Teologul Vasile Bănescu, specialist al Departamentului de Stat pentru Culte, fost purtător de cuvânt al BOR, scrie :
„Valori creștine” promovate și apărate electoral în răspăr cu creștinismul și Ortodoxia?
Iată o întrebare la care sunt obligați să răspundă public acei clerici de mir și mai ales monahi (treziți brusc din contemplație) care, împotriva unei hotărâri sinodale clare, se implică și se pronunță public în susținerea electorală a unui politician(ist).
Mai întâi, care „valori creștine”?
Lupta cu răul din nano-cipurile strecurate perfid în băuturile răcoritoare, în 5G, vaccinuri și demonice operații de cezariană?
Neutralitatea față de criminalul Agresor de la Răsărit?
Suveranismul utopic și autarhismul distopic al României?
Letala „înțelepciune rusească” care invadează și bombardează state suverane, amenințând Europa cu atacuri nucleare?
Ortodoxismul care mărșăluiește cu „fiii și fiicele” țării spre tabere de inițiere în ultranaționalism ortodoxist cu iz legionar?
Apoi, care creștinism?
Cel degradat în creștinătatea de expresie magică a credinței epidermice care idolatrizează forma și ignoră conținutul?
Cel unit cu politicul împotriva voinței divine exprimată clar de Iisus Hristos?
Cel care oferă „cele ale lui Dumnezeu” cezarului (politicianului) și pe „cele ale cezarului” înalților slujitori ai lui Dumnezeu?
Cel care a cedat tuturor celor trei ispite pe care Hristos le-a respins ferm?
Unde este Mântuitorul întregii lumi (nu doar al unor „aleși”), unde este El în toate aceste forme degradate de „creștinism” ortodoxist (nu ortodox), militant pentru cauza smintirii credinței și alienării minții?
Creștinismul autentic se exprimă prin gândirea inspirată de cuvintele lui Hristos luate în serios, nu în deșert, sau de cele ale unor uriași prin smerenie Sfinți, precum Isaac Sirianul, care grăia prin gura starețului Zosima în cel mai important roman al lui Dostoievski, nu prin non-gândire, ignoranță, analfabetism cultural sau prin antisemitism și antieuropenism ca expresii ale unei aberante „uri de sine”.
Creștinismul nu e lene intelectuală și spirituală, nu e o religie întunecată de umbrele ideologiilor politice și ale patologiilor credinței de tip magic (bigotismul, fanatismul, filetismul, formalismul & festivismul religios, ritualismul).
Creștinismul rodește în plan personal și social discernământ, bunătate, onestitate, bună-cuviință. Noblețe. Adică o stilistică a decenței și o conduită morală aristocratică. Singura care onorează numele de creștin și e benefică societății.
Alternativele hâde la această manifestare publică a credinței reale exprimă doar surogate de creștinism sau ortodoxie confiscate politic și ideologic, de care Biserica, în mod natural, se dezice.
Biserica are onoranta datorie de a se dezice ferm de orice apologie iresponsabilă făcută exponenților unor regimuri politice dictatoriale din trecut (anii 1930-40 urmați de comunism) sau din prezent (criminali de război condamnați internațional), indiferent de faptul că aceștia au mimat sau mimează public credința creștină, chiar în timp ce o instrumentalizează politic cu cinism.
A nu o face, ar însemna nu doar decredibilizare, ci situare, fie și episodică, la antipodul Evangheliei lui Hristos pe care clericii, nu altcineva, ar trebui să fie primii care să o apere fidel și adecvat la realitate de asaltul unor elucubrații pseudocreștine debitate solemn, nu să o trădeze conjunctural pentru a valida public personaje care confundă prioritățile reale ale României cu izolarea sa internațională și cu satelizarea ei în jurul unei „Russkiy Mir” care îi pictează în biserici pe antihriștii secolului 20 (Lenin și Stalin).
A ne trezi, a deschide ochii și a privi realist în jur este o datorie a cărei urgentă împlinire ne scutește de păcatul smintirii celorlalți și al mărșăluirii spre prăpastie, chiar în timp ce-L invocăm pe Dumnezeu care ne-a îndemnat mereu să nu „dormim”.
Amin!
