Home Articole CNN : “Romania, locul 3 in Europa la gaze de sist”

CNN : “Romania, locul 3 in Europa la gaze de sist”

1763
78
SHARE

Premierul Victor Ponta s-a intalnit in SUA cu giganti americani din domeniul energiei.  Sunt doua subiecte foarte importante, ce tin de securitatea nationala a Romaniei : exploatarea gazelor din Marea Neagra cu perspectiva independentei energetice fata de Moscova (Exxon-Petrom) si problema sensibila a gazelor de sist (Chevron).

Peste acestea se suprapune agresivitatea militara a Rusiei in bazinul Marii Negre, fapt ce poate crea probleme (si) Romaniei pe termen mediu.

Ce facem cu resursele noastre importante? Companiile romanesti nu au tehnologie pentru a le explora si exploata singure, nici miliardele de euro necesare pentru astfel de operatiuni. Le pastram neexploatate pina cand vom aveam banii si tehnologia sau ne asociem cu firme importante in domeniu? Pina acum, singura firma romaneasca implicata este Petrom, dar in tandem cu americanii de la Exxon, care asigura o finantare solida pentru depistarea locatiilor si dimensiunii resurselor de gaz in zona economica exclusiva a Romaniei la Marea Neagra.

Suntem pe deplin lamuriti despre modul in care se impart profiturile din exploatarile de gaz din Marea Neagra? Adica de pretul preluarii si ulterior vanzarii metrului cub de gaz pe piata romaneasca?

Dar in legatura cu gazele de sist? Suntem convinsi de autoritati ca exploatarea acestora va respecta normele de mediu? In randul opiniei publice romanesti este o serioasa opozitie pe acest subiect. Polonia, o tara pe care o dam mereu ca exemplu, exploateaza masiv gazele de sist tocmai pentru a rupe santajul energetic pe care Moscova il practica asupra europenilor in fiecare iarna, prin Gazprom.

Intr-un interviu cu premierul Romaniei Victor Ponta, un reporter CNN a afirmat ca “Romania detine un potential uriase de gaze de sist, de 1,3 miliarde metri cubi, fiind pe locul 3 in Europa”. 

ponta-la-cnn-in-romania-sunt-respectate-standardele-cerem-tratament-corect-in-ue-in-scandalul-193554

Se stie ca Victor Ponta este un suporter al exploatarii gazelor de sist “cu respectarea tuturor normelor de mediu”.

Iata ce a declarat si ministrul de externe Titus Corlatean la “Punctul de intalnire” : “Independenţa unei ţări nu există decât dacă există independenţa energetică. Tema este fundamentală. România, din fericire, are resurse proprii şi este un lucru pe care trebuie să îl spunem. Există state care depind aproape 100% de Rusia, ţările baltice, Ungaria, chiar şi Germania. România nu. Ori, acest lucru trebuie pus în valoare.”

“Am creat acum doi ani de zile AMRO – American Romanian Business Council. Eu mă voi referi la ce ştiu. Exxon şi Hulliburton. Am putea peste câţiva ani să ajungem la independenţa energetică. Devii relevant, politic, economic şi strategic. Şi având parteneri americani cu foarte mare greutate, evident că suntem în direcţia bună.”

Daca exploatam in beneficiul nostru gazele din Marea Neagra, este posibil sa devenim independenti din punct de vedere energetic pentru urmatorii 30 de ani prin renuntarea la importurile din Rusia.

Cum priviti povestea asta? Ce comentarii aveti pentru resursele din Marea Neagra si gazele de sist?

 

78 COMMENTS

  1. “Companiile romanesti nu au tehnologie pentru a le explora si exploata singure, nici miliardele de euro necesare pentru astfel de operatiuni.”
    Ok, dar statul roman nu ar putea investi in dezvoltarea acestor tehnologii? E mai usor sa vinzi rezerva de gaze decat sa obtii tehnologia.
    Cate s-ar castiga dezvoltandf aceasta tehnologie?
    S-ar crea locuri de munca, in fabricile unde se vor produce aceste instalatii, gazul de sist ar ramane integral al Romaniei, iar ai putea deveni exportator de tehnologie de extragere a gazelor de sist.
    Bineinteles ca guvernul Romaniei nu va face acest lucru, e mult mai simplu sa concesionezi americanilor, dar cu consecinte paguboase pe termen lung.
    Poate viitorul guvern va fi mai intelept si va lua in considerare dezvoltarea tehnologiilor de catre industria romaneasca.

    • stii cumva cam cat ar costa ceea ce propui tu? stii cumva daca chiar suntem in stare de acest lucru? avem finantarea necesara?

      • In cativa ani s-ar putea face se pot atrage si finantari externe, chiar de la Uniunea Europeana. Avand independenta energetica si vesticii vor fi interesati sa importe din Romania, tara membru UE, gaze naturale.

        • Rusia, o putere financiara, nu isi permite sa dezvolte tehnologii capabile sa extraga petrolul din zonele arctice, isi invinge orgoliul si apeleaza la americani, iar tu vrei ca Romania sa dezvolte singura tehnologia exploatarii gazelor de sist sau a gazelor naturale din sisturi bituminoase din Marea Naegra !!!!

          • ROBERT, IA VEZI TU LA CE ADANCIME SE GASESC GAZELE DE SIST SI LA CE ADANCIME E PETROLUL DIN ZONELE ARCTICE. …SI POATE REALIZEZI CA IN ROMANIA CLIMA E ALTFEL DECAT IN ZONELE ARCTICE…SI RUSIA NU E O PUTERE FINANCIARA .

      • Terminati mai cu prostiile. In 25 de ani s-au chieltuit sute de miliarde de euro de catre MT pentru construirea de autostrazi prin licitatii interne si internationale dar autostrazile nu prea exista. Daca cu acesti bani statul roman construia autostrazi in regie proprie am fi avut pe bune mii de kilometri de autostrada. Dar asa si cu bani luati si omorati efectiv cu miile pe an in accidenta auto datorita proastei conditii a benzilor de rulare pe drumurile patriei. Aceeasi gaselnita ne este varata pe gat si-n cazull resurselor minerale, petrolifere.. Nu are statul bani asa ca sa ne dam resursele gratis companiilor straine ca acestea sa se imbogateasca si mai mult iar noi sa ramane cu solul, apele si aerul poluate pe zeci si sute de ani alegandu-ne practic cu praful de pe toba in urma acestor instrainari.

    • Mai baiete! Tu stii despre ce vorbesti sau doar iti dai cu parerea? Se pare ca esti aerian de tot de vorbesti de fabrici si uzine care sa produca astfel de tehnologii si sa creeze locuri de munca. Stai linistit baiete ca tehnologiile astea nu se fac in fabrici si uzine. Tehnologiile astea exista deja si nu constau doar in niste utilaje si tevi cum crezi tu. Este cu totul altceva sis a te apuci sa faci ceva deja descoperit te costa de 5 ri mai mult decat daca iei de la altii gata facute. Si locurid e munca se creeau si daca nu bagau unii isteria in oameni cu gazelle astea de sist. Si aici ma refer si la Poanta. Buna poanta asta cu POANTA care este un adept al gazelor de sist dupa ce a isterizat o tara intreaga impreuna cu antenele in Campania electorala impotriva gazelor de sist.

  2. Adica tot jecmaneala de resurse e vorba de independenta vesticilor ca ei iau peste 90%. De ce nu cauta si alte investitii? O sa vada ponta parerea mea la vot . Nu mi pasa daca iese el udrea sau iohannis, aceeasi mancare de peste

      • Care sunt pseudo ecologistii aia? Ii stii cumva? Ia intreaba-l tu pe donmul Tudor cate emisiuni a facut impotriva gazelor de sist si aratand cat de nocive sunt gazele astea de sist si ce nenorocire va fi in tara daca se sapa pentru gaze de sist? Arata si bombele puse de unii pe camp pentru prospectiuni seismice si tot felul de planse cum ajung gazele alea si solutiile injectate in apele freatice. Frumos colorate dar total eronate. Cand spuneam ca nu exista absolut niciun pericol ma facea nebun sau in afara subiectului desi lucrez de mai bine de 4 ani exact la astfel de proiecte. Acum daca spune Poanta e bine ca a aflat si el de la aia pentru care lucrez eu si incercam sa explic mereu ca nu e niciun pericol. Dar nu e bine daca spun specialistii. E bine doar cand spune Poanta. Apropo! E si Poanta printre pseudo ecologistii aia de care spui tu? Nu de alta dar in motiunea de cenzura din 2012 acuza gazele de sist iar in campania electorala numai de nenorocirile aduse de explorarea gazelor de sist si de Rosia Montana vorbea. Acum sunt bune!

        • bombe pe camp? panzele freatice infectate de lucrarile de explorare? pe ce lume traiesti? pai la ce afirmi tu sua sunt facute praf! iar de banii luati de ecologisti sunt zeci de articole in presa cu dovezile traseului de unde au fost trimisi si pana unde au ajuns. crezi ca ce spune radu tudor devine apoi tabu. daca stii ceva engleza citeste si tu revistele de specialitate si apoi discutam.

          • Scuze tataie dar mai citeste de 5 ori pana pricepi ce am vrut sa spun. Despre bombe pe camp si contaminarea apelor vorbeau altii. Eu doar dadeam exemple cum se ducea campania anti gaze de sist pe la televiziunile din Romania de catre cei ce acum se dau pro. Poate ii ceri domnului Tudor niste reluari din emisinile in care prezenta batrana aia din Timis care culegea “bombele” de pe camp adica geofoanele celor de la prospectiuni sau emisiunile in care prezenta vibratoarele ca niste generatoare de cutremure si “bombe” pe roti dar si cea cu plansele in care arata cum ajung fisurile de la 2000m in panza freatica. Erau exemple tataie asa ca vezi tu pe ce lume traiesti. Se pare ca memoria voastra e cam scurta. Spalarea creierelor cu succes sa nu va mai amintiti ce vi se prezenta acum un an. Voi nu tineti minte mai mult de o zi. Eu am fost sunt si voi fi intotdeauna pentru expoatarea hidrocarburilor si din zacaminte neconventionale cunm sunt sisturile (argilele) sau carbunii pentru ca lucrez de peste 30 de ani in domeniu si stiu ce si cum chiar si cu protectia mediului. Si sunt si pentru exploatarea lor de catre companii straine daca vrem globalizare si sa traim intr-o lume cat de cat unita. daca vrem sa fim nationalisti atunci sa ne izolam precum Coreea de Nord.

    • Ponta nu respecta normele de mediu nici macar astazi – permitand defrisari masive in ciuda inundatiilor dezastruoase .
      Nu exista norme de mediu pentru fracturarea hidraulica si Romania nu are capacitatea tehnica sa verifice exploatarile Chevron .
      Daca Chevron daca ar plati ca si firmele romanesti cantitatea imensa de apa utilizata si introdusa cu chimicale in sol – nu ar mai fi rentabile .
      Daca este sigura tehnologia de ce bulgarii , germanii , francezii nu au curaj sa-si distruga tara lor ?

      • ai mare dreptate ponta nu respecta normele de mediu! unde oare la guvern? stii macar la ce te referi? ai cunostinte de legislatia mediului sau doar scrii prostii? la afirmatia ta cu bulgarii etc de ce nu-i intrebi pe polonezi de exemplu? iar gargara ca nu exista norme de mediu pentru exploatarea gazelor de sist arata cat de mult te pricepi la subiect!

  3. Ponta minte cu nerusinare – nu exista norme de mediu pentru fracturarea hidraulica si Romania nu are capacitatea tehnica sa verifice exploatarile Chevron . Romanii vor fi din nou cobaii Europei iar gazele apartin Chevron nu romanilor . Guvernul nu reuseste sa opreasca macar defrisarile abuzive conform legii . La noi se protejeaza mediul din birou , nu pe teren .

  4. Dar cred că ocupă locul 1 în lume, privind minciuna, hoţia, excrocheria, manipularea, proasta exprimare, plată pe nemuncă la loc de muncă excelent, numărul de ore muncite pe an = 172 ore/guvern, aberaţii de orice fel, imbecilitatea, vulnerabilitatea, setea de înavuţire pe spatele celorlalţi, şi nu numai…locul 1 pentru cei românica în care găseşti cei mai mulţi guvernanţi,,infractori sau cu dosare penale”, ori, cu imunitate susţinută peste orice limită, indiferent de infracţiune…
    Şi pentru că,,afară nu plouă şi e soare”, poate că-i se ,,umpluse botul cu salivă” plictisit, cînd a văzut,,ce de tineret limitat în viziune a fost turist-plătit”…exprimarea, vocabularul…ca de grădiniţă, ca pentru maidan, nu mai au cuvinte, expresii în vocabular pentru a-şi expune gîndirea,,limitată”!!!!!!!!!!!!!!! …dacă americanii nu au reuşit să introducă pe micul ecran românesc: sex, lesby, homo…, ţîţe goale, cururi goale şi toate live! ne dă ploc(t)on(t)ul şi ploc(t)oanta live de pe unde apucă, ce caractereeee!!!!!

  5. ponta a demonstrat pina acum ce interese obscure urmareste in privinta exploatarii resurselor naturale ale tarii prin incalcarea dreptului la proprietate si la viata al romanilor. Dictatura militara instaurata la Pungesti trebuie impusa in toata tara iar asta nu se uita si nu se iarta.

    FAPTELE comise de Victor Ponta pina acum nu mai lasa de comentarii decit pentru propaganda.

    • propaganda cred ca faci tu. si mai faci niste afirmatii aiuiritoare pentru un om normal la cap gen dictatura militara. macar sti cee aia sau iti place sa scrii prostii? drept la proprietate la pungesti? te referi la actiunea asa zisilor ecologisti si lovcalnici care au incalcat o proprietate a chevron? in rest esti pe dinafara subiectului.

  6. De ce Antena3 nu face public faptul ca Victor Ponta a “negociat” redevente cu compania Exxon de 0% inca din 2013 cind la fel ca si acum a fost chemat de catre acestia la o sedinta de instruire in SUA?!

  7. Stirea zilei…stirea anului este “Germania nu este capabilă să-şi îndeplinească toate angajamentele luate faţă de NATO”. Ce parere aveti d-le analist politic şi militar Radu Tudor???

  8. “Noi proteste în Vestul țării (VIDEO & FOTO). Tensiunile dintre agricultori și angajații firmelor de prospecțiuni cresc în intensitate
    Daniel Befu

    Aproximativ 200 de localnici au protestat duminică seara în localitatea Cenad împotriva abuzurilor firmei de prospecțiuni Geolink și a firmei NIS Petrol (subsidiară Gazprom). Vineri au avut loc proteste și în Șofronea, unde unul dintre cei mai mari fermieri din Vestul țării acuză presiuni și amenințări venite din partea companiei Prospecțiuni SA, deținută de Ovidiu Tender.”

    http://romaniacurata.ro/noi-proteste-in-vestul-tarii-tensiunile-intre-agricultori-si-angajatii-firmei-lui-ovidiu-tender-prospectiuni-sa-cresc-in-intensitate/#comment-27787

  9. De unde pana unde aceasta afirmatie ca Polonia exploateaza masiv gaze de sist? In Polonia s-au sapat doar sonde de explorare, e adevarat ca multe, si surpriza! Exact ca la Pungesti nu se prea poate trece si la faza de exploatare. Nu de alta dar e ceva de care putini stiu sau sunt informati. Nu trebuie doar sa vezi daca sunt si cate sunt ci si daca pot fi exploatate cu tehnologiile actuale si daca e rentabila exploatarea. Si nu pot iar costurile sunt foarte mari caci iar s-a omis un mic amanunt. Productiile medii din zacaminte de gaze de sist sunt foarte mici. De ordinal a 2-3 milioanecubicfeet/zi ceea ce este foarte putin fata de cheltuielile de sapare si echipare a unei astfel de sonde pentru a fi exploatata in conditiid e siguranta. Asta a fost adevaratul motiv de exemplu in SUA unde s-a intamplat sa fie contaminate apele sau au avut alte accidente. Au facut economii in faza de explorare in asa fel incat la aceste productii mici sa fie rentabile si s-au apucat sa fractureze la intamplare. Dar asta au facut companii ocale mici constituite prin unirea a cativa fermieri ce aveau asa ceva sub pamanturile lor. Cat despre Polonia toti cei ce au sapat au plecat si de acolo iar acum polonezii cauta alte companii interesate sa le exploateze daca au cu ce.

    • nu ti se pare ca minti? 21 iulie 2013: Compania Lane Energy,a început exploatarea unui zăcământ de gaze de şist de lângă Lebork, în nordul Poloniei, a declarat Piotr Wozniak, secretar de stat în Ministerul Mediului din această ţară.

      • Lane Energy??? Tu stii ce companii au sapat sondele de explorare in Polonia? In niciun caz Lane Energy. Au fost sapate de Chevron, Tullow si Gaz de France care vazand ce si cum le-au concesionat la randul lor unora ca Lane Energy. Dar ce ai scris tu acolo nu inseamna ca si exploateaza ceva. Cat despre UK sunt inca in faza de explorare. Poti vorbi de exploatare cand vei vedea mii de sonde sapate nu cateva. Vezi tu ce productii medii sunt la astfel de zacaminte si vei constata ca o sonda nu asigura necesarul de gaze nici pentru un bloc. Rezerva calculata e una iar productia ce se poate realiza, cantitatea de gaze exploatata, este o cu totul alta poveste. Cateodata productia estimata este ZERO chiar daca rezerva este uriasa. Productia depinde de parametrii petrofizici si geomecanici ai rocii. Nu tot ce este acolo poate fi si exploatat.

    • 28 iulie 2014 După Polonia, Marea Britanie este a doua ţară din UE care dă startul exploatării gazelor de şist prin fracturare hidraulică, pentru a-şi reduce dependenţa de gazul convenţional mai scump, fie produs intern, fie importat. hai mai lasa propaganda anti gaze de sist daca nu esti informat!

  10. jocurile sunt facute indiferent ce vrem sau credem noi; vor exploata salbatic si fara scrupule resursele tarii exact cum s-a intamplat in decursul istoriei milenare a acestui taram carpato-danubiano-pontic; din pacate, nu avem alternative iar raul cel mai mic e sa jucam cum ne canta yankeii:vom exploata gazele de sist, rezervele din Marea Neagra, aurul de la Rosia Montana, padurile vor fi rase, metalele rare vor fi scoase din subsol…in final, beneficiile pe moment inclusiv, asa zisa independenta energetica, vor avea costuri de mediu si asupra sanatatii unor populatii locale.

      • amploarea impactului asupra mediului depinde de cantitatea si intensitatea factorilor care actioneaza; una e efectul generat de cateva sonde si cu totul altul e rezultatul cand se foreaza cu mii de sonde; asadar, populatiile alea locale sunt afectate, insa efectele negative se pot extinde la o scara mult mai mare functie de cat de extinse sunt campurile de exploatare

      • haha, cand il atacam pe betivanul de dictachior nu te-ai sesizat, dar cand am zis ceva de poanta imediat ai atacat; or avea dreptate cei de aici de te fac pesedistul de serviciu al siteului :)))

  11. Stimate Domnule Radu Tudor,
    Eu locuiesc in State de ceva vreme si va pot spune: NU EXISTA exploatare a gazelor de sist cu RESPECTAREA normelor de mediu. Punct. Aici se poate pt ca au foarte mult teritoriu la dispozitie care poate fi abandonat si oamenii mutati in alta parte. Unde se exploateaza e moarte: panza freatica e otravita sunt cutremure si toata lumea stie asta dar oamenii ca sa poata pleca semneaza contracte prin care se angajeaza sa nu spuna (“gag orders”). Cei care raman mor oribil (de ex o autostrada dintr-un county inconjurat de sonde fraking e poreclita aici “cancer alley”; toata lumea are cancer.) Acestea nu sunt legende. University of Texas at Austin, univ f mare si care e sponsorizata de multi industriasi a publicat pe site-ul ei de curand un studiu care leaga frakingul de copii nascuti cu malformatii grave. Nu s-au inventat procedeele care sa faca procedura aceasta f toxica acceptabila. Imi pare rau ca Romania este condamnata la dependenta energetica dar daca adoptam frakingul stiti ce nu o sa mai avem?APA. Aproape toata lumea de la tara in Romania face agricultura de subzistenta. Ei ce o sa manance daca toata apa e otravita?Noi nu avem unde sa ne mutam ca americanii. Lasati prostiile politice deoparte. Cine e impotriva frackingului nu e cu Basescu (eu am votat pt suspendare). Oamenii politici fac o mare greseala (TOTI vor gaze de sist nu numai Ponta!), ca sa nu mai vorbim de drepturile incalcate ale oamenilor pe pamanturile carora se fac prospectiunile. In State daca esti proprietar detii si susbsolul si daca ai sonda fraking pe pamantul tau devii bogat si poti sa te muti (ca acolo nu mai poti sta). Cu oamenii din Romania ce facem (ei nu detin subsolul)? Ii otravim si gata?Pai zic sa ne bombardeze rusii direct ca e mai simplu si duce la acelasi rezultat.(daca doriti pot da linkul carte studiul mentionat)

    • mai esti zdravan? ce legatura au gazele de sist cu malformatiile la copii? le confunzi cu dozele de radiatii masive. cutremure? pai la izvoarele – galati e cumva vreo exploatare de gaze de sist si nu stie nimeni? cumva la exploatarea titeiului 0- care foloseste aceeasi metoda de explaoatare – sau otravit panzele freatice? habar nu ai ce scrii.

      • Da, sunt sanatos, multumesc de intrebare. In schimb vad ca dumneata care te-ai obosit sa dai replici jignitoare oricarui care avea ceva de spus impotriva, cred ca esti platit. Cu toate acestea, de dragul adevarului, o sa replic. Legatura dintre gaze de sist si leucemie la copii este afirmata in studii serioase. Daca cineva se obosea sa dea click pe linkul oferit de mine gasea asta:
        “The article reports on a reanalysis of the state’s data prepared by UT Austin researchers in collaboration with Dr. Maria Morandi, a faculty affiliate and former research professor from the Center for Environmental Health Sciences at the University of Montana. The reanalysis found, with 95 percent certainty, that rates of childhood leukemia and childhood lymphoma in Flower Mound are significantly higher than expected; there is only a 1 in 20 chance that the difference is random. In science, 95 percent certainty is considered the norm.”
        Nu am spus ca exista o legatura intre ce se intampla in Galati si gazele de sist. Cutremurele acelea pot avea o alta cauza; asta nu inseamna ca nu se pot intampla cutremure si de la gazele de sist asa cum s-au intamplat in State(asta e recunoscuta f clar in State, mai clar decat legatura dintre boli si gazele de sist). In plus, extragerea titeiului clar nu se face cu acelesi metode: presiunea aplicata este de sute de ori mai mare la exploatarea gazelor de sist iar la titei nici nu se dizolva nici o roca (care contine gaze de sist-de aia le zice “de sist” care e o roca) cu un coctail de chimicale f puternic (industiasii nu vor sa spuna concentratiile exacte de teama ca exploatarile ar fi imediat interzise dar sunt procese pe aceasta tema in State). In plus din exploatarea titeiului nu rezulta sute de tone de apa contaminata cu metale grele cu care nimeni nu stie ce sa faca( aici incearca sa o re-injecteze la adancimi mari inapoi in sol si asa provoaca alte cutremure).

  12. poate sa fie si pe locul 1 din galaxie ca tot cu praful de pe toba se alege.din tot ce a avut romania, mai are ceva al ei ? asta cu independenta energetica e vrajeala pentru ca nici un guvern care a fost si care este,vorba lui vanghelie,nu a valorificat eficient nici o bogatie naturala a romaniei.in concluzie, ce motiv are s-o faca acum daca in trecut si-a batut joc de resurdele tarii.e logic, fara alte comentarii.de ce cumparam de 20 de ani gaz rusesc prin intermediari ?indiferent ce vor face, romania nu va primi niciodata pretul corect.istoria nu da dreptul la sperante in ceea ce priveste patriotismul guvernantilor . s-a dovedit ca nimanui nu-i pasa de bogatiile tarii.

  13. Poate-mi explica cineva cum sta treaba cu independenta energetica ?
    Adica nu mai depindem de rusi, ok, in schimb devenim independenti prin americani, cumparandu-ne propriul gaz si alte resurse de la ei ? Numai lucruri ciudate.
    Pana in ’89 cu tehnologia aceea puteam sa ne extragem si sa ne asiguram singuri resursele noastre. Este mai mult decat normal, acum dupa ce-am pus la pamant tot si toate, sa apelam la altii sa ne extraga resursele care de fapt le-am vandut. La fel de normal mi se pare faptul ca la nivelul anilor 2000-2014 sa existe o alta tehnologie cu mult mai avansata decat cea de la nivelul anilor ’89-’90.
    Nu este nimic de spus avem niste politicieni straluciti. Ne explica cum stau lucrurile ori de cate ori au ocazia.

  14. Astfel, conform proiectului de rectificare, din cheltuielile bugetului de stat, bugetul Administraţiei Prezidenţiale va fi diminuat cu 1,3 milioane lei, al Camerei Deputaţilor – cu 6,1 milioane lei, al Curţii Constituţionale – cu 200.000 lei, al Ministerului Tineretului şi Sportului – cu 3,5 milioane lei, al Ministerului Educaţiei – cu 5,5 milioane lei, al Ministerului Culturii – cu 10,2 milioane lei, al Agenţiei Naţionale de Integritate – cu 1,2 milioane lei, al Ministerului Economiei – cu 19,8 milioane lei, al Academiei Române – cu 6,9 milioane lei.

    Senatul va primi 4,2 milioane lei, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – 4,8 milioane lei, Avocatul Poporului – 10.000 lei, Serviciul Român de Informaţii – 67,4 milioane lei, Serviciul de Informaţii Externe – 27 milioane lei, Serviciul de Protecţie şi Pază – 18,8 milioane lei, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale – 50.000 lei………BRAVO PONTA, NU TE LASA, DA BANII LA SERVICII , ALTFEL CUM SA LE CASTIGI DE PARTEA TA. DECI, DE UNDE IA SI UNDE DA, MAI VOTANTILOR DE PONTA ?

  15. E bine pentru România, pentru poporul chinuit de scopurile politicienilor din totdeauna, dar, eu, personal, nu văd bine aceste forări, nu văd nimic bun, favorabil ţării, poporului nostru, nu văd nicio schimbare în bine, personal, văd numai negru în faţa ochilor(nu e subiectivism, e realitate), ţările care sunt ţinute la limita supraveţuirii, ţările care trăiesc doar din împrumuturi, ţările ale căror politicieni corupţi, se înclină/închină ca milogii în faţa marilor puteri(vrăjeală aiurea, sunt ţări mari ca întindere şi cu mulţi tupeişti, cu excroci înverşunaţi şi cu setea de a se îmbogăţi în sînge), nu au viitor doar din cauza politicienilor limitaţi în viziunea pentru viitor. Nu mă pot pronunţa dacă e rău sau bine cu extracţia, nu vreu să influienţez pe nimeni, dar acesta e adevărul, aşa îl văd eu! Cîndva se spunea că, dacă băgăm eoliene în ţară, nu vor mai fi probleme, acum, auzim că deja afacerile celor cu gaze de şist sunt mult mai bune decît eolienele, care fuseseră lăudate fără limită !!! Cine minte??? Cine şi-a făcut un ţel din a-i minţi, din a distruge plaiul românesc??? ,,Oare sunt implicaţi în aceste afaceri de distrugere şi justiţiarii???”, e o întrebare de bun simţ, motivul: nimeni nu se împotriveşte la aceste distrugeri, exact ca şi la tăierea pădurilor, la aruncatul banilor pentru şosele-drumuri, la banii care sunt direcţionaţi spre biserici, biserici care acum dau împrumuturi enoriaşilor, la aruncatul/plătit turiştii pentru electorale vezi mitingurile de mii de oameni plătiţi din buzunare(nu contează partidul), acolo nu e ceva ilegal financiar, cumva(mită pentru atingerea unui scop personal), nimic nu se aude despre lege aplicată…

  16. Revin cu o precizare: in State se stie deja ca exploatarea gazelor de sist este promovata agresiv de deptul de stat al Dnei Clinton:
    http://www.huffingtonpost.com/2014/09/10/hillary-clinton-fracking_n_5796786.html?utm_hp_ref=green&ir=Green

    Este explicabil deci de ce politicienii romani care vor sa conduca si vor sa aiba relatii bune cu SUA promoveaza si ei (nepermis de agresiv- vezi Pungesti) gazele de sist. Dar e o greseala, cred eu. Lor nu le pasa daca noi suntem otraviti sau nu, suntem cantitate neglijabila. Dovada ca un senator american a scapat prorumbelul si a zis ca fraking se poate face in midwest ca nu conteaza, dar nu poti sa faci la nord de NY ca nu poti sa strici tot orasul!(La nord de NY ar otravi rezervele de apa ale intregului oras)Prin urmare se stiu consecintele doar ca sunt protejate unele locuri iar altele nu. Franta a ales corect. Aici lumea e lamurita deja. Toata lumea obisnuita (desigur, nu politicienii si nu industriasii)se refera la banii obtinuti din fraking ca “blood money”.

    Studiul la care ma refeream:http://www.utexas.edu/news/2014/03/27/hydraulic-fracturing-texas/

  17. Se pune de o altă COABITARE??? Ori se coace altă …coabitare avînd la bază….afaceriştii de carton şi politicienii afacerişti??? Alooooo!!! DNA-ul ce face ??? Ce măsuri ia in aceste cazuri ???http://www.antena3.ro/politica/basescu-dineu-cu-elena-udrea-la-palatul-cotroceni-268368.html, mai curînd, cred că este,,vînzarea şi cumpărarea voturilor, că era şi un popă care-şi dă consinţămîntul, parcă e şi unul de pe la DNA. Totul în formă legală, deci, cam sună a,,ilegelităţi-legale parafate”, prea mare e ,,turma” invitată, o să iasă brînza împuţită!!! aşa văd şi cred eu, părerea mea…aşa se vede pe micul ecran!!!

  18. OFF TOPIC – JUDECATA PE ASCUNS SAMBATA
    Incredibil pana unde pot merge judecatorii de penal de la ICCJ in cazul procuroarei PICCJ Angela Nicolae! Dupa ce au rearestat-o pe motiv ca a publicat in Lumeajustitiei.ro cinci scrisori deschise, sub rationamentul mincinos ca si-ar fi facut aparari si ar fi ridicat exceptii in afara cadrului procesual, sambata care a trecut a fost judecata o contestatie a Angelei Nicolae. De ce sambata si nu in cursul unei zile lucratoare? Culmea e ca procuroarea a fost luata de la Penitenciarul Targsor cu un transport special numai pentru ea, si adusa la Inalta Curte in Bucuresti ca sa fie judecata de exact acelasi Complet de 5 condus de Livia Stanciu, care o arestase anterior. Cum sa judeci la urgenta sambata fara ca acest lucru sa se anunte pe undeva? Ca sa nu afle presa? Si asta dupa ce cu niste zile inainte, la o alta judecata de acest gen pe portalul scj.ro se anuntase o ora de dupa-amiaza, dar procuroarea a fost judecata de la prima ora, astfel incat niciun jurnalist sa fie prezent in sala? Se vede ca unii de pe la ICCJ se simt cu musca in acest caz in care fosta sefa a Directiei de Relatii Internationale din PICCJ a fost tinuta peste 8 luni in arest pe un dosar cusut cu ata alba… si ii deranjeaza foarte tare ca femeia nu vrea sa taca si acuza abuzurile sefei DNA Laura Kovesi si a judecatorilor care au arestat-o!
    luju.ro

  19. Mă cam chinuie o idee pentru analiză, şi anume: individul este un om obişnuit, da? funcţia ocupată este doar o titulatură care nu are mîini şi degete, nu are picioare, nu vorbeşte, nu semnează, nu face infracţiuni, dar prin titulatură/funcţie, individului ocupant i se acordă imunitate legal şi semnează cu mîna, ia hotărîri cu gura, face orice că are mîini şi picioare, da? individul om care ocupă funcţia respectivă/titulatura, pentru ce are imunitate??? ca să fie apărat de anchete, arest pentru infracţiuni executate ca individ pe funcţia respectivă??? noi poporul, de ce nu beneficiem de imunitate??? suntem băgaţi în oala de rea credinţă şi…,,haleluia” drepturi!!! deşi nu avem nicio vină în mizeriile în care suntem băgaţi de…judecători, avocaţi,…suntem băgaţi forţat să acceptăm,,să fim complice” celor care vor,. de ce??? …că legea le-a dat dreptul să fabrice…acte ???
    Care este dreptul omului??? Cum şi cînd se respectă drepturile omului??? numai la politicieni se respectă ???

  20. Se vorbea acum 10 ani prin targ ca udrea ar fi fost scolita de magureanu. Magureanu era prieten cu don cocos. Se pare ca frecventau acealasi loc.

  21. nu este nici o greseala cu ghazele de sist eu am vazut deja tevile care sint duse la Comandau -covasna si extractia functioneaza!

  22. Nu vă lăsaţi atenţia deturnată cu ştiri de genul guvernul taie de la Sănătate şi de la Educaţie şi dă la primari şi la SRI. Desigur, se poate dezbate şi asta, dar sumele pentru primari vin din altă parte… vin de la autostrăzi, mai exact de la cofinanţarea pentru autostrăzi. Nu contest nici dreptul primarilor de a primi 900 de milioane de euro de la Buget înainte de campanie electorală, nu mă interesează, acum, nici dacă banii se vor duce pe şpăguţe locale şi nici nu vreau să ştiu, acum, dacă aceste plăţi au fost deja promise pentru racolările permise de ordonanţa traseismului. Toate astea sunt detalii. Adevăratul preţ plătit îl reprezintă cele 20 000 de slujbe pierdute (evaluarea aparţine celor de la Ziarul Financiar) prin oprirea lucrărilor de infrastructură finanţate din fonduri europene. E vorba nu doar de cele 3,9 miliarde de lei tăiate (din care la primari ajung 2,4 miliarde), ci de alte 8 miliarde de lei (deci cam 1,5 – 2 miliarde de euro) care ar fi fost cofinanţate cu cele 3,9 miliarde de lei. Bănuiala mea este că acestea nu s-au mai făcut, tocmai pentru a lăsa Guvernului Ponta jumătate de miliard de euro– puşculiţă de manevră înainte de alegeri (ar fi fost peste 1 miliard dacă economia n-ar fi scăzut, dar a scăzut tocmai din această cauză). Umblă zvonul că ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, va demisiona, dar subliniez faptul că această demisie ar fi o altă manevră de distragere a atenţiei. Recapitulăm: avem victimele – 20 000 de oameni care şi-au pierdut slujbele (numai în construcţii) prin nerealizarea unor lucrări de 2,5 miliarde de euro, avem motivul – deturnarea finală a 500 de milioane de euro de la cofinanţarea europeană a unor lucrări de infrastructură spre administraţiile locale, avem făptaşul – Guvernul României. Ne mai trebuie nişte procurori care să lege aceste circumstanţe cu martori şi acte, într-o anchetă care să dovedească faptul că n-a fost prostie, ci premeditare. Şi-or fi dezincriminat ei prin Noul Cod subminarea economiei naţionale care, după caz, avea pedepse de 20 sau 25 de ani de puşcărie, dar parcă nici şapte ani pe abuzul în serviciu nu sunt chiar de neglijat. – ….OR AVEA DREPTATE CEI DE LA ZF ?

  23. “Ştiinţa ne-a făcut cinici, inteligenţa – distanţi şi inumani. Gândim prea mult şi simţim prea puţin.” Charlie Chaplin
    și cui anume să răspundem la întrebări ???!!!! cui NU îi pasă deloc de opinia noastră ??
    despre ce buba de garanții de mediu bateți câmpii, că nu suntem în stare să ne ținem de promisiuni, darămite să oferim garanții !
    Am mai spus, înainte de-a fi membru de partid sunt MAMĂ ! România primește cartonașe roșii de la CE pe bandă rulantă ! Și pe bună dreptate ! Nu suntem în stare să rezolvăm problema poluării cu praf de steril la Moldova Nouă, ca de ex dar ieșim cu steagu iuesei în dinți să vorbim vorbe despre ” garanții ” de mediu ( de parcă banii au vreo valoare după ce oamenii mor cu zile ! ). Independența energetică NU presupune musai și musai și cu orice preț exploatarea resurselor prin metode ce și-au demonstrat deja ” eficiența ”….
    Eu NU fac sluș la Porți , NU mă închin Rusiei, NU mă închin în fața UE, nici în fața Porți USA ( SUA ) !! Eu NU !! Dar, ce-i drept, eu nu vreau musai să ajung preș, punct.

  24. la vizita lui in romanica vicele pres usa, biden acela, a venit sa transmita esentialul interesului, adica “faceti-va tevi” si nimeni nu a intrebat “da de ce?” inca, noroc al romanilor, este ca nu sunt tevi.dar cred ca vor fi, pe cheltuiala romanilor si paguba lor caci atunci gazele merg la export si se vor alinia preturile adica se vor marii.probabil de aceea s-a amanat majorarea preturilor conform presiunilor prietenilor din ue caci acum tot nu sunt tevi, si probabil ne mai iarta putin,dar cu obligatia de a le face.

  25. Sunt impotriva expolatarii gazelor de sist.Cu ce pret au loc aceste exploatari, cu otravirea apei, solului, otravirii oamenilor. Nu sunt de acord sa ne otravim fantanilor pentru a scoate gaz din ele. E prea mult, daca suntem santajati cu asta e gav.
    Exista multe alte soluctii pentru a ne asigura o independenta energetica,
    si avem pe teritoriul tarii destule.
    Nu vrea sa fie din nou sacrificare tara si poporul roman pentru ca unii de prin alte parti sa traiasca in huzur.
    Ponta ar trebui sa stie ca urmeaza adevaratele crize pe planeta, criza alimentara, criza apei potabile care sunt apocaliptice in raport cu ceea ce traim azi.
    Sunt doua lucruri capitale pentru care personal nu voi vota cu Ponta si cu cel care va face la fel:
    1. Introducerea cartii de sanatate cu cip.
    2. Exploatarea gazelor de sist, nu conteaza de catre cine, efectele si consecintele distrugatoare sunt la fel, restul sunt vorbe. Ce ramane in urma unei exploatari a gazului desist au vazut domnul Ponta sau orice alt suporter al acestor exploatari? Nu cred ca in calitate de om care iubeste aceasta tara, iubeste nu se foloseste de ea, ar fi de acord cu asa ceva. Stim ce lupta s-a dus in Romania de mai bine de 100 de ani pentru resurse, de acceasi magnati ai lumii care se inchina la profit, restul pentru ei nu conteaza.

  26. Asociere, dar in conditii avantajoase pentru Romania: 60/40%, eventual. Nu, ei cu foloasele, noi cu ponoasele. Anul acesta expira niste redevente paguboase pentru noi. Guvernantii nu se grabesc sa le schimbe; este mai imteresanta spaga decat iubirea de tara.

  27. Exploatarea zacamintelor de gaze din formatiunile de sisturi prin actuala tehnologie nu lasa loc nici unei garantii de mediu. Asta este realitatea.

  28. Romania va putea exploata din 2017 gaze conventionale din Marea Neagra aprox. 50% din necesarul intern. Din pacate, OMV Petrom si-a tot anuntat intentia de a deveni exportator pt. Europa. O sa ajungem sa ne platim propriile gaze, la fel cum platim la rusi, doar ca altor companii. Statul nu beneficiaza, din pacate, din exploatari decat de taxe si redevente, nu si de gaze, care tb. platite. Oricum nu e nevoie de gaze de sist in conditiile in care peste trei ani vom avea un excedent de 25% din exploatarile interne de gaz conventional (din platforma Marea N.), pt. ce sa poluam iremediabil apa si pamantul (in loc sa-l folosim in agricultura), daca nu este necesar sa facem asta, doar ca sa imbogatim niste companii (straine)? De interesul national le mai pasa guvernantilor nostri?

  29. Nu exista garantii de mediu iar statul roman este incapabil sa il protejeze. Statul roman doar se face pres in fata strainilor si vinde resurse pe nimic..ma rog, ei isi umplu buzunarul din spagi.
    In privinta “ecologistilor” nu stiu ce sa zic, dar nu cred ca i-a platit nimeni pt ca si Rusia are interes sa exploateze zacaminte neconventionale in Campia de Vest prin subsidiara Gazprom, NIS Petrol. In plus de asta, am vazut zilele trecute proteste puternice in Germania impotriva frackingului, desi ei importa mai mult din Rusia decat noi. Proteste au fost si in SUA, Spania, UK, Irlanda, Canada,etc…acum sa nu-mi spuneti ca nemtii, americanii si englezii erau platiti de rusi :))).
    Avem suficiente resurse conventionale in Marea Neagra se pare, dupa ultimele descoperiri, le putem exploata pe acelea. Dar noi suntem dobitoci, iar guvernul le concesioneaza cu redevente de toata jena. Furia noastra trebuie indreptata catre Guvern, nu catre ecologisti.
    Putem foarte bine sa mai asteptam 10-20 ani. Vor aparea tehnologii perfectionate, care sa respecte mediul si sa implice riscuri mult mai mici. Nu e musai sa exploatam maine. Cu un singur lucru nu sunt de acord: exploatarea pe litoral si in zonele unde se practica intens agricultura, mai ales cea ecologica.

Leave a Reply