Monday, November 2, 2026
8 C
Bucharest

China şi-a lansat oficial cel de-al treilea portavion

China şi-a lansat oficial cel de-al treilea portavion vineri, în cadrul unei ceremonii organizate la un şantier naval din Shanghai, informează Xinhua.

Nava este al doilea portavion construit în întregime de China şi este mult mai avansat din punct de vedere tehnologic decât predecesoarele sale. Acesta va fi predat marinei doar după mai multe teste pe mare.

Xinhua nu a precizat data preconizată de intrare în funcţiune a navei. Dar aceasta nu va fi imediată şi se aşteaptă să aibă loc în următorii câţiva ani.

Portavionul a fost numit “Fujian”, după o provincie chineză, la fel ca şi predecesoarele sale “Liaoning” şi “Shandong”.

Lansarea are loc pe fondul unor tensiuni intense între China şi SUA cu privire la Taiwan, o insulă cu 24 de milioane de locuitori pe care China o consideră teritoriul său istoric, scrie AFP.

Ostilă apropierii dintre SUA şi Taiwan din ultimii ani, marina chineză a trecut în mai multe rânduri cu portavioanele sale prin strâmtoarea Taiwan, care separă China continentală de teritoriul insular.

Principala evoluţie a acestui al treilea portavion chinezesc în comparaţie cu cele două anterioare este că va fi mult mai mare şi va avea un sistem de catapultare, potrivit Xinhua.

Parctic, acesta va putea propulsa aeronave în aer cu ajutorul unei catapulte. Primele portavioane chinezeşti aveau doar o trambulină pentru zbor. Avantajul catapultării constă în faptul că aeronava poate transporta o rezervă mai mare de combustibil şi arme.

Sistemul de catapultare va fi electromagnetic, precizează Xinhua, o tehnică de ultimă generaţie.

Potrivit Janes, publicatie de referinţă pentru informaţii militare, Statele Unite sunt de departe liderul în ceea ce priveşte numărul de portavioane aflate în serviciu în prezent (11), înaintea Chinei (2), Regatului Unit (2), Rusiei (1), Franţei (1), Italiei (1), Indiei (1) şi Thailandei (1).

Primul portavion chinez, Liaoning, a fost pus în funcţiune în 2012. Acesta a fost utilizat în principal ca platformă de antrenament. Cunoştinţele acumulate au fost apoi folosite pentru a construi Shandong, primul portavion construit de China, pus în funcţiune la sfârşitul anului 2019, aminteşte AFP, preluata de Agerpres.

Hot this week

Atenție la pericolele de Black Friday

Atenție la pericolele de Black Friday Directoratul Național de Securitate...

Frontex va putea deporta migranții ilegali din UE

Frontex, agenția UE de pază a frontierelor externe bazată...

UE realizează cu greu că importurile din China distrug producția europeană

Uniunea Europeană intenționează să utilizeze așa-numitele clauze de salvgardare...

Franța reclamă imixtiuni străine în stimularea revoltelor

Ministrul francez de Externe, Jean-Noel Barrot, a susținut că...

Cum recunoști rapid un AVC și de ce este important ajutorul medical de urgență

Cum recunoști rapid un AVC și de ce este...

Topics

Atenție la pericolele de Black Friday

Atenție la pericolele de Black Friday Directoratul Național de Securitate...

Frontex va putea deporta migranții ilegali din UE

Frontex, agenția UE de pază a frontierelor externe bazată...

UE realizează cu greu că importurile din China distrug producția europeană

Uniunea Europeană intenționează să utilizeze așa-numitele clauze de salvgardare...

Franța reclamă imixtiuni străine în stimularea revoltelor

Ministrul francez de Externe, Jean-Noel Barrot, a susținut că...

Un pilot de MiG duce Bulgaria în turbulențe

Un pilot de MiG duce Bulgaria în turbulențe Afirmațiile făcute...

România nu apare în clasamentul european cu cele mai prietenoase orașe

România nu apare în clasamentul european cu cele mai...

Franța abrogă Codul Negru

Franța abrogă Codul Negru Parlamentul a abrogat în mod simbolic,...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img