Presedintele PNL Alina Gorghiu pe Facebook :

“Oamenii răi au ajuns la guvernare întotdeauna pentru că oamenii buni au stat acasă şi aş vrea de data aceasta din tot sufletul să-i conving pe toţi oamenii buni din România să iasă la vot şi să voteze normalitatea. Dacă s-au săturat de demagogie, de reţete din acelea care presupun cuvinte goale şi iluzii vândute la kilogram atunci îi rog să vină la vot. Și pe dumneavoastră!”

De ce vă cer să ieșiți duminică la vot? Pentru că parteneriatul PNL cu Dacian Cioloș înseamnă mai mult decât un proiect pentru viitorul României. Parteneriatul nostru se bazează pe încredere reciprocă și respect iar cuvântul dat rămâne ferm ca o strângere de mână. Pentru că am încredere în echipa liberală care crede în țara asta și în oamenii ei, cu tot sufletul. Pentru asta, da, îmi doresc să ieșiți la vot. Pentru că încrederea e lucrul de care avem mare nevoie cu toții, dincolo de programe și cifre. De încredere, speranță și respect!

 

Presedintele PSD Liviu Dragnea pe Facebook :

Tinerii cu care am vorbit mi-au povestit de părinţii şi bunicii lor. Bunicii mi-au spus de nepoţii lor, mulţi plecaţi din ţară. Doar împreună schimbăm #România şi primul pas este să îndrăznim să credem: că vom reuşi să îi aducem înapoi pe tineri în ţară, că vom reuşi să le oferim un viitor aici.
Îi chem pe tineri la #vot şi înainte îi îndemn să asculte acest mesaj!
#indraznestesacrezi

Premieri și lideri din statele Uniunii Europene sunt alături de noi în alegerile de duminică. Mesajele lor arată încrederea pe care marea familie social democrată a Europei o are în programul nostru de guvernare și în capacitatea noastră de a schimba în bine soarta României.

 

15 COMMENTS

  1. Păi sunteţi la guvernare de un an de zile, asta-i normalitatea la care ne chemați?? Urlați cât vă ține gura “pesedeul, pesedeul”, dar pesedeul n-a fost la putere în ultimul an, de ce n-ați făcut țara aia minunată?? Pentru că e o diversiune ce ne spuneți, că asta cere ani de zile! E un zăhărel cu care ne tot duceți de mult prea multă vreme! Țara e normală, conducătorii sunt defecți! Să vină unii sănătoși și-o să fie țara normală de a doua zi! E fix cum zicea Mircea aseară despre madama aia care pocește limba română: sunteţi, de fapt, niște băsiști camuflați!
    Europa modernă a fost creată de social-democrație, invențiile astea populare au venit doar să se-nfrupte!

  2. Să-i luăm pe rând:
    **Presedintele PNL Alina Gorghiu pe Facebook : Dacă s-au săturat de demagogie, de reţete din acelea care presupun cuvinte goale şi iluzii vândute la kilogram atunci îi rog să vină la vot.**
    Acum nu te recunoşti şi nu vă recunoaşteţi în…demagogie şi mahalagism plus bălăcăreală? Zici de alţii ? Alt reper: tot urla madam că măreşte salariile începând cu ianuarie 2017 dar fu şi ceva din decembrie, cum rămâne cu minciunile scoase pe gaura gurii de madam PNL-ista cu ai ei? Buşoi, da Buşoi, a avut un program pe sănătate ulterior interzis, cum a rămas sau cum rămâne cu finanţarea acelui program de care nu am auzit niciun bolnav lăudându-l ? A fost o sursă sigură de stors venituri şi la vedere era gratuit?
    **Presedintele PSD Liviu Dragnea pe Facebook : îndrăznim să credem: că vom reuşi să îi aducem înapoi pe tineri în ţară, că vom reuşi să le oferim un viitor aici.**
    Serios? Când? La paştele îmbogăţirii sărăcitului prin lege?
    Şi , tot Dragnea isteţul:
    **Premieri și lideri din statele Uniunii Europene sunt alături de noi în alegerile de duminică. Mesajele lor arată încrederea pe care marea familie social democrată a Europei o are în programul nostru de guvernare și în capacitatea noastră de a schimba în bine soarta României.**
    Bă ”pleaşcă”, dar voi nu trăiţi în România asta de care v-aţi bătut joc ani la rând? Degeaba are încredere marea familie a Europei în programul vostru dacă aici vi se cam spulberă încrederea! Acum aveţi noroc că poporul s-a săturat: de mahalagism, de maidanizare, de scandaluri, de jicniri, de manipulara că doar ăia sunt vinovaţi şi noi suntem curaţi ca lacrima, aveţi şi voi destule puşlamale care fac numai rău în localităţile de unde au plecat sau în localităţile unde au revenit! Mai e avantajul că aţi mişcat ceva (redat veniturile tăiate de PDL-actuali PNL marii majorităţi) în frunte cu Ponta!

  3. Ponta acuza guvernul tehnocrat si pe Johannis(cum altfel ?!) ca da un ultim “tun” alocand 2% din PIB catre bugetul Armatei ! Stiu ca pentru el Erdogan e un exemplu de urmat dar uite ca nu putem sa-i facem pe plac,daca am intrat in NATO si realitatile ne-o cer uite ca bagam bani si in armata ce sa va facem,nu va convine ca va ramane mai putin de furat dar nu va faceti griji sunt corupti si in armata nu este chiar totul pierdut.

  4. Adica cei care au fost pana in prezent la vot au fost oameni rai, avand in vedere ca “cei buni” au ramas acasa? Doamna Gorghiu uimeste… in rau… pe zi ce trece mai mult

  5. Adica se vor intoarce cei care au plecat din cauza pesedului? Prost este dragnea.. mai raman in tara batranii care au o pensie … nu mai pot lucra in exterior ca sunt prea batrani. De-aia nu ne scapam de pesede ca batranii sunt amagiti de psd o data la 4 ani…si sunt dati jos de coruptia care duce la moarte adusa de psede…

    • bai nesimto, batranii aia au facut revolutie, au indurat comunism sa poti tu sa scrii libera pe bloguri, comenrarii de rahat dintr o minte de rahat ca a ta.

    • Dar dupa ce nenorocesc tzara dreptacii vostri si o baga in datorii uriase, atunci este bine sa vina PSD-ul ca sa le plateasca,nu-i asa? Este cazul sa se intoarca competenta la putere,ca sa nu mai ajunga tzara in situatia din 2000 sau din 2012,ca de ageamii, puturosi si hoti, la putere, ne-am saturat.

  6. atunci cand principalii vectori de imagine ai basisto-penelistilor, oamenii aruncati in studiouri sa minta, sa provoace, sa fie agresivi sunt in majoritate liberalii lui baseala, aia care-i ridicau pana nu demult osanale betivanului national iar acum il lauda in acelasi mod pe falsificatorul national, cel mai mare ciorditor de case cu acte false, ce samai spui?basistii vechi plini de pupincurism la adresa baselului au trecut cu acekeasi metode la pupincurisme desantate la adresa lui ciolanis si bubosului de la bruxelles. o javra ca tinel, mult apreciat de dana grecu( se putea altfel?), o nesimtita agramata ca sulfina,un fonfait penal ca tase, acolitul alinutzei kilowatt protejata dna, linge blide busoi, promovatul unei televiziuni, omul care nu-si poate justifica averea, nistor profesorul care nu scoatea o vorba fara sa citeasa mesajele – raspuns primite pe telefon de la echipa penelista si care a renuntat sa-i mai apere pe basisto-penelisti dupa ce nu a mai fost pus pe listele parlamentare etc etc cam astia sunt vectorii de imagine ai celui mai degradant partid din tara. cu fiecare aparitie a lor prin studiourile tv a scazut si increderea romanilor in acest partid de trista amintire. de sorositii pui plicusor ban numai de bine. poate ca idiotii nativi alintai tinerii frumosi, liberi si cretini de pe net mai citesc si comunicatele afp ca sa vada cum mangleste profesorul de mate care nui stie sa rezolve o problema de clasa a treia banii primiti drept sponsorizare la alegerile locale de la fraieri.

  7. in ultimul timp “guvernul meu” e implicat in tot felul de afaceri dubioase. ultima pe lista se refera la deciziile luate privind dotarea armatei romane cu niste corvete si cu transportoare blindate. ciudat dar in fata acuzatiilor care au aparut in spatiul public, multe facute de ponta cu dovezi, nu am vazut nici o reactie de la r.t. parca era analist militar si asta e domeniul lui jurnalistic. a dat bine cand nu stiu ce avion rusesc s-a prabusit in largul siriei dar a trecut sub tacere prabusirea unui avion de vanatoare american in largul japoniei. acum vad ca nu conteaza nici cele 2 contracte de vreo 4 miliarde facute prin incredintare directa si la preturi aproape duble facute de cel mai dezastruos guvern de duba 89, un guvern care l-a dapasit in magarii si pe cel basist. si iarasi tacere. oare de ce? cam ciudata atitudinea.

  8. draga mea, chiar nu aveam de gind sa votez, ca imi pareti toti o apa si un pamint; da acum ca aflai ca fusei un OM RAU si in 90 cind votai cu Cimpeanu si pnl, apoi tot cu voi, in 96 cu Milica si cdr, in 2004 cu base si pnl, in 2012 cu usl m-am hotarit sa votez acum cu psd, ca un OM BUN ce sunt, numai si numai pentru va doresc voua, pedelistilor vopsiti, antinationalilor bruxelezi, multa-multa puie.
    Dragneo, pupa fata, ca ti-a mai adus un vot. Poate chiar doua, daca merg cu familia…

  9. iohannis ne-a zis ca e nevoie musai de un guvern politic, dar ciolos nu e inscris in nici un partid. Tare.
    Iar alinuta nu are program de guvernare, ea sperie copiii pe la uși ca le fura Dragnea sandvișul. Noaptea minții.

  10. dupa obama iata ca si cia a sarit in sprijinul lui tanti hillary. rusii( normal ???!!!) au influentat alegerile din america si l-au sprijinit pe trump sa castige.washington post livreaza informatia( pe surse normal) ca au fost facute niste audieri in senat si ca reprezentantii cia i-au indicat pe rusi ca fiind sprijinul lui trump. dovezi? ciuciu! dar da bine in amalgamul de informatii false, miscari ong-iste sorosiste platite din greu( am dat si dovada in alta postare) ca sa manifesteze contra alegerii lui trump.la cati bani pierde soros si gasca finantatorilor campaniei lui tanti hillary e si normala aplicarea metodelor verificate de catre sorosisti in diverse tari gen ucraina sau romania. asta imi aduce aminte de interviul dat de Robert Baer ” an intelligence and security analyst for CNN, is one of the most accomplished agents in CIA history” referitor la minciunile si actiunile subversive duse de aceasta otrava a lumii numita cia. sa nu uitam cum banii si actiunile cia au dus la distrugerea si faramitarea unei tari, iugoslavia, la miile de interventii si actiuni subversive duse in diverse parti ale lumii. si toate astea au fost devoalate de diversi agenti care au lucrat in cadrul companiei ca sa evit eternul lait motive al lui r.t. pro rusule, pro putin etc etc. asta nu inseamna ca aia de la rusi, actualul fsb, sunt niste ingerasi pe pamant, dar m-am plictisit sa tot vad dubla masura aplicata in mass media romaneasca cu rusii aia rai si americanii aia buni. e foarte clar ca fiecare isi apara interesele calcand pe cadavre asa ca sa o lasam mai moale cu pupincurismele la adresa unora sau altora si sa mai facem si pe deontologii aparand interesele tarii asteia indiferent daca pentru asta aratam adevarul!

  11. Sa inteleg ca la Referendumul pentru demiterea betivului tradator,cei care au stat acasa sunt oamenii buni?Voi chiar nu vreti la guvernare!

  12. Tare! Unii isi etaleaza increderea reciproca, ceilalti Se bazeaza pe increderea venita de la UE. Increderea care ar trebui sa vina de la romani nu exista. Ei stiu asta,. Si de asta romanii multi nu vor vota. 26 ani au avut suficient si timp si incredere. Echivalenta unui vot este egala cu valoarea increderii, s -a dus… Pa!. Nici asa zisii noi nu sunt mai de incredere. Nu votez pt ca in 26 ani nu au dat 2 bani pe votul nostru. Timpul a expirat . incredere la infinit nu ecista. Nu e utopie, e Prostie!

Leave a Reply to alexphCancel reply