Monday, December 22, 2025
3.2 C
Bucharest

CNN : Congresul SUA a initiat actul de acuzare a lui Donald Trump

Democraţii au depus luni la Camera Reprezentanţilor un act de acuzare împotriva lui Donald Trump, prima etapă către deschiderea formală aşteptată în această săptămână a unei a doua proceduri de destituire a preşedintelui american, acuzat că a ”instigat la violenţă” la Capitoliu, relatează CNN, AFP şi dpa.

https://edition.cnn.com/2021/01/11/politics/house-democrats-impeachment-plans/index.html

În acelaşi timp, democraţii, care deţin majoritatea în Cameră, au prezentat o altă rezoluţie prin care au cerut vicepreşedintelui Mike Pence să-l demită pe Donald Trump din funcţie, invocând articolul 25 din Constituţia SUA. Respectivul articol prevede că un preşedinte poate fi înlăturat dacă este considerat ”inapt” să-şi îndeplinească atribuţiile.

Un republican s-a opus adoptării sale imediate în unanimitate. Un vot urmează să aibă loc marţi în şedinţă plenară.

Dacă Pence refuză să acţioneze, aşa cum este de aşteptat, democraţii din Cameră au promis să avanseze rapid cu procedurile de impeachment (demitere şi punere sub acuzare).

Trump, al cărui mandat se încheie pe 20 ianuarie, ar putea deveni primul preşedinte al SUA pus sub acuzare de două ori.

Democraţii îl acuză pe preşedintele republican, care-şi încheie mandatul miercurea viitoare, că este responsabil pentru incidentele din 6 ianuarie, ei susţinând că prin declaraţiile sale şi-ar fi încurajat simpatizanţii să pătrundă în clădirea Capitoliului, scrie Agerpres.

La puţin timp după depunerea jurământului, pe 20 ianuarie, preşedintele Joe Biden se va alătura predecesorilor săi Barack Obama, Bill Clinton şi George W. Bush pentru a lansa un apel la unitate către o ţară rănită şi divizată, relatează AFP.

“America unită” va fi tema învestirii celui de al 46-lea preşedinte, a anunţat luni comitetul de organizare a ceremoniei, la câteva zile după violenţele de la Capitoliu care au şocat profund ţara.

O dată la fiecare patru ani, sute de mii de spectatori asistă în capitala federală americană la acest eveniment, însă accesul va fi în acest an limitat din cauza pandemiei, care a costat viaţa a peste 370.000 de persoane în SUA.

Primarul din Washington, Muriel Bowser, le-a cerut luni americanilor să nu se deplaseze la ceremonie, ci să o urmărească online sau la televiziune.

Structura menită să găzduiască această depunere a jurământului a fost invadată de mii de manifestanţi pe 6 ianuarie, care au cerut ca Donald Trump să rămână la putere.

După ce va fi învestit, Joe Biden se va deplasa la cimitirul naţional Arlington împreună cu foştii preşedinţi Obama, Bush şi Clinton pentru a depune o coroană de flori la monumentul soldatului necunoscut.

Viitorul preşedinte democrat are responsabilitatea dificilă de a pansa rănile Americii, victimă a crizelor economică şi sanitară, divizată de un scrutin şi de puternice tensiuni rasiale, comentează France Presse.

Preşedintele la final de mandat Donald Trump a anunţat că nu va participa la ceremonia de învestire a succesorului său. Absenţa sa pe 20 ianuarie “este un lucru bun”, a declarat Joe Biden. Fostul preşedinte democrat Jimmy Carter va fi şi el absent din cauza vârstei înaintate, 96 de ani.

Preşedinta democrată a Camerei Reprezentanţilor Nancy Pelosi a afirmat luni că republicanii pun “în pericol America” prin “complicitatea” cu Donald Trump, pe care ea îl acuză că a “incitat o insurecţie mortală contra Americii” în timpul violenţelor din Capitoliu, scrie AFP.

Nancy Pelosi a criticat faptul că republicanii s-au opus adoptării în unanimitate a unei rezoluţii solicitând vicepreşedintelui Mike Pence să-l demită pe preşedinte din funcţiile sale, invocând al 25-lea amenament al Constituţiei americane.

“Complicitatea lor pune în pericol America subminează democraţia noastră şi asta trebuie să înceteze”, a scris ea într-un comunicat.

Hot this week

Românii, cel mai mare investitor străin în România

Românii din afara țării au transferat în România aproximativ...

Germania se gândește la pensia copiilor și tinerilor

Guvernul german a aprobat miercuri un proiect de lege...

Ce se întâmplă dacă tastezi 67 pe Google

Fenomenul "67" (six-seven) s-a răspândit la nivel mondial în...

Stresul şi anxietatea slăbesc imunitatea

Stresul, anxietatea, nopțile nedormite fac mai mult decât să...

UE renunţă la obligativitatea maşinilor electrice din 2035

Uniunea Europeană a renunțat, marți, la a mai solicita...

Topics

Românii, cel mai mare investitor străin în România

Românii din afara țării au transferat în România aproximativ...

Germania se gândește la pensia copiilor și tinerilor

Guvernul german a aprobat miercuri un proiect de lege...

Ce se întâmplă dacă tastezi 67 pe Google

Fenomenul "67" (six-seven) s-a răspândit la nivel mondial în...

Stresul şi anxietatea slăbesc imunitatea

Stresul, anxietatea, nopțile nedormite fac mai mult decât să...

UE renunţă la obligativitatea maşinilor electrice din 2035

Uniunea Europeană a renunțat, marți, la a mai solicita...

O durea genunchiul și nu se mai putea sprijini pe picior

O durea genunchiul și nu se mai putea sprijini...

În sfârşit ! Vom avea Schengen militar

Parlamentul European a votat, miercuri, în favoarea unui ''spațiu...

Bolojan aruncă bomba : ”Lucrurile se vor termina prost”

Premierul Ilie Bolojan a declarat, miercuri, în cadrul unui...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img