Peste aproximativ 5 miliarde de ani, Soarele nostru va intra în faza finală a existenței sale, mărindu-și dimensiunile și înghițind planetele cele mai apropiate de el – printre care s-ar putea număra și Pământul – înainte de a-și expulza straturile exterioare și de a forma o rămășiță stelară denumită pitică albă. Planetele exterioare, însă, ar putea să-și continue existența chiar și după un astfel de eveniment catastrofal, informează Reuters citată de Agerpres.
Cercetătorii au realizat recent o serie de observații detaliate asupra unei exoplanete – termenul folosit pentru planetele din afara Sistemului Solar – asemănătoare cu Jupiter, care a continuat să existe timp de miliarde de ani după moartea stelei sale, similară cu Soarele. Aceasta se află la 81 de ani-lumină de Pământ, în constelația Draco (Dragonul). Un an-lumină reprezintă 9,5 trilioane de kilometri, adică distanța pe care o parcurge lumina într-un an calendaristic.
Cercetătorii au stabilit că masa acestei planete gazoase, denumită WD 1856 b, este de aproximativ opt ori mai mare decât cea a lui Jupiter, cea mai mare planetă din sistemul nostru solar. Temperatura sa atmosferică – de aproximativ 260 de grade Fahrenheit (127 de grade Celsius) – este surprinzător de ridicată.
Exoplaneta orbitează foarte aproape de pitica albă, după ce, aparent, a migrat spre interiorul acelui sistem stelar în decursul timpului, aflându-se la o distanță de 50 de ori mai mică față de steaua sa decât este Pământul față de Soare. Parcurgerea unei orbite complete durează doar 1,4 zile.
WD 1856 b ilustrează modul în care unele planete pot supraviețui morții stelei-gazdă, așa cum s-ar putea întâmpla și cu unele planete din sistemul nostru solar după moartea Soarelui.
Totuși, dinamica la care este supusă WD 1856 b diferă de situația cu care s-ar putea confrunta eventualele planete supraviețuitoare ale morții Soarelui. Acea exoplanetă se află într-un mediu gravitațional neobișnuit, deoarece pitica albă face parte dintr-un sistem stelar triplu, alături de două stele de tip pitică roșie, fiecare având o masă de aproximativ 30% din cea a Soarelui.
Cercetătorii încearcă să înțeleagă motivul pentru care WD 1856 b se află atât de aproape de pitica albă.
‘Există două ipoteze principale concurente privind modul în care WD 1856 b a ajuns pe orbita strânsă pe care o observăm astăzi’, a declarat astrofizicianul Christopher O’Connor de la Universitatea Northwestern din Illinois, unul dintre autorii studiului publicat în revista Nature.
Una dintre ipoteze sugerează că planeta a fost înghițită de steaua sa gazdă în timpul fazei terminale a acesteia – o expansiune stelară cunoscută sub numele de gigantă roșie -, dar a reușit să supraviețuiască imediat în afara nucleului stelar care a devenit pitica albă. A doua ipoteză propune ideea că planeta se afla inițial suficient de departe de steaua sa pentru a evita să fie înghițită, dar că influențele gravitaționale ale altor obiecte cosmice din apropiere, precum cele două pitice roșii, au împins-o ulterior pe orbita sa actuală.
Descoperirea inițială a planetei WD 1856 b, anunțată în 2020, a oferit prima dovadă certă că planetele pot supraviețui morții unei stele asemănătoare Soarelui. Noul studiu oferă o înțelegere mai aprofundată a compoziției și a evoluției acestei planete.
Cercetătorii au studiat această exoplanetă cu ajutorul Telescopului Spațial James Webb. Ea este compusă în principal din hidrogen și heliu, la fel ca Jupiter, însă conține o cantitate neobișnuit de mare de metan.
Cercetătorii atribuie temperatura ridicată a planetei interacțiunilor cu forțele gravitaționale puternice ale piticei albe, pe măsură ce orbita planetei s-a apropiat de stea în decursul timpului.
Deși stelele sunt, de regulă, mult mai mari decât planetele lor – Soarele are un volum de aproximativ 1.000 de ori mai mare decât cel al lui Jupiter -, această exoplanetă este de circa 500 de ori mai mare decât pitica albă, care are dimensiuni doar puțin mai mari decât cele ale Pământului. Pitica albă are însă o masă mult mai mare, fiind extrem de compactă.
Pitica albă a rezultat dintr-o stea cu o masă de până la două ori mai mare decât cea a Soarelui, care a murit în urmă cu aproximativ 5 miliarde de ani.
SOARTA SISTEMULUI SOLAR
Atunci când Soarele va intra în faza de gigantă roșie, își va mări dimensiunile cu până la aproximativ 200 de ori față de cele actuale și va înghiți, cu siguranță, planetele cele mai apropiate de el: Mercur și Venus.
Celelalte planete, situate dincolo de Pământ, se vor afla mult în afara razei maxime atinse de Soare, așa că, cel mai probabil, vor continua pur și simplu să orbiteze în jurul piticei albe rămase în urma Soarelui’, a declarat Christopher O’Connor.
‘Totuși, întrucât Soarele își va pierde aproximativ jumătate din masă pe măsură ce se transformă într-o pitică albă, ne așteptăm ca planetele supraviețuitoare să se îndepărteze treptat, până când vor ajunge la o distanță orbitală aproximativ dublă față de cea actuală’, a precizat astrofizicianul american.
Soarta Pământului este incertă.
‘Nu putem să prezicem orbita viitoare a Pământului cu o precizie suficientă pentru a ști dacă Terra se va afla în interiorul sau în afara ‘zonei de pericol’ atunci când Soarele va ajunge la sfârșitul vieții sale’, a explicat Christopher O’Connor. ‘Din fericire, aceasta este o problemă pentru care mai avem la dispoziție câteva miliarde de ani ca să o rezolvăm’, a adăugat el, citat de Agerpres.
