O rachetă rusească a lovit luni un important pod strategic care trece peste estuarul Nistrului, în regiunea Zatoka, de lângă Odesa (sud-vestul Ucrainei), au anunţat autorităţi locale, citate de Reuters şi Unian.

Podul, care a fost lovit de două ori anterior de forţele ruse, reprezintă singura legătura rutieră şi feroviară între sud-vestul Ucrainei şi restul ţării.

Serhii Bratciuk, purtător de cuvânt al administraţiei regionale Odesa, a comunicat despre noul atac asupra podului de la Zatoka pe contul său Telegram, fără a oferi detalii.

Aceasta cale ferată leagă România de oraşul portuar Odesa, în sudul Ucrainei.

Comandamentul operativ “Sud” al Forţelor armate ucrainene a confirmat atacul, indicând că au fost trei rachete.

“Trei rachete ruseşti au lovit regiunea Odesa. Inamicul continuă să distrugă podul avariat peste estuarul Nistrului. Informaţia privind posibilele victime şi pagube este în curs de completare”, se menţionează într-un mesaj al armatei ucrainene.

Rusia caută să deschidă un nou front împotriva Ucrainei, dinspre Republica Moldova, iar mai multe “indicii” arată că într-un viitor apropiat este posibil un atac asupra acestei foste republici sovietice, afirmă surse militare ucrainene citate de cotidianul britanic The Times, preluat luni de EFE.

Dacă o astfel de incursiune ar avea succes, ea le-ar permite forţelor ruse să pătrundă în portul ucrainean Odesa, de la Marea Neagră, dinspre vest, adaugă The Times.

“Credem că la Kremlin a fost luată deja decizia de a ataca Republica Moldova. Soarta Republicii Moldova este crucială. Dacă ruşii încep să obţină controlul, din punct de vedere militar suntem un obiectiv mai uşor (de cucerit – n.r.) şi ameninţarea la adresa Ucrainei va fi existenţială”, a declarat pentru cotidianul britanic o sursă militară ucraineană.

Tensiunile au sporit în Transnistria, regiune separatistă a Republicii Moldova, după o serie de explozii misterioase atribuite “teroriştilor”.

Analiştii occidentali cred că obiectivul Kremlinului este de a crea o legătură terestră dinspre Rusia de-a lungul întregii coaste a Ucrainei către Transnistria, tăind accesul Ucrainei la Marea Neagră, scrie The Times.

Potrivit unei surse militare, serviciile de informaţii ucrainene atrag atenţia asupra activităţii de la aerodromul principal din Tiraspol, “capitala” Transnistriei, ceea ce sugerează că ruşii se pregătesc pentru conflict, cu avioane de transport Iliuşin-76 şi, posibil, elicoptere care ar urma să ajungă aici.

Potrivit funcţionarilor occidentali, circa 1.500 militari ruşi ar fi staţionaţi în Transnistria.

Rusia ar putea crea un “pretext” pentru a interveni în Republica Moldova care să se suprapună cu defilarea de 9 mai, când ruşii sărbătoresc Ziua Victoriei, care marchează înfrângerea naziştilor în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, scrie Agerpres.

Ucraina a decis să închidă, în mod oficial, cele patru porturi de la Marea Neagră şi Marea Azov care au fost capturate de forţele ruseşti, a anunţat luni Ministerul ucrainean al Agriculturii, transmite Reuters.

Porturile Mariupol, Berdiansk şi Skadovsk de la Marea Azov precum şi portul Herson de la Marea Neagră sunt închise “până la restabilirea controlului”, a informat Ministerul ucrainean al Agriculturii într-un comunicat de presă.

“Adoptarea acestei măsuri a fost decisă ca urmare a imposibilităţii deservirii navelor şi pasagerilor, a livrării mărfii, a activităţilor de transport şi altor activităţi economice conexe, precum şi a imposibilităţii asigurării unui nivel adecvat de siguranţă a navigaţiei”, se precizează în comunicat.

Toate porturile maritime ale Ucrainei şi-au suspendat activitatea la finele lunii februarie, ca urmare a invaziei ruseşti. Armata rusă a capturat unele din porturile maritime ale Ucrainei şi a instituit o blocată asupra altora.

Luni, preşedintele Volodimir Zelenski a spus că Ucraina ar putea pierde zeci de milioane de tone de cereale ca urmare a preluării controlului de către Rusia a operaţiunilor de shipping în Marea Neagră, ceea ce ar declanşa o criză alimentară care ar afecta Europa, Asia şi Africa. “Rusia nu permite navelor să intre sau să iasă din port, ea controlează Marea Neagră. Rusia vrea să blocheze complet economia noastră”, a spus Volodimir Zelenski pentru un post de televiziune din Australia.

Ucraina, un mare producător agricol mondial, obişnuia să îşi exporte produsele prin porturile de la Marea Azov şi Marea Neagră, însă, după invazia rusească, a fost obligată să îşi exporte produsele pe calea ferată via graniţa de vest. Mai mulţi oficiali din Ministerele Agriculturii şi Transporturilor din Ucraina au anunţat că ţara vecină vrea să îşi majoreze capacitatea de export a porturilor de la Dunăre, pentru a permite ca cerealele să ajungă în porturile româneşti de la Marea Neagră.

Săptămâna trecută, Ministerul ucrainean al Agriculturii a informat că exporturile de cereale ale Ucrainei de la debutul anului agricol 2021/2022 până în prezent s-au ridicat la 45,709 milioane de tone. Această cifră include şi cele 763.000 de tone de cereale exportate în luna aprilie. Anterior, o serie de oficiali ucraineni au declarat că Ucraina a exportat până la 300.000 de tone de cereale în luna martie.

Tot săptămâna trecută, preşedintele operatorului portuar Comvex, Viorel Panait, a anunţat că încărcarea unei nave cu peste 71.00 de tone de porumb ucrainean a fost finalizată joi în portul Constanţa de la Marea Neagră, aceasta fiind prima navă care părăseşte portul românesc de la invadarea Ucrainei de către Rusia.

Numărul civililor ucişi în Ucraina de la începutul invaziei ruse, în 24 februarie, a depăşit 3.000 de persoane, a anunţat luni Oficiul Naţiunilor Unite pentru drepturile omului (OHCHR), transmite Reuters.

Bilanţul exact, de 3.153 de victime civile, reprezintă o creştere cu 254 faţă de cel publicat vineri.

OHCHR a precizat că bilanţul real este probabil considerabil mai mare.

Majoritatea victimelor au fost ucise de arme explozive cu o arie de impact largă, precum lovituri cu rachete sau lovituri aeriene, a menţionat agenţia ONU, fără a atribui responsabilitatea.

 

1 COMMENT

  1. Asta inseamna: risc, putere, forta, sustinere, parteneriat, loialitate, demnitate, onoare, eroism, toate demonstrate in peste 2 luni de zile! Cumva gasiti asa ceva in orice domeniu de activitate in Romania superficialilor cu luxul, minciunile si manipularile in gat? Nu cred!

Leave a Reply