naivii nu o văd, se cheamă dezertare. Asta mă doare și mă surprinde la domnul Sorin Moisă”, a continuat Boștinaru.

Totodată, chestionat în legătură cu afirmațiile lui Moisă la adresa liderului PSD, Liviu Dragnea, Boștinaru a adăugat că acestea ”au o notă personală foarte evidentă”.

Afirmațiile lui Sorin Moisă la adresa liderului PSD, Liviu Dragnea, au o notă personală foarte evidentă.Domnia sa nu a făcut niciodată un caz din acest lucru în delegația noastră. Mi se pare o argumentație de natură personală pentru a explica de ce hotărăște să plece, dar privind din partea cealaltă a baricadei, plecarea în acest moment, înaintea de votarea Legilor Justiției, pare a fi mai degrabă partea unui proiect mai larg care dorește să încerce să facă valuri înainte de adoptarea Legilor Justiției.

Pe de altă parte, vreau să cred că decizii ca aceasta, atât de dramatice, despre partidul care, dincolo de calitățile tale personale, te pune pe o listă și te aduce în față, face din tine un actor, trebuiesc tratate cu o minimă loialitate. Pe partea morală, gestul lui Sorin rămâne extrem de discutabil”, a conchis acesta.

11 COMMENTS

  1. Boștinaru il sustine in continuare pe Dragnea sa intelegem.

    Despre Catalin Ivan si ce a spus acesta nimic ?

  2. Victor Bostinaru este un om fin si se arata “surprins” de miscarea lui Moisa.
    Raman la parerea ca acest Moisa este un om fara coloana vertebrala, un traseit si nu in ultimul rand un tradator ordinar.

  3. Ar insemna ca Tariceanu este un monument de fripturism,oportunism si imoralitate…Cu toate astea se afla intr-o alianta impotriva naturii(doctrinare) cu cei care-l acuza cu atata inversunare pe Moisa…Remarc o nota de om educat si civilizat la domnul Bostinaru,se vede imediat diferenta intre ce am auzit zilele trecute si ce auzim de la dansul.Poti critica,acuza,culpabiliza si fara ajutorul marlaniilor,desigur daca si vocabularul iti ofera o șansă in acest sens.

  4. Faptul că Moisă s-a dus la partidul sistemului arată că i se pregătise un dosar cu care a fost șantajat…

  5. Ceva adevar exista deoarece nu e singurul care vorbeste de magarii! Vezi spusele lui Ponta la care niciunii din psd nu contesta,doar stuchiciosul tv, psd-ist de mahala, spune ca Ponta e tradator! Fara a comenta sau contesta ce spune Ponta!
    Tot acest stuchicios tv spune de marele miting ”printre dinti” il va vedea masiv sau in vis. Dupa ce ca sunt vinovati de relele anilor de democratie,toti perindatii scot oamenii in strada si dupa ce isi ating scopul,jicnesc poporul ca nesimtiti si sunt exemple destule in toate partidele! Vezi si modificarea legilor in favoarea infractorilor vechi si viitori demnitari! Aici beneficiaza absolut toti politicienii care se vad eterni alesi si in functii!
    Eu banuiesc ca e o intelegere tacita intre ei toti,ceva la fel ca cu tehnocratii(cacofonie intentionat),pentru distrugerea psihicului total al cetateanului care va uita toate nenerniciile pdl-pnl si psd dar nu e vorba de nemerniciile siglelor cum se lasa de inteles,ci a guralivilor cu buzunare sac fara fund si care isi aprovizioneaza casa cu pomeni din bugetul statului!

  6. Bostinaru Este europarlamentar? El asa a invatat in civilizatie sa se supuna infractorilor si condamnatilor? Asa isi apara profesionalismul? In loc sa-i ia apararea se face de ras!

  7. Acest Moisa are acelasi caracter ca si Ponta ,oameni ai sistemului , se dau de ceasul mortii sa nu se modifice nici o lege ,sa faca ei legile ,sa conduca ei Romania .Cred ca au ajuns la final ,orb sa fi si tot vezi aceasta ,ma mira unele comentarii …….

Leave a Reply to danielCancel reply