Home Articole “Coca Cola nu face același produs în America și în Europa”

“Coca Cola nu face același produs în America și în Europa”

18782
9
SHARE

România este considerată o piață de mâna a doua, în care se cumpără produse ieftine, însă cel care trebuie să respingă alimentele slabe calitativ este consumatorul, deoarece producătorul oferă ceea ce cere piața, susține președintele Federației Romalimenta, Sorin Minea, în contextul informațiilor apărute în ultima perioadă privind “standardele duble” folosite de producătorii din industria alimentară.

“Este mult zgomot pentru nimic. Scandalul acesta privind alimentele a fost și acum 5 ani și mie mi se pare ciudată revenirea lui în această perioadă. Comisia Europeană a dat un răspuns foarte clar: dacă se respectă ceea ce scrie pe etichetă, procesatorul nu este de vină. În cazul în care consumatorul dorește produse ieftine și proaste este alegerea lui, iar producătorul face ceea ce i se cere. Repet, dacă este respectată rețeta nu este de vină producătorul, iar cel care trebuie să respingă produsele slabe calitativ este consumatorul. Dacă nu există pe etichetă lucruri mincinoase, legislația nu este încălcată. România este considerată o piață de mâna a doua, în sensul în care este considerată o piață care cumpără produse ieftine”, a declarat pentru AGERPRES președintele Romalimenta.

Recent, ministrul Agriculturii din Cehia, Marian Jurecka, a anunțat că țara sa va cere Uniunii Europene să interzică vânzarea de produse alimentare de calitate inferioară în Europa de Est de către aceleași mărci care comercializează produse mai bune în Occident. Prin această inițiativă, autoritățile din Cehia se alătură celor din Slovacia și Ungaria, care susțin și ele că firmele multinaționale din domeniul alimentar vând produse de o calitate mai slabă pe piețele mai sărace și mai puțin competitive din est, acestea fiind considerate “coșul de gunoi al Europei”.

În opinia președintelui Romalimenta, informațiile care au apărut în această perioadă legate de controalele pe care le va face Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) privind “standardele duble” folosite de producătorii din industria alimentară sunt de fapt “niște neînțelegeri flagrante”.

“În primul rând sunt niște neînțelegeri flagrante, pentru că de calitatea produselor se ocupă ANSVSA și nu ANPC. Și nu există nicio încălcare a legislației. Există doar afirmația că în țările din estul Europei produsele sunt mai slabe calitativ decât cele din vest. Dacă ar exista afirmația că pe aceleași tipuri de produse și cu aceleași ingrediente, în țările din est se înlocuiesc ingredientele și nu sunt trecute pe etichetă, într-adevăr ar fi vorba de fraudă. Dar, dacă eu fac produsul șuncă de Praga pentru România cu 3 lei și fac șuncă de Praga pentru Germania cu 30 de lei, dar scriu pe eticheta din România că este cu injectare cu glutamat și pe cea din Germania că nu e, nu am făcut nicio inegalitate. Dacă piața românească se complace în a cumpăra cele mai ieftine produse, calitatea va fi cea mai de jos. Piața este cea care cere astfel de produse. Eu dacă aș vinde caviar și nimeni nu ar cumpăra, aș da faliment. Restul este subiectiv, că este mai dulce într-o tară și mai acră în alta….”, afirmă Minea.

Acesta a explicat că producătorii mari nu fac produse similare în toate țările unde își vând produsele, deoarece gusturile diferă de la o țara la alta, chiar dacă este vorba de unul și același produs.

“Firmele mari, Coca Cola de exemplu, nu face același produs în America și în Europa, pentru că gusturile diferă. Cafeaua nu are același gust în Germania ca și în România, din același motiv, dar s-ar putea ca produsul din România să fie mai ieftin, deci mai slab calitativ, iar producătorii vin cu argumentul că acest lucru îi cere piața.
(…) Repet, singurul care poate să facă control și să spună: ‘nu mai vreau astfel produse’ este consumatorul, dar și să nu le mai cumpere. Eu le spun consumatorilor de ani de zile să nu mai cumpere produse ieftine, să nu mai alerge după promoții, să nu mai cumpere cu kilogramele ci cu suta de grame”, a subliniat șeful Federației din industria alimentară autohtonă.

Potrivit sursei citate, consumatorul român trebuie educat să consume alimente de calitate, iar responsabilitatea în acest sens revine Ministerului Sănătății, dar și ANPC. În opinia președintelui Romalimenta, consumatorul român trebuie să își pună întrebarea de ce există pe piață 10 prețuri diferite pentru parizer sau pentru șunca de Praga, respectiv “de ce unul e ieftin și altul este așa de scump?”.

“Vă dau un exemplu. Mă uitam la o emisiune acum câteva zile, unde se făcea jambon de Paris sau șunca de Praga din România și arăta cum se face și cum arată după ce feliază produsul. Era o fractură, era despărțită carnea în mijloc, iar reporterul întreba ce este cu acea gaură în mijloc și ce zice consumatorul. Și răspunsul a fost: consumatorul este educat și știe că apare această gaură în mijloc pentru că nu am injectat carnea și nu am malaxat-o. Deci carnea este bună. Problema mea este că ori de câte ori apare fractura, carnea mi se returnează pentru că am greșit rețeta. În aceste context, cine trebuie să educe și consumatorul român? Cred că Ministerul Sănătății și ANPC”, a explicat Sorin Minea.

Nu în ultimul rând, șeful Romalimenta a adăugat că în România, diferența de preț între produsele de calitate medie și cele premium este neglijabilă, în timp ce “în toată lumea este de cinci ori mai mare”, iar acest lucru oferă unor producători posibilitatea să scoată profit.

“Mai este pe piață și o șmecherie românească: scumpesc produsele și spun că sunt de calitate premium. De fapt, scumpesc doar ca să scoată un profit, pentru că diferența între mediu și premium în România este neglijabilă, în timp ce în toată lumea este de cinci ori mai mare. Mie mi se cere să fac șuncă de Praga la un anumit preț, dar eu spun că nu pot, pentru că ar trebui să-i schimb rețeta. Mi se spune că este preferat produsul meu de către client, dar la prețul altui producător. Ce să zic? Să nu mai mănânce, pentru că eu nu pot să fac produse bune la preț de știfturi…”, a adăugat Minea.

Directorul general al ANPC, Paul Anghel, a confirmat constituirea unei comisii mixte care va analiza modul în care vor fi realizate verificările unor produse și categorii de produse alimentare, însă responsabilitatea ANPC este doar pe partea de etichetare și de practici comerciale incorecte.

“Vom demara lucrările în grupul de lucru constituit cu MADR și ANSVSA, pe palierul de competență al fiecărei instituții în parte, să vedem exact cum se poate proceda în această situație.

Responsabilitatea noastră este de a verifica din punct de vedere al etichetării și din punct de vedere al practicilor comerciale incorecte”, a declarat Paul Anghel. pentru AGERPRES.

 

9 COMMENTS

  1. Asta se stia ! Nu americanii ne impun o alta reteta neaparat,noi o alegem iar fabrica este aici la noi. Functie de pret,de sortimentul cerut de piata etc Fa o Cola ca-n America si vezi cat te costa ? Mai vinzi ceva ?

  2. ”Băi” Minea, ce urli tu că populaţia cere preturi mici şi calitate proastă? Bă nemernicule lacom, de ce nu faci tu primul pas pentru îmbunătăţirea nivelului de trai al conaţionalilor tăi, printrun program real de a susţine creşterea nivelului de trai pentru însănătoşirea conaţionalilor tăi?
    Zilnic turuie spotul publicitar: ”consumaţi zilnic fructe şi legume pentru un oragnism sănătos”! Cu ce să cumpere omul, băi lacomule? Toţi vreţi doar profit dar nu vă înteresează semenii voştrii!
    De câţiva ani tot scriu despre produse de orice fel importate, toate din categoria declasate(resturi pentru containere) şi în România au nişte preturi de infarct! Nu e o singură categorie, absolut tot ce e din import e de cea mai proastă calitate! Problema e că au invadat şi pieţele locale(se transferă produsele din marile magazine si din depozite) cam la acelaşi preţ!
    Vă dau exemple:
    – ardeiul gras, vânăta şi tot ce are codiţă, râzgâi cu unghia codiţa, miroşi şi are un miros scârbos.
    – merele(fructele), râzgâi puţin coaja şi simţi parfumul/aroma de aşa nu.
    – citricele, prin simplu miros îţi dai seama de capcană, portocalele tari ca piatra nu trebuiesc cumpărate=sunt seci, fără gust şi sucul lipseşte.
    Mai dă-te… bă Minea cu minciunile tale şi cu împrăştierea urii şi egoismului tău lacom! Nu mai arunca cu mizerii în conaţionali, tu/voi aveţi toată vina!
    La fel şi cu chinezăriile, de 4 ani scriu despre calitatea infectă dar cu preţ de categoria I !
    Tot ce este din import: categoria DECLASAT(lada de gunoi) la preţ de categoria I şi cu un nivel de trai al poporului român sub orice critică!
    Se vrea moarte lentă a românilor dacă nu vor să crească nivelul de trai pentru ca românul să cumpere calitatea I din produsele româneşti!
    Minea: mai pune-ţi botniţă şi nu mai minţi ca un ”cocalar”!

    • Nasule, nu contest nimic din ce ai afirmat dar am si eu doua mentiuni, daca nu te superi. Prima e ca in limba romana “vostrii” se scrie corect “vostri”, cu un singur “i”. Si a doua e ca atunci cand ai scris “râzgâi” tu te refereai cel mai probabil la “râcâi”, pentru ca “râzgâi” in limba romana se refera la altceva. Sau probabil ai vrut sa scrii “râgâi”, caz in care am gresit de fapt amandoi. Pa, pa

  3. Cred ca entuziasmul dv. pt mancarea americana e extrem de nepotrivit.

    1. Mancarea in SUA este indulcita cu “HFCS” (high-fructose corn syrup) – sirop concentrat de fructoza obtinuta din porumb. Acest indulcitor este folosit in loc de zahar (care e prea scump), si e mult mai nociv decat zaharul.

    2. Porumbul american este 100% modificat genetic. HFCS din porumb este prin urmare o dubla amenintare la adresa sanatatii — e un disruptor hormonal.

    3. Indulcitorul HFCS e folosit ca adaos in produsele “Low-fat” – ca sa ascunda faptul ca grasimea scazuta aduce o pierdere de gust. Prin urmare, in SUA fructoza de porumb e in toate, de la iaurturile cu “fructe” pana la semipreparate, si chiar si in carne.

    4. As zice mersi daca in Romania si Europa s-ar intarzia cat mai mult folosirea HFCS in loc de zahar, care se face in SUA in numele profitului si dependentzei.

    Va rog sa va referiti cu grija la mancarea americana, caci nocivitatea acesteia este evidenta pentru oricine a trait in SUA macar cativa ani. (Subsemnatul – 12.) Americanii ar vrea sa poata scapa de fructoza de porumb, dar nu au nici o sansa, – decat daca sunt f.bogati. In Europa e mult mai bine, deocamdata. Dieta mediteraneana e cea mai ravnita de americanii constienti, sa ne bucuram de ea.

  4. Esenta problemei este daca produsele slab calitativ afecteaza sanatatea. Una este calitatea mai slaba si alta folosirea fara nici o noima a pesticidelor, E-urilor si a altor aditivi. O scrie pe etichete vreo 7 E-uri, dar de unde sa stie bietul om care este inofensiv si care nociv ?! Nu ar fi normal ca toate E-urile nocive sa fie exluse din alimente ? Toti stau la adapostul ,,limitelor admise”.
    Este adevarat ca tot romanul trebuie sa se intrebe cum de 1 kg. de parizer, de exemplu, costa doar 4 lei si uneori nici cainii nu-l mananca.

  5. eu am calatorit putin prin europa si momentan locuiesc in uk dar vin destul de des pe acasa. Intradevar exista diferente de calitate intre produse si as spune ca cele din europa de vest sunt mai bune. Ce nu inteleg in schimb este pretul?! care de multe ori in europa este acelasi si chiar mai mic decat in romania. O cola in tesco sau co-op e o lira. In careffur e vreo 5 lei parca, totusi sunt diferite la gust. Am vazut si produse romanesti in one pound-shops la acelasi pret ca in romania-gen 5 lei. Ce nu se explica este pretul prea ridicat in romania si cred ca este doar hameseala pentru profit a celor mai multi producatori si comercianti si a caror ultima grija e calitatea.

Leave a Reply