Saturday, December 21, 2024
6.3 C
Bucharest

Clanul Martin (Polaris) din Constanta, unul la FBI, altul la DNA

Dumitru Martin, acţionar al Polaris Constanţa, unchi al deputatului PSD Eduard Martin, a fost arestat de FBI si acuzat de mituirea unui ofiţer din cadrul Forţelor Aeriene (US Air Force) pentru obţinerea unui contract în valoare de 10,35 milioane dolari la baza Kogălniceanu, scrie presa americană.
Potrivit Sacramento Bee online, Dumitru Martin, acţionar la Polaris Constanţa alături de deputatul PSD Eduard Martin, a fost arestat de FBI în 1 decembrie, pe Aeroportul Internaţional din San Francisco, unde ajunsese de la New York. El fusese invitat la o întâlnire la San Francisco de către agenţi sub acoperire, care s-au prezentat drept mijlocitori în acest aranjament în vederea dării/luării de mită.
Firma lui Martin, Polaris M Holding, a plătit în urmă cu trei luni, suma de 100.000 de dolari – ultima transă dintr-o mită în valoare de peste un milion de dolari – unui membru al comandamentului escadronului contractor de la baza aeriană Travis, dar care cooopera cu FBI, potrivit unor documente judiciare (şi anume o plângere penală şi o declaraţie pe propria răspundere a unui agent FBI), făcute publice marţi.
Potrivit acestei declaraţii a agentului special Matthew Young, suma de bani ar fi fost oferită ca mită în vederea obţinerii unui contract prin care Polaris să furnizeze forţelor aeriene americane staţionate la baza Mihail Kogălniceanu din România, pe o perioadă de cinci ani, containere de transport şi depozitare. Polaris a virat banii în 19 septembrie, într-un cont bancar acoperit, creat de FBI, iar aceştia au fost retraşi ca probă în 14 octombrie, se mai arată în declaraţia citată.
Dumitru Martin a fost arestat în urma unei anchete a FBI care a durat 17 luni si în cadrul căreia au fost folosiţi doi agenţi sub acoperire.
“Am deschis o anchetă asupra familiei lui Martin şi a altor persoane, în iulie 2014”, scrie agentul special în declaraţie.
“În cadrul anchetei mi s-a comunicat că autorităţile române investigau Polaris pentru corupţie şi dare de mită către autorităti locale si funcţionari români ai statului”, precizează el.
Cei doi agenţi sub acoperire s-au întâlnit pentru prima dată cu doi reprezentanţi ai firmei Polaris la Suisun City, pe 27 octombrie 2014, când s-a oferit un “comision” de 10% în schimbul garantării faptului că acel contract avea să fie încredinţat firmei lui Martin, scrie Young în declaraţie. Cei patru au mers dus la baza Travis, situată în apropiere, unde s-au întâlnit cu comandantul escadronului, care a insistat ca proprietarul firmei să semneze contractul şi să plătească mita. În aceeaşi noapte, Martin a venit cu un avion în California pentru a se întâlni cu comandantul, se mai arată în declaraţie.
Agentul descrie în continuare alte şase întâlniri, în următorul an, la San Francisco, New York, Budapesta (Ungaria) şi Sacramento, şi oferă informaţii provenind din e-mailuri schimbate între cei implicaţi. Young mai scrie în declaraţia sa că FBI deţine înregistrările întâlnirilor si citează, de asemenea, din <abundenţa> din e-mailuri.
După ce aranjamentul a intrat în impas, din cauza anchetei de corupţie din România, contractul respectiv a fost acordat altei firme, însă rela?iile au fost reluate ulterior, pe tema unei licitaţii fictive, în vederea acordării contractului cu privire la containere.
Martin şi comandantul au semnat, pe 11 septembrie, atât un contract de aprovizionare militară a bazei Travis, cât şi alte două contracte menite să ascundă mita, se arată în declaraţie.
Când Martin, în vârstă de 55 de ani, s-a întâlnit cu agenţi FBI, la San Francisco, el credea că urma să participe la o nouă întâlnire din seria de întâlniri la care a luat parte atât el, alţi reprezentanţi ai Polaris, oficialul militar de la Travis şi alte două persoane, care erau de fapt agenţi sub acoperire. Unul dintre aceştia din urmă intenţionează să ceară clemenţă când se va pronunţa sentinţa, pentru că a acceptat mită în calitate de agent pentru contracte militare. Celălalt acţiona ca om de afaceri interesat să obţină contracte în România din partea Guvernului român.
Martin a fost prezentat pentru prima dată în faţa unui judecător federal, la San Francisco, în 2 decembrie şi a fost dus în custodie la Sacramento, unde a apărut marţi în faţa judecătoarei federale Carolyn K. Delaney.
El a compărut din nou în faţa lui Delaney miercuri, la o audiere, în vederea unei eliberări pe cauţiune, însă procurorul adjunct federal Todd Pickles a cerut ca Marin să fie menţinut în detenţie fără posibilitatea eliberării pe cauţiune, iar avocatul apărării, John Balazs, a cerut eliberarea pe cauţiune în condiţii stricte. Audierea urmează să continue luni.
Dumitru Martin este fratele fostului prefect al judetului Constanta din perioada 2002 – 2005 Gheorghe Martin si unchiul deputatului PSD Eduard Martin.
Familia Martin detine societatea Polaris M Holding, care se ocupă de serviciul de salubrizare în municipiul Constanta din 1998. Polaris M Holding are contracte de salubrizare şi în alte oraşe din ţară, între care Arad, Târgu Jiu, Eforie, Năvodari, Mangalia, Alexandria, Roşiori de Vede, Turnu Măgurele, Videle, Zimnicea, Alba Iulia, Bumbeşti-Jiu, Slobozia, dar şi cu Consiliul Judeţean Timiş
Deputatul Eduard Martin, asociat al SC Polaris M Holding S.R.L, a fost trimis în judecată de procurorii DNA, miercuri, fiind suspectat că i-ar fi dat mită opt milioane de euro fostului primar din Constanta Radu Mazăre, în vederea facilitării emiterii unor documente şi înlesnirii câştigării unei licitaţii sau încheierea unor contracte. In acest dosar a fost trimisă în judecată si SC Polaris M Holding S.R.L.

Hot this week

Pădurile României, salvate şi regenerate cu fonduri europene

Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva a atras în...

Biden îi dă lui Trump o economie americană pe creştere

Economia americană a înregistrat o creştere solidă în perioada...

Marina SUA îl medaliază pe TOP GUN Tom Cruise

Marina SUA i-a acordat actorului Tom Cruise cea mai...

China şi-a triplat arsenalul ogivelor nucleare în 4 ani

China şi-a triplat arsenalul ogivelor nucleare începând din 2020...

Topics

Pădurile României, salvate şi regenerate cu fonduri europene

Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva a atras în...

Biden îi dă lui Trump o economie americană pe creştere

Economia americană a înregistrat o creştere solidă în perioada...

Marina SUA îl medaliază pe TOP GUN Tom Cruise

Marina SUA i-a acordat actorului Tom Cruise cea mai...

China şi-a triplat arsenalul ogivelor nucleare în 4 ani

China şi-a triplat arsenalul ogivelor nucleare începând din 2020...

Putin, ursul bipolar. Zice că nu are condiţii să oprească războiul, apoi enumeră condiţii

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi, la conferinţa...

Cum recunoști o urgență cardiovasculară și ce trebuie să faci

Cum recunoști o urgență cardiovasculară și ce trebuie să...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img