Friday, October 30, 2026
12.3 C
Bucharest

Ce se va intampla din luna septembrie, in Romania

În luna septembrie s-ar putea lua decizia administrării unei a treia doze de vaccin anti-COVID, anunţă Valeriu Gheorghiţă, coordonatorul campaniei de imunizare. A treia doză ar fi destinată personalului medical şi pacienţilor de peste 65 de ani, scrie antena3.ro

”Avem această decizie de a administra doza 3 sau rapelul la 8 luni de la debutul campaniei de vaccinare. În primul rând pentru personalul medical, care se află la risc de îmbolnăvire și continuând cu peroanele vulnerabile, peste 65 de ani și cei aflați în evidență cu boli cronice” a spus medicul în cadrul unei conferințe de presă.

”Este foarte probabil să luăm în considerare istoricul de trecere prin boală.

Practic, o persoană care are istoric de trecere prin boală și a fost vaccinată cu două doze nu mai are neapărat indicație de a face rapelul cu cea de-a treia doză de vaccin, având în vedere că trecerea prin boală este un element important de activare a răspunsului imun”, a mai spus coordonatorul campaniei de vaccinare.

Coordonatorul campaniei de vaccinare, dr. Valeriu Gheorghiță, a anunțat că în ultima săptămână au fost înregistrate în România 26 de noi cazuri de infecție cu tulpina Delta. De asemenea, numărul deceselor a ajuns la 5.

”Evoluția săptămânală a proporției cazurilor confirmate cu variantă Delta din numărul total al cazurilor identificate cu variante virale de îngrijorare are un trend crescător, de la o valoare de 1,5% în săptămâna 21, la peste 6,8%, în săptămâna 29. Am observat o creștere de circa 5 ori a numărului de cazuri confirmate cu variantă Delta”, a spus Gheorghiță.

Conform acestuia, 50% dintre cazuri se află în 28 de focare, dintre care 22 sunt de familie, iar 6 de colectivitate.

 

Institutul Naţional de Sănătate Publică informează marţi că, până la data de 25 iulie, au fost confirmate 1.860 de cazuri de infecţii cu variante ale SARS-CoV-2 care determină îngrijorare, din care 1.699 cu varianta Alpha, 11 cu varianta Beta, 23 cu Gamma şi 127 cu varianta Delta.

Până la data de 25 iulie, rata de confirmare cu variante care determină îngrijorare a fost de 76%, precizează INSP, într-o informare postată pe site-ul propriu.

Potrivit INSP, în acest moment, “nu există evidenţe de transmitere comunitară susţinută, la nivel naţional, a variantei Delta”.

Până la 25 iulie, au fost raportate la INSP – CNSCBT 2.459 de secvenţieri. Cele şapte laboratoare care au raportat aceste rezultate sunt Institutul Cantacuzino, Institutul “Prof. Dr. Matei Balş”, MedLife, Universitatea “Ştefan cel Mare” din Suceava, Institutul de Virusologie “Ştefan S. Nicolau”, CRGM al SCJU Craiova şi “Pro Vitam” Sfântu Gheorghe.

Au fost înregistrate şi comunicate la INSP – CNSCBT 35 de decese confirmate cu variante ale SARS-CoV-2 care determină îngrijorare, dintre care 27 cu varianta Alpha, trei cu varianta Gamma şi cinci cu varianta Delta.

Conform INSP, până la data de 25 iulie, au fost confirmate 127 de cazuri cu varianta Delta: 50% (64 cazuri) se află în 28 de focare, dintre care 22 familiale (36 cazuri) şi şase de colectivitate (28 cazuri) din judeţele Argeş (4), Bacău (1), Braşov (1), Dolj (5), Ilfov (4), Iaşi (5), Olt (1), Teleorman (1) şi din Bucureşti (6).

Dintre cazurile din focare, pentru cinci a fost menţionat istoric de călătorie în India (3), Finlanda (1) şi Turcia (1), arată INSP.

De asemenea, potrivit sursei citate, dintre cele 127 de cazuri confirmate cu varianta Delta, 15 (12%) fuseseră vaccinate anti-COVID (două incomplet şi 13 complet).

Cele cinci decese la cazuri confirmate cu varianta Delta s-au înregistrat la persoane nevaccinate anti-SARS-CoV-2.

Hot this week

Atenție la pericolele de Black Friday

Atenție la pericolele de Black Friday Directoratul Național de Securitate...

Frontex va putea deporta migranții ilegali din UE

Frontex, agenția UE de pază a frontierelor externe bazată...

UE realizează cu greu că importurile din China distrug producția europeană

Uniunea Europeană intenționează să utilizeze așa-numitele clauze de salvgardare...

Franța reclamă imixtiuni străine în stimularea revoltelor

Ministrul francez de Externe, Jean-Noel Barrot, a susținut că...

Cum recunoști rapid un AVC și de ce este important ajutorul medical de urgență

Cum recunoști rapid un AVC și de ce este...

Topics

Atenție la pericolele de Black Friday

Atenție la pericolele de Black Friday Directoratul Național de Securitate...

Frontex va putea deporta migranții ilegali din UE

Frontex, agenția UE de pază a frontierelor externe bazată...

UE realizează cu greu că importurile din China distrug producția europeană

Uniunea Europeană intenționează să utilizeze așa-numitele clauze de salvgardare...

Franța reclamă imixtiuni străine în stimularea revoltelor

Ministrul francez de Externe, Jean-Noel Barrot, a susținut că...

Un pilot de MiG duce Bulgaria în turbulențe

Un pilot de MiG duce Bulgaria în turbulențe Afirmațiile făcute...

România nu apare în clasamentul european cu cele mai prietenoase orașe

România nu apare în clasamentul european cu cele mai...

Franța abrogă Codul Negru

Franța abrogă Codul Negru Parlamentul a abrogat în mod simbolic,...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img