Magnitudinea cutremurului produs joi dimineaţa, la ora locală 6:50, în judeţul Buzău, a fost revizuită din nou, de la 5,2 la 5,4, potrivit datelor publicate pe site-ul Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).

De asemenea, a fost revizuită şi adâncimea la care s-a produs seismul, respectiv 148,8 kilometri.

Conform noilor date, cutremurul a avut în apropierea următoarelor oraşe: 73 km est de Braşov, 72 km nord-est de Ploieşti, 117 km vest de Brăila, 120 km vest de Galaţi şi 122 km nord de Bucureşti.

După înregistrarea automată a cutremurului, INCDFP va face şi o revizuire manuală, care va arăta exact magnitudinea şi adâncimea la care s-a produs seismul din această dimineaţă.

Cel mai mare seism din acest an s-a produs în data de 16 ianuarie 2022 şi a avut magnitudinea de 4,4, în timp ce anul trecut a fost înregistrat pe data de 26 mai un cutremur cu o magnitudine de 4,7 pe Richter.

Acesta este cel mai puternic seism din ultimii doi ani şi jumătate. În 31 ianuarie 2020 a avut loc un cutremur cu magnitudinea de 5,2 grade pe Richter în, judeţul Vrancea, la adâncimea de 121 de kilometri. Un cutremur mai mare, cu magnitudinea 5,8 pe Richter, a avut loc în octombrie 2018, în judeţul Buzău, scrie Agerpres.

Activitatea seismică din Vrancea este una normală, iar cutremurul cu magnitudinea 5,4 care a avut loc în această dimineaţă nu produce replici, a declarat, joi, pentru AGERPRES, Constantin Ionescu, directorul general al Institutului Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).

“Cutremurul din această dimineaţă a avut intensitate V şi s-a produs la o adâncime de 148 de kilometri, în funcţie de numărul de staţii care au fost introduse în localizare. Este un cutremur moderat în activitatea seismică din zona Vrancea şi nu produce replici. Totul este în limite normale”, a precizat şeful INFP.

Mai multe seisme cu magnitudinea peste 4 grade pe scara Richter s-au produs în România din 2020 până în prezent:

2022
13 septembrie – Un cutremur cu magnitudinea 4,2 pe Richer s-a produs, la ora 5:50, în zona seismică Vrancea, judeţul Buzău. Seismul a avut intensitate II şi s-a înregistrat la adâncimea de 146 de kilometri, în apropierea următoarelor oraşe: 57 km est de Braşov, 71 km nord de Ploieşti, 121 km sud de Bacău, 125 km nord de Bucureşti, 133 km vest de Brăila şi 134 km vest de Galaţi.

18 iulie – Un cutremur cu magnitudinea 4,1 pe Richer s-a produs la ora 2:04, în zona seismică Vrancea, judeţul Vrancea, la adâncimea de 81 de kilometri, în apropierea următoarelor oraşe: 87 km est de Braşov, 90 km sud de Bacău, 105 km nord-est de Ploieşti, 109 km vest de Galaţi, 113 km nord-vest de Brăila, 155 km nord de Bucureşti, 170 km sud-vest de Iaşi, 177 km nord-est de Piteşti, 199 km est de Sibiu, 214 km sud-vest de Chişinău.
4 iulie – Un cutremur cu magnitudinea 4,1 pe Richer s-a produs la ora 13:56, în zona seismică Vrancea, judeţul Buzău, la adâncimea de 130 de kilometri, în apropierea următoarelor oraşe: 73 km est de Braşov, 81 km nord-est de Ploieşti, 113 km sud de Bacău, 117 km vest de Brăila, 118 km vest de Galaţi şi 131 km nord de Bucureşti.

14 martie – Un cutremur cu magnitudinea 4,2 s-a produs la ora 00:31, în zona seismică Vrancea, judeţul Vrancea, la adâncimea de 103 de kilometri, în apropierea următoarelor oraşe: 88 km est de Braşov, 88 km sud de Bacău, 107 km nord-est de Ploieşti, 108 km vest de Galaţi, 112 km nord-vest de Brăila şi 157 km nord de Bucureşti. În aceeaşi zi, un alt seism cu magnitudinea 4,3 grade pe scara Richter s-a produs la ora 9:32, în zona seismică Vrancea, judeţul Vrancea, la adâncimea de 140 km.

16 ianuarie – Un cutremur cu magnitudinea de 4,4 s-a produs, la ora 15:43, în zona seismică Vrancea, judeţul Vrancea, la o adâncime de 140 kilometri în apropierea următoarelor oraşe: 70 km est de Braşov, 101 km sud de Bacău, 91 km nord-est de Ploieşti, 123 km vest de Galaţi, 124 km nord-vest de Brăila şi 143 km nord de Bucureşti.

2021
17 decembrie – Un cutremur cu magnitudinea de 4,1 s-a produs, la ora 2:04, în zona seismică Vrancea, judeţul Buzău, la o adâncime de 103 kilometri. Seismul a avut loc în apropierea următoarelor oraşe: 69 km est de Braşov, 80 km nord-est de Ploieşti, 113 km sud de Bacău, 122 km vest de Brăila, 122 km vest de Galaţi şi 132 km nord de Bucureşti.

1 septembrie – Un cutremur cu magnitudinea revizuită la 4,5 s-a produs la ora 13:32, în judeţul Buzău, la o adâncime de 145 de kilometri.

12 iulie – Un cutremur cu magnitudinea 4,1 s-a produs, la ora locală 3:09, în zona seismică Vrancea, judeţul Buzău. Cutremurul a avut loc la o adâncime de 112 kilometri.
6 iulie – Un cutremur cu magnitudinea 4,1 s-a produs, la ora locală 14:20, în zona seismică Vrancea, judeţul Buzău. Seismul a avut loc la o adâncime de 135 de kilometri.

25/26 mai – Un cutremur mediu, cu magnitudinea 4,7, s-a produs, la ora 00:30, în zona seismică Vrancea, judeţul Buzău. Cutremurul a avut loc la o adâncime de 128 de kilometri şi a fost resimţit şi la Bucureşti.

9 aprilie – Un cutremur cu magnitudinea 4,5 s-a produs la ora 21:36, în zona seismică Vrancea, judeţul Vrancea, la o adâncime de 120 de kilometri.

7 martie – O mişcare seismică cu magnitudinea 4,1 a avut loc la ora locală 11:52, în zona seismică Vrancea, judeţul Buzău, la o adâncime de 145 de kilometri.

27 februarie – O mişcare seismică cu magnitudinea 4,2 a avut loc la ora locală 23:13, în zona seismică Vrancea, judeţul Buzău. Seismul a avut loc la o adâncime de 126 de kilometri.

2020
30 octombrie – Un cutremur de suprafaţă cu magnitudinea 4,2 pe scara Richter s-a produs în noaptea de 29 spre 30 octombrie, la ora 00:39, în zona Moldovei, judeţul Vaslui, la o adâncime de 8 kilometri.

25 iunie – Un seism cu magnitudinea 4,6 pe scara Richter s-a produs la ora 20:30 în Banat, Mehedinţi, la adâncimea de 16 km.
2 iunie – Un cutremur cu magnitudinea 4,5 pe scara Richter s-a produs la ora 14:12, în zona seismică Vrancea, la o adâncime de 101 kilometri.

24 mai – O mişcare seismică cu magnitudinea de 4,2 pe scara Richter s-a produs la ora locală 15:07, în zona seismică Vrancea, judeţul Buzău, la o adâncime de 139 de kilometri.

25 aprilie – Un cutremur cu magnitudinea 5 s-a produs la ora 1:04, în zona seismică Vrancea, judeţul Galaţi, la o adâncime de 22 de kilometri.

19 martie – În zona seismică Făgăraş-Câmpulung, judeţul Dâmboviţa, s-a produs un seism cu magnitudinea 4,2, la ora 13:51, la o adâncime de 64 de kilometri.
11 martie – Un seism cu magnitudinea 4,4 s-a produs, la ora 22:23, în zona seismică Vrancea, Buzău, la o adâncime de 118 kilometri.
8 martie – Un cutremur cu magnitudinea 4,3 s-a produs, la ora 20:24, în zona seismică Vrancea, judeţul Buzău, la adâncimea de 129 de kilometri.

31 ianuarie – Un cutremur cu magnitudinea de 5,2 grade pe scara Richter s-a produs, la ora 3:26, în zona seismică Vrancea, judeţul Vrancea, la adâncimea de 121 de kilometri.

1 COMMENT

  1. Eu am aflat ca au cheltuit bani aiurea si dezinformeaza sau nu stiu meserie. Doar pe vodafone a functionat roalert si aia dupa ce a cazut o farfurioara de pe masa. Imaginile live de la Muntele Rosu merg cu intreruperi sau la 20 sec . Daca misca ceva se schimba foaia si nu se mai stie ce a fost. Poti afla ceva doar de pe surse internationale. Mai bine ii desfiinteaza ca ne zapacesc de cap. Acum trebuie sa apara pe la tv sa arate cat de afoni sunt in materie de cutremure si radiatii. Aflam dupa ce murim . Bine ca a sunat alerta pentru un copil disparut. Sau poate fac ministrii exercitii: pas de defilare si pe loc repaus ca tot nu ii baga Ciuca in seama.

Leave a Reply to gheorgicaCancel reply