Wednesday, October 7, 2026
19.8 C
Bucharest

Ce s-a aflat acum despre vaccinul anti-COVID19 administrat adolescentilor

Vaccinul anti-COVID-19 dezvoltat de alianţa Pfizer-BioNTech are o eficacitate ridicată în rândul adolescenţilor, potrivit unui studiu axat pe varianta Delta a virusului SARS-CoV-2, care a arătat că pentru tinerii vaccinaţi cu schemă completă riscul unei boli simptomatice a scăzut cu 93% în comparaţie cu cei nevaccinaţi, relatează EFE.

Studiul a fost publicat în The New England Journal of Medicine, are la bază datelor medicale obţinute de la populaţia adolescentă din Israel şi a fost realizat de Institutul israelian de Cercetare Clalit, în colaborare cu Universitatea Harvard din Statele Unite.

Acest studiu, cel mai amplu privind eficacitatea vaccinului anti-COVID-19 la adolescenţi, a fost realizat în condiţiile unei vaccinări masive la nivel naţional şi este prima cercetare ştiinţifică de acest tip care a fost axată pe varianta dominantă Delta, precizează un comunicat publicat de Centrul Clalit din Israel.

Cercetarea a fost realizată în perioada 8 iunie – 14 septembrie, în plin val patru al pandemiei de COVID-19, când varianta Delta a fost predominantă în noile infectări cu coronavirus. Cercetătorii au examinat datele obţinute de la 94.354 de adolescenţi vaccinaţi cu vârste cuprinse între 12 şi 18 ani.

Aceştia au fost analizaţi împreună cu alţi 94.354 de adolescenţi nevaccinaţi, în baza unui amplu context de caracteristici demografice, geografice şi de sănătate asociat riscului de contagiere. Rezultatele arată că la adolescenţii vaccinaţi cu schemă completă (7 – 21 de zile după cea de-a doua doză), riscul de COVID-19 simptomatic a scăzut cu 93% faţă de grupul tinerilor nevaccinaţi, în timp ce riscul de infectare a scăzut cu 90%.

În perioada imediat următoare după administrarea dozei 1 (14 – 20 de zile după prima doză), eficacitatea vaccinului a fost mai mică, dar semnificativă: riscul de COVID-19 simptomatic a scăzut cu 57% la minorii vaccinaţi, iar riscul de infectare a scăzut cu 59%.

Nu există suficiente date pentru a putea estima reducerea incidenţei privind formele grave de COVID-19, spitalizarea şi mortalitatea, întrucât aceste situaţii sunt puţin frecvente în rândul adolescenţilor, notează centrul israelian.

Ran Balicer, autorul principal al studiului şi director al Institutului Clalit, subliniază că aceste rezultate arată că la o săptămână după cea de-a doua doză, vaccinul are o eficacitate înaltă împotriva formelor simptomatice de COVID-19 în rândul adolescenţilor.

Potrivit lui Ben Reis, medic la Spitalul de Copii din Boston şi profesor la Facultatea de Medicină din cadrul Universităţii Harvard, “unul dintre principalii factori de reticenţă faţă de vaccinare a fost lipsa de informaţie cu privire la eficacitatea vaccinului anti-COVID-19”. “Acest studiu epidemiologic detaliat oferă o informaţie fiabilă, care sperăm să fie utilă pentru cei care încă nu s-au decis să se vaccineze”, a adăugat el, citat de Agerpres.

Hot this week

Două mari scandaluri îl vizează pe George Simion. Va fi eliminat din fruntea AUR?

Două mari scandaluri îl vizează pe George Simion. Va...

”Rusia a început deja războiul pe care Europa refuză să-l vadă”

”Războiul din umbră al Rusiei cu Europa intră într-o...

Franța își întărește capacitatea nucleară militară

Președintele francez, Emmanuel Macron, a asistat marți dimineața la...

Ce s-a aflat despre arestarea fostului șef al serviciului secret german BND

Fostul şef al serviciului german de informaţii externe (BND),...

Vreți toate documentele de identitate pe telefonul mobil?

Portofelul digital este tot mai aproape de lansarea în...

Topics

Două mari scandaluri îl vizează pe George Simion. Va fi eliminat din fruntea AUR?

Două mari scandaluri îl vizează pe George Simion. Va...

”Rusia a început deja războiul pe care Europa refuză să-l vadă”

”Războiul din umbră al Rusiei cu Europa intră într-o...

Franța își întărește capacitatea nucleară militară

Președintele francez, Emmanuel Macron, a asistat marți dimineața la...

Ce s-a aflat despre arestarea fostului șef al serviciului secret german BND

Fostul şef al serviciului german de informaţii externe (BND),...

Vreți toate documentele de identitate pe telefonul mobil?

Portofelul digital este tot mai aproape de lansarea în...

Ce se știe despre izbucnirea ciumei în Rusia

O moarte suspectă la un laborator pentru studierea ciumei...

Coridorul Vertical de Gaze: diversificare energetică sau o nouă zonă gri de influență?

Coridorul Vertical de Gaze: diversificare energetică sau o nouă...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img