Saturday, April 11, 2026
6.7 C
Bucharest

CEO OMV Petrom despre gazele din Marea Neagra : scopul resurselor este să servească țara

Europa intra in cea mai dificila iarna din punct de vedere energetic din ultimii 30 de ani. Romania are imense resurse de gaze in Marea Neagra, pe care le-a amanat la exploatare din decizii politice neinspirate.

In cadrul Romanian International Gas Conference 2022, Christina Verchere, CEO al OMV Petrom, a dezvaluit intentiile companiei in legatura cu rezervele de gaz din Marea Neagra :

Proiectul Neptun Deep schimbă regulile jocului pentru compania noastră şi pentru întreaga ţară, prin securitatea energetică pe care o conferă şi pentru faptul că transformă ţara în hub regional. Proiectul este esenţial pentru ţară, întrucât producţia onshore de gaze este în declin şi este important să vedem surse noi.

Trebuie să depășim aceste provocări și să aducem cât mai multe beneficii țării, pentru că acesta este scopul resurselor, să servească țara. Trebuie să existe cadrul de reglementare potrivit. Când nu există, apetitul pentru investiții se reduce.

Grație tehnologiei ultramoderne și a unor investiții în explorare de circa 3,5 miliarde de dolari realizate de companiile concesionare, zăcăminte uriașe pentru România au fost identificate în zona adâncă offshore. Acestea au fost evaluate la un total de circa 200 miliarde metri cubi.

Gazele naturale din Marea Neagră ar putea reprezenta baza dezvoltării unor industrii conexe, care, la rândul lor ar genera beneficii economice considerabile.

Fiecare miliard de dolari cheltuit în explorarea, dezvoltarea și producția gazelor naturale în sectorul upstream offshore conduce la crearea unui număr mediu anual de 2.200 locuri de muncă/an, menținute pe o perioadă de circa 20 de ani.

Efectul e multiplicat în economie, conducând la creșterea cumulată a veniturilor la bugetul de stat cu 1,9 mld. USD, concomitent cu creșterea cumulată a PIB-ului cu 3 mld. USD (pe o perioadă de circa 20 de ani).

Hot this week

Sarkozy, a 2 a oară la pușcărie?

Încă de la începutul interogatoriului său de marți, în...

De ce forează masiv China în Antarctica

China a forat cu succes la o adâncime de...

Condamnare de pisică

O sexagenară din Adge, o localitate franceză de pe...

Șeful AIE : Actuala criză energetică e mai gravă decât cele din 1973, 1979 şi 2022 la un loc

Actuala criză a petrolului şi gazelor provocată de blocarea...

Paștele și bolile cronice: ce urgențe apar cel mai des și când trebuie cerut ajutor

Paștele și bolile cronice: ce urgențe apar cel mai...

Topics

Sarkozy, a 2 a oară la pușcărie?

Încă de la începutul interogatoriului său de marți, în...

De ce forează masiv China în Antarctica

China a forat cu succes la o adâncime de...

Condamnare de pisică

O sexagenară din Adge, o localitate franceză de pe...

FBI şi SRI, succes împotriva atacurilor GRU

Serviciul Român de Informații, prin intermediul Centrului Național Cyberint,...

Orban către Putin : “Sunt şoricelul în serviciul dumneavoastră”

Viktor Orban i-a oferit lui Vladimir Putin să devină...

Franța și-a vândut tot aurul din America

Banca centrală a Franței a vândut ultimele rezerve de...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img