Copreşedintele ALDE Călin Popescu Tăriceanu a declarat, luni, cu privire la anunţul ministrului Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, pe tema creşterilor salariale pentru bugetari, că “bănuieşte” că acestea nu vor fi făcute dintr-o dată, pentru că bugetul nu le-ar putea susţine, însă nu a discutat cu ministrul acest lucru.

“Cred că în discuţia pe care şi eu am văzut-o, am citit câteva din declaraţiile doamnei ministru, ar fi trebuit o precizare pentru opinia publică – aceste majorări de salarii bănuiesc că nu vor fi făcute dintr-o dată, pentru că, evident, bugetul cred că nu poate să susţină”, a afirmat el.

Copreşedintele ALDE spune însă că are “o anumită rezervă” cu privire la această situaţie, pentru că nu s-a consultat cu ministrul Muncii.

“Bănuiesc că dânsa a discutat cu Ministerul de Finanţe pentru a vedea posibilităţile. Ştiu că, iniţial, când noi am discutat încă din legislatura trecută despre un proiect de lege de salarizare unică, am convenit că acest lucru se va face etapizat, în aşa fel încât evident efortul să poată să fie susţinut de buget”, a adăugat Tăriceanu.

Ministrul Muncii, Olguţa Vasilescu, a declarat sâmbătă seara, la România TV, că de luni încep discuţiile cu sindicatele din ordine publică şi sănătate despre legea salarizării unitare, urmând ca veniturile până la pragul de 4.000 lei să se dubleze, iar cele care depăşesc acest nivel să se majoreze cu 45%, scrie news.ro

18 COMMENTS

  1. In Romania singurele masuri pertinente de eficientizare economica si de crestere a nivelului de trai al populatiei sunt masurile “de dreapta”, de taiere a pensiilor si salariilor cu minim 25%, desi in mod normal ar trebui taiate complet si reintrodusa munca patriotica sau prestarea de activitati pro bono (pe barba), si de cresterea TVA-ului la maxim. Alte variante nu exista!

    P.S. In Romania masurile economice “de dreapta” sunt singurele care pot asigura eficientizarea maxima si bunastarea populatiei. Lumea i-a vazut la aparat, ii stiu deja toti romanii de ce sunt in stare… Poate de-aia au obtinut si rezultatele cunoscute la ultimele alegeri! Romania, caz real. Pa, pa

    • Aroganta stupida a gainilor PSD-iste.
      Pai nu-i informeaza nimeni pe partenerii ALDE ce are de gand sa faca guvernul de gaini?
      ———————–
      Jos Crin Antonescu ca a spart USL in ciuda unor parteneri atat de loiali ca psd !

  2. Ar fi frumos sa dati mesajele unor liberali adevarati sau economisti privin politica psd. Tariceanu a facut pe vremea lui ce face psdul azi, a marit salariile la stat si numarul salariatilor. A risipit banii si oportunitatile.

    • Am scris eu mai sus in prima postare care au fost realizarile marelui guvern “de dreapta” Boc- Basescu-Udrea! Trebuie doar sa vrei sa citesti, chiar daca esti basist oparit “de dreapta” care te zvarcolesti in chinuri pentru ca ati pierdut alegerile!

      P.S. Lasa-l pe Tariceanu, vezi cu guvernul ala Boc-Basescu-Udrea daca iti mai amintesti, desi cred ca la voi e foarte greu pentru ca voi suporterii astia “de dreapta” sunteti foarte renumiti pentru atributele voastre de baza si anume, ca intelegeti greu si uitati foarte repede. Asa incat, du-te dupa Basescu Damigeana idolul tau etern mai bine, du-te exact acolo unde s-a dus si el dupa ce i-au expirat ambele mandate si a disparut in groapa de gunoi a istoriei, acolo unde ii era si locul! Si nu uita, fii “de dreapta” pana la sfarsit! E cel mai important pentru toti astia ca tine! E de baza! Paaaa

    • Oportunitatile le-a valorifica Udrea si clica basista pe care o sustii. De 4 miliarde intr-un singur an au construit parcuri la tara si partii sa se dea bunica cu sania.
      Ce naiba sa faca bunica cu pensia cand se putea antrena la schi?

  3. 🙂 🙂 a revenit perioada Tăriceanu 2008 când nici acum după 9 ani nu li s-a returnat toate drepturile celor care li s-au furat(învăţământ)!
    Când li se vor returna toţi banii furaţi dacă politicienii au aruncat sarcina în mâinile primăriilor care dau când vor şi fac cum vor ei?
    Din ce să mai returneze primăriile dacă mai toate au îndatorat populaţia cu credite făcute fără niciun referendum?

  4. Domnule Radu Tudor va rog sa mai citati si din Florin Citu. Are vesti interesante din realitatea guvernului. E mult mai competent decat tariceanu

    • Mai competent si decat Boc ala “de dreapta” care a taiat pensiile si salariile cu 25% si a bagat TVA-ul maxim?! Eeeee, nu pot sa cred!

      P.S. Nasuleeeeei, lucrezi in constructii sau cand te-ai lovit cu scandura atat de grav, ca esti obosit rau, pe langa ca esti de fapt un basist oparit “de dreapta” care te zvarcolesti grav in chinurile facerii pe-aici! Nu mai gasesti site-urile si blogurile basiste securistoide pro-DNA, sau ce-i cu tine de postezi ragaieli basiste “de dreapta” pe aici? Te-ai ratacit?! Antena 3 si blogul asta nu e portavoce de basisme si de securisme pro-DNA nasule, tu inca n-ai aflat pana la ora asta sau este doar din cauza ca esti lovit cu scandura si esti dezorientat? Sa nu uiti sa fii “de dreapta” pana la sfarsit, pentru astia ca tine este foarte important! Ragaitorule basist oparit “de dreapta”… Paaaa

  5. Din nou, a cata oara, comunicare catastrofala la PSD ! De ce nu declara clar, concis, cu majuscule, ca aceasta dublare se va petrece etapizat, in decurs de 4 ani pana in anul 2020. Daca nici Tariceanu nu stie exact, doar presupune, nu este limpede ca au o comunicare execrabila. Pacat de masurile bune de pana acum si de intentiile nobile pentru viitor.

  6. deci. ca sa inteleg: Min. Muncii sustine ca celor carora au salariu pana in 4000ron li se va dubla salariul iar celor cu salarii peste 4,000ron le va creste retriburia cu 0.45%, da?
    deci. sa luam doi oameni, cu salariile in ziua de azi: cetateanul X cu un salariu de 3.900Ron si cetateanul Y cu un salariu de 4.100Ron. sa inteleg ca daca e adevarat ceea ce spune min Muncii, dupa ajustarea/marirea salariilor (in oricat timp s-ar face, esalonat, la toti odata etc). o sa avem: Cetateanu X: 3.900Ron x 2 = 6.800Ron si cetateanu Y: 4.100Ron + 1.845Ron (45%) = 5.900RON?
    adica inainte cei doi aveau o diferenta salariala de 200 ron si dupa “egalizare” o sa aiba o diferenta de 900Ron?!?!
    \Tare! unde semnez? :))

  7. Asta era,iese onor domnul Tariceanu,mintea limpede si eminenta economica a coalitiei sa faca lumina,sa puna lucrurile la punct dar ca sa nu supere electoratul o spune pe ocolite “nu se pot mari dintr-o data asa” ! Deocamdata Serban Nicolae vrea sa gratieze mita si abuzul adica ne intoarcem de unde am plecat dar pe alte cai.

    • Daaaa. vrea sa gratieze mita si abuzul si inca vreo cateva sloganuri securiste de-ale DNA “de dreapta”, sigur ca da! Vrea sa dezincrimineze mita, abuzul, sa dea drumul la infractori si sa-l elibereze pe Voiculescu, clar! Ba, ordinari sunteti ba voi basistii astia opariti “de dreapta”, sunteti numai gargaragii da-v-as fusta sa va dau de sifonari ce sunteti!

  8. A ieşit Solomon şi a virat adevărul!
    Încă o ţeapă de milioane, dar, ei/cei 44+ care au încasat ilegal venituri de un an de zile, rămân cu încasările! Bine că aveţi pentru voi să vă îndestulat şi restul să moară!
    🙂 🙂 ăsta era pactul cu ocupantul principalului scaun al ţării pentru liniştea voastră în defavoarea cetăţenilor?
    🙂 🙂 trece şi aprilie, după aceea…strigăm toţi în gura mare: rataţii, rataţii, rataţii, i-au trădat pe susţinători!
    Beleaua e tot pe cetăţeanul român din ţară!

  9. Se vor dubla secolul urmator ca asa vrea Vestul. Valoarea salariului minim pe economie este mizerablia. Cati se descurca pe bune cu banii aia? de aia vedem profesoare care fac videochat.

Leave a Reply to CitizenCancel reply