Wednesday, October 28, 2026
11.9 C
Bucharest

Crin Antonescu, prima vizita in SUA

Crin Antonescu efectueaza prima sa vizita in Statele Unite ale Americii in calitate de presedintele al PNL, co-presedinte USL si presedinte al Senatului Romaniei.

antonescu biden

“Nu, nu sunt încă în vacanţă. Mă aflu într-adevăr în SUA, într-o vizită privată, dar care cuprinde şi o întâlnire oficială. Voi fi prezent, la invitaţia TPN, Transatlantic Policy Network, la o conferinţă transatlantică, care este centrată pe aşa numitul TTIP – Transatlantic Trade and Investment Partnership, un mare acord de principiu comercial şi economic între SUA şi UE, a cărui negociere abia a început. Voi participa la această conferinţă la care participă şi oameni politici şi oameni de afaceri din UE şi din Congresul American. De exemplu, la panelul la care voi fi şi eu prezent va fi prezent Michel Barnier – comisarul european pentru piaţă internă, Elmar Brok – preşedintele Comisiei pentru afaceri externe a Parlamentului European, Hannes Swoboda – preşedintele grupului socialist din Parlamentul European. Din partea americană vor participa preşedintele Comisiei pentru Politică externă a Camerei Reprezentanţilor, Ed Royce, din partea Departamentului de Stat, Wendy Sherman, iar subiectul este acesta: discuţii între oameni politici, între oameni din mediul de bussines în legătură cu perspectiva acestui tratat UE – SUA”, a spus Antonescu pentru ziarul Gandul.

Hot this week

Un pilot de MiG duce Bulgaria în turbulențe

Un pilot de MiG duce Bulgaria în turbulențe Afirmațiile făcute...

România nu apare în clasamentul european cu cele mai prietenoase orașe

România nu apare în clasamentul european cu cele mai...

Franța abrogă Codul Negru

Franța abrogă Codul Negru Parlamentul a abrogat în mod simbolic,...

Evoluții în stabilirea Moon Base

Evoluții în stabilirea Moon Base Agenția spațială americană, NASA, a...

Topics

Un pilot de MiG duce Bulgaria în turbulențe

Un pilot de MiG duce Bulgaria în turbulențe Afirmațiile făcute...

România nu apare în clasamentul european cu cele mai prietenoase orașe

România nu apare în clasamentul european cu cele mai...

Franța abrogă Codul Negru

Franța abrogă Codul Negru Parlamentul a abrogat în mod simbolic,...

Evoluții în stabilirea Moon Base

Evoluții în stabilirea Moon Base Agenția spațială americană, NASA, a...

Cum poate fi tratată modern o boală gravă a bărbatului

Cum poate fi tratată modern o boală gravă a...

Nicuşor Dan : manipularea informațională și interferența străină pot influența procese electorale

Președintele României, Nicușor Dan, a transmis miercuri, 21 octombrie...

NATO : vom întări apărarea la Marea Neagră

Statele membre NATO vor desfășura în regiunea Mării Negre...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img