Friday, November 6, 2026
6.8 C
Bucharest

Ce ascunde China in legatura cu pandemia COVID19

Consilierul pentru securitate naţională al preşedintelui american, Jake Sullivan, a declarat duminică că autorităţile chineze nu au furnizat “suficiente date originale” cu privire la originea şi răspândirea ulterioară a noului coronavirus, care a infectat peste 28 de milioane de americani, transmite EFE.

“Sunt pe punctul de a publica un raport cu privire la originile pandemiei din Wuhan, China, despre care avem întrebări, deoarece nu credem că Beijingul a pus la dispoziţie suficiente date originale despre modul în care această pandemie a început să se răspândească atât în China, cât şi ulterior în toată lumea”, a declarat oficialul american pentru CBS News.

Pe 9 februarie, misiunea Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), care a făcut o anchetă în Wuhan, a exclus posibilitatea ca SARS-CoV-2 să fi provenit dintr-un laborator, considerând în acelaşi timp că este posibil ca virusul să fi ajuns în China din alte ţări, prin intermediul lanţului rece al alimentelor congelate.

Confruntat cu controversa provocată de anunţul făcut de misiunea de experţi, directorul pentru situaţii de urgenţă sanitară din cadrul OMS, Mike Ryan, a reacţionat pe 15 februarie, afirmând că scopul vizitei nu a fost “anchetarea Chinei”, ci obţinerea de lecţii pentru viitor.

Jake Sullivan a subliniat că “singura modalitate de a avea o investigaţie cu un fundament ştiinţific este să ai acces la toate datele şi nu numai (…) pentru a şti ce s-a întâmplat în această pandemie şi pentru a putea preveni viitoare pandemii”.

“Nu sunt în măsură să spun cum a apărut COVID-19″, a adăugat consilierul preşedintelui SUA.”Tot ce pot face este să cer OMS să îşi facă treaba cât mai bine”.

În acest context, el s-a exprimat în favoarea realizării investigaţiei de către specialişti. Ancheta “ar trebui lăsată în seama oamenilor de ştiinţă şi a experţilor, astfel încât aceştia să o poată duce la bun sfârşit fără nicio intervenţie din partea vreunui guvern”.

Jake Sullivan s-a referit, de asemenea, la o conversaţie pe care liderul de la Casa Albă, Joe Biden, a avut-o pe 10 februarie cu omologul său chinez, Xi Jinping, şi care a durat două ore.

“Preşedintele Biden a ridicat problema COVID-19, subliniind necesitatea ca toate ţările să îşi asume responsabilitatea de a contribui la protejarea lumii, inclusiv a Chinei”, a spus Sullivan.

Consilierul pentru securitate naţională a evidenţiat faptul că Washingtonul “nu este în măsură să ia o hotărâre cu privire la originea” pandemiei deoarece, printre altele,” nu a existat suficientă transparenţă din partea guvernului chinez”.

SUA sunt ţara cea mai afectată de pandemie, cu peste 28 de milioane de persoane infectate şi aproape 500.000 de decese, conform datelor furnizate de Universitatea Johns Hopkins, scrie Agerpres.

Hot this week

România doboară drone de 50.000 de dolari cu rachete de 10 ori mai scumpe

România doboară drone de 50.000 de dolari cu rachete...

Când soarele se va stinge

Când soarele se va stinge Atunci când, inevitabil, Soarele își...

Încălzirea globală, semne catastrofale

Încălzirea globală, semne catastrofale Calotele glaciare din Groenlanda și Antarctica...

Rusia vrea să tortureze oameni nederanjată

Rusia vrea să tortureze oameni nederanjată Rusia s-a retras oficial...

Roxana Mînzatu : Comisia Europeană monitorizează Italia

Comisia Europeană a declarat că monitorizează decretul prin care...

Topics

România doboară drone de 50.000 de dolari cu rachete de 10 ori mai scumpe

România doboară drone de 50.000 de dolari cu rachete...

Când soarele se va stinge

Când soarele se va stinge Atunci când, inevitabil, Soarele își...

Încălzirea globală, semne catastrofale

Încălzirea globală, semne catastrofale Calotele glaciare din Groenlanda și Antarctica...

Rusia vrea să tortureze oameni nederanjată

Rusia vrea să tortureze oameni nederanjată Rusia s-a retras oficial...

Roxana Mînzatu : Comisia Europeană monitorizează Italia

Comisia Europeană a declarat că monitorizează decretul prin care...

Patru biopsii până la diagnostic, apoi o operație cu rezultate foarte bune

Patru biopsii până la diagnostic, apoi o operație cu...

PPC cumpără Flanco

Grupul PPC anunță că subsidiara sa deținută integral Kotsovolos...

Frontex va putea deporta migranții ilegali din UE

Frontex, agenția UE de pază a frontierelor externe bazată...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img