Sunday, October 11, 2026
15 C
Bucharest

Comisarul european pentru transporturi, Adina Vălean, anunt important privind cazul Bâstroe

Adina Vălean, comisarul european pentru transporturi, a comentat scandalul iscat de lucrările de dragare ale Ucrainei pe canalul Bâstroe. Iată concluziile.

“Situația se arată în felul următor, pe de o parte avem tot ceea ce înseamnă Delta Dunării, biosferă, dar și canalul de transport Sulina, care este pe canalele  de transport  europene care au o maximă importantă și nu pot fi afectate în niciun fel.

Pe de altă parte, avem situația absolut îngrozitoare în care se află Ucraina, care depinde ca de un pai de respira prin apă de tot ceea ce înseamnă coridoarele solidarității europene pentru a-și asigura exporturile și importurile.

Vorbim de la ajutoare umanitare la combustibil, vorbim de faptul că și noi avem în Uniunea Europeană, ca și alte țări din lumea largă, nevoie de exporturile Ucrainei, de la minereuri la cereale.

A dovedit însă că oricât, de exemplu, Polonia dorește să ofere, să pună la dispoziție tot ceea ce poate pentru aceste transporturi, rutele naturale ale Ucrainei sunt pe sud, drept pentru care Dunărea devine absolut esențială pentru ei.

Acuma suntem în această dilemă. Eu cred că ceea ce trebuie făcut este o campanie de comunicare și transparență.

Eu știu de la Bruxelles și nu acuz pe nimeni că merge foarte greu această comunicare, pentru că exact rolul nostru, al Comisiei Europene, este acela de mediator și de a pune oamenii împreună, aceste coridoare de solidarități.

Este o platformă de comunicare și știu că nu merge excelent, nu neapărat între România și Ucraina. Și cred că se poate face mai mult în această direcție.

Cu alte cuvinte, noi am pus la dispoziție fonduri enorme pentru aceste coridoare ale solidarității şi România a făcut eforturi absolut excepționale, de la feroviar la rutier ș.a.m.d. Există un spațiu destul de mare de a îmbunătăți navigabilitatea pe Sulina. Avem un proiect de 6 milioane de euro pe care îl punem la dispoziția României pentru validarea canalului Sulina.

Singura metodă este să ne adresăm unui unei instituții independente, Comisii Dunării, care cu sprijinul Comisiei Europene poate să facă măsurători acolo.

Odată ce înțelegem acest lucru trebuie să intrăm într-un dialog foarte clar cu ucrainenii pentru că scopul lor este să-şi scoată produsele pe un coridor către Marea Neagră”, a spus Adina Vălean, comisar european pentru Transporturi, la Antena 3.

Hot this week

Ancheta RFI : măicuţele lui Putin bântuie prin Franţa

De mai mulți ani, în bisericile și catedralele franceze...

Omenirea trăieşte 100% pe datorie

Datoria publică mondială se apropie de nivelurile înregistrate după...

Germania riscă să fie implicată într-un conflict violent cu Rusia

Germania riscă să intre într-un conflict violent pe măsură...

UE riscă să ajungă “bolnavul lumii”

Timpul se scurge pentru implementarea de către Uniunea Europeană...

Investigația care arată cât de extinsă este o boală gravă a bărbatului

Investigația care arată cât de extinsă este o boală...

Topics

Ancheta RFI : măicuţele lui Putin bântuie prin Franţa

De mai mulți ani, în bisericile și catedralele franceze...

Omenirea trăieşte 100% pe datorie

Datoria publică mondială se apropie de nivelurile înregistrate după...

Germania riscă să fie implicată într-un conflict violent cu Rusia

Germania riscă să intre într-un conflict violent pe măsură...

UE riscă să ajungă “bolnavul lumii”

Timpul se scurge pentru implementarea de către Uniunea Europeană...

Investigația care arată cât de extinsă este o boală gravă a bărbatului

Investigația care arată cât de extinsă este o boală...

”Rusia a început deja războiul pe care Europa refuză să-l vadă”

”Războiul din umbră al Rusiei cu Europa intră într-o...

Două mari scandaluri îl vizează pe George Simion. Va fi eliminat din fruntea AUR?

Două mari scandaluri îl vizează pe George Simion. Va...

Franța își întărește capacitatea nucleară militară

Președintele francez, Emmanuel Macron, a asistat marți dimineața la...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img