Londonezii sunt printre cei mai proeuropeni britanici, astfel că participarea lor la referendumul privind Brexitul (ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană) ar putea fi decisiv pentru rezultatul final, se arată într-o analiză publicată miercuri de agenția EFE preluata de Agerpres.

Pe lângă faptul că este unul din cele mai mari orașe din Europa, Londra se caracterizează și prin caracterul ei cosmopolit. Aici conviețuiesc imigranți veniți din toate colțurile lumii, circa 44% dintre cei 8,6 milioane de locuitori ai Londrei aparținând unei minorități etnice.

În ultimul sondaj publicat de institutul YouGov, 55% dintre londonezii chestionați s-au pronunțat pentru rămânerea Marii Britanii în Uniunea Europeană, procent mult superior mediei naționale, în timp ce numai 30% s-au declarat favorabili părăsirii blocului comunitar.

De altfel, noul primar al Londrei și totodată primul edil musulman din istoria capitalei britanice, Sadiq Khan, s-a alăturat taberei care susține rămânerea în UE, el repetând neobosit că peste jumătate de milion de locuri de muncă din Londra depind de apartenența la blocul comunitar.

Profesorul Marius Luedicke, care a studiat timp de peste un deceniu tema conflictelor dintre imigranți și localnici, explică cum dezbaterea din jurul acestui referendum arată, încă o dată’, ‘că ideea de a deveni un străin în propria țară sperie oamenii, iar aceasta la va influența decizia la vot’. ‘Susținătorii Brexitului au profitat de temerile sociale ale britanicilor, astfel că ei promovează ideologia că Marea Britanie trebuie să-și închidă frontierele pentru a recăpăta controlul’, notează expertul.

Și în rândul imigranților există adepți ai ieșirii din UE, dar în general opiniile lor sunt favorabile rămânerii în blocul comunitar. De exemplu, un polonez intervievat de agenția EFE, susținător al opțiunii pro-UE, afirmă că acuzațiile formulate în ultimele zile împotriva compatrioților săi — ce reprezintă 29% dintre imigranții europeni stabiliți în Marea Britanie — sunt false. ‘De șase ani muncesc aici în construcții și nu am cerut niciodată vreun ajutor social’, spune polonezul, adăugând că în tot acest timp a plătit impozite statului britanic.

————–

Două noi sondaje publicate miercuri, în ajunul referendumului istoric privind apartenența Marii Britanii la Uniunea Europeană, indică Brexitul (ieșirea Regatului Unit din UE) ușor în fruntea intențiilor de vot, transmite AFP.

Conform primei cercetări (Opinium), în cadrul căreia au fost intervievați 3.011 britanici pe internet, 45% dintre respondenți s-au pronunțat pentru părăsirea blocului comunitar, în timp ce 44% au optat pentru rămânerea în UE, iar 9% s-au declarat indeciși și 2% au refuzat să se pronunțe.

Cel de-al doilea sondaj (TNS) s-a bazat pe opiniile exprimate de 2.320 de alegători, dintre care 43% s-au pronunțat pentru ieșirea din UE, 41% pentru rămânerea în blocul comunitar și 16% sunt încă nehotărâți.

16 COMMENTS

  1. nu e cazul pentru nicio emotie, treaba e aranjata: nu va fi nici un Brexit
    UK se va scufunda impreuna cu restul Uniunii Sovietice Europene oricite concesii si exceptii li se vor da. Singura lor sansa (ca si in cazul Greciei) ar fi fost sa iasa din UE. Asa, operatiunea Sea Lion a reusit, chiar si daca dupa 76 de ani.
    In ultima suta de ani, UK au avut un singur mare prim-ministru: Margaret Thatcher. Bine ca nu mai e pe aici sa vada cum conservatorii ei isi vind, pe nimic, independenta si suveranitatea….

    • Lasă-te de previziuni geostrategice!
      Englezii au dat *UiE astăzi multor imbecili de pe continent… Vorbesc de organizația teroristă condusă de madam Merkel.

    • Ghinion, fraiere!
      Nu te mai uita la televizor și schimbă-ți subscripțiile pe facebook – alea la care ești abonat sunt de rahat!

    • Doar 17% din PIB-ul (fostei) UiE.
      Doar state vasale precum Canada, Australia, Noua Zeelandă, etc…
      Doar șefii Commonwealth-ului (dacă știi ce e aia, altfel nu-mi bat capul cu tine).

  2. Poate Romania ar trebui sa faca acest pas, pentru ca simtim pe cocoasa noastra cat de benefica este pentru noi UE. Vina pentru acest euroscepticism o poarta politicienii nostri dar si ceilalti din tarile UE. Sunt convins ca nu cunoastem toate elementele care au determinat ca englezii sa ajunga la acest referendum. E un subiect care poate fi dezvoltat cu argumente pro si mai ales contra.

  3. Mai nene, trei lucruri si inchei!

    1. Mi-a fost dat sa o aud si pe asta, cum ca puscaria ar fi pentru reeducare!!

    Mai nene, nu vorbesc aici pentru cei care au facut macar o zi de inchisoare si cunosc ce e detentia sau pentru cei care s-au dat cu lama macar o data in viata, vorbesc pentru ceilalti. Puscaria nu e bai vere pentru reeducare, ci e pentru pedeapsa! Ca daca n-a avut cum sa te educe scoala, familia, societatea pana la majorat, atunci n-are bai vere cum sa te mai educe inchisoarea! Inchisoarea e ca sa nu fii prost, sa-ti iei pedeapsa si sa tii minte daca vrei inapoi sau ce mortii tai vrei sa prestezi in continuare.

    2. In piata, in afara de barbugii care dau cu zarul pe taraba mai gasesti si de-aia care isi desface marfa pe taraba, diverse belele ce au si ei. Acum, aia cica ar fi “producatori autorizati”, ca altfel nu le da voie sa vanda-n piata!! Asta e cu adevarat circ total, pentru ca daca te uiti cand treci observi la liber (la o bere rece supliment) ca pe toate tarabile din piata marfa e aceeasi, adica la toti marfa e la fel. Aia sunt “producatori autorizati de la depozitul angro”, ca iau toti marfa de import din angro si o aduc s-o vanda-n piata cu adaos. Vai mama si sorgintea noastra de aburitori din strofe cu legile si legislatia, sa mor eu!

    3. Rolul principal al DNA si al restului parchetelor nu ar trebui sa fie cel de preventie a faptelor de coruptie? Se observa la liber ca institutii intregi isi inteleg eronat menirea, avand o satisfactie sadica in a le murdari si a le face viata un gunoi foarte multori oameni, romani, semeni si compatrioti de-ai nostri.

    In acest sens, ar fi logic ca in tiganie (Romania) sa se promoveze programe nationale de informare si de constientizare a societatii civile sustinute si promovate public de procuratura si de ministere, de genul “Impreuna fara evaziune”, sau “O noua zi din viata fara șmen”, sau “Nu furam, impreuna prosperam”, sau mortii lor. Sa apara ministrii si sa spuna ce trebuie sa faca lumea ca sa ne mobilizam si sa fie cea mai buna cale care sa asigure progres economic garantat, daca respectam regulile, daca nu mai furam, daca nu ne mai mintim intre noi si singuri cum ca am fi ceea ce nu suntem, pentru ca majoritatea stim ce suntem fiecare, adica macar pe noi insine n-avem cum sa ne mintim. In sensul de a nu mai fi noi romanii niste nenorociti, dar sa porneasca un fel de mobilizare la scara nationala prin care toti, incepand la vagabonzii si toti derbedeii care ocupa golaneste si abuziv niste scaune, si pana la golanii din servicii unde foarte multi dintre lucratori sunt de fapt ingineri ratati ramasi sportivi dupa inchiderea industriei patriei din anii ’90, zic sa ne mobilizam toti golanii, ratatii, lingatorii de clanta, turnatorii si lichelele cu spinarea aplecata si poate ca o sa declansam marea mobilizare si redresare nationala, economica, morala si de ce nu, sentimentala. Mortii lor cu mobilizarea lor! Succes.

    PS: Mircea Badea sa dea gagicile din fata si sa dea d-alea dotate, care are pectorali sau daca nu sa fie siliconate si sa aive tatuaj. Clar. Sa nu mai dea femeile doar sa li se vada bucile din spate, ca sunt multe bagaboante care da tare si pe fata, nu numai din posterior. Sa dea pentru noi, nu ce are el in cap pentru el, ca ce are el in cap e clar daca ne uitam dupa femeia vietii lui, am inteles. Mircea, nu fi egocentrist! Sal

    https://www.youtube.com/watch?v=Oa_h8MBWw-Y

  4. Haoleu, daca traia Ceausescu le taia barbile la toti hipsterii cu mătreață pe burta.

    Da-i asta lui Mircica sa vada cum arata manopera. Are 12 milioane de vizualizari, pentru publicul comercial necatapultat neuronal. Gaseste ale si din alea cu 20-70 milioane de vizualizari tot pe system. Se prinde la un moment dat ce panarameaza tineretu’. Plus ca acum suntem european, ne-am liberalizat, merge cu casatorii intermixte pe bulan, cu antidiscriminarea etniilor si a minoritatilor. Chiar da bine la monden! |Zi-i sa bage cherosen. Sper ca am ajutat! Sal

    P.S. Am stres politic.

    https://www.youtube.com/watch?v=w0PaX98VlBM

  5. Mofturi tipic englezesti. Beneficiari ai unor derogari si facilitati care practic incalca normele UE, tin acum in sah intreaga comunitate europeana. La cel mai mic pas gresit, Romania este imediat sanctionata, mai ales cand este vorba de finantare. UE nu este pentru catei !

    • Deși țiganii noștri au emigrat masiv în UK, totuși n-au emigrat destui pentru ca asta să se întâmple.

Leave a Reply to vicontele de ghenceaCancel reply