Ministrul Justiţiei Stelian Ion a anunţat vineri, după ce CSM a adat aviz negativ proiectului de desfiinţare a Secţiei Speciale pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie, că a semnat propunerea de proiect legislativ pentru desfiinţarea Secţiei, precizând că avizul este consultativ. ”Am decis să-l trimit mai departe”, a afirmat el, adăugând că desfiinţarea acestei secţii înseamnă o normalizare, că este un organ ineficient.
Consiliul Superior al Magistraturii a dat joi aviz negativ pentru proiectul de desfiinţare a Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie, iniţiat de Ministerul Justiţiei. CSM a transmis oficial că Plenul a hotărât avizarea negativă a proiectului de lege privind desfiinţarea Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie (11 Aviz negativ, 7 Aviz favorabil şi 1 Aviz favorabil cu observaţii).
În aviz se arată că “proiectul de lege analizat ar conduce în esenţă la schimbarea competenţei de efectuarea urmăririi penale în cauze privind infracţiuni săvârşite de magistraţi revenindu-se la soluţia anterioară Legii numărul 207/2018 pentru modificarea şi completarea Legii numărul 304/2004 privind reorganizarea judiciară, în care competenţa de efectuare a urmăririi penală revenea, după caz, parchetelor de pe lângă curţile de apel, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţiei Naţională Anticorupţie şi Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism”.
“Soluţia normativă propusă nu este însă însoţită de instituirea unor garanţii menite să dea eficienţă principiului independenţei justiţiei prin asigurarea unei protecţii adecvate a judecătorilor şi procurorilor împotriva unor eventuale presiuni exercitate asupra lor. Astfel de garanţii se regăseau în forma anterioară a proiectului de act normativ şi ar fi putut constitui o bază pentru iniţierea unei analize consistente care să ofere soluţiile potrivite pentru protejarea independenţei justiţiei. În mod regretabil însă, aceste garanţii au fost calificată drept superimunităţi în unele luări de poziţie publice inclusiv ale unor reprezentanţi ai celorlalte puteri în stat”, a arătat Plenul CSM citat de news.ro
Afirmatiile Judecatorului Corina Corbu, presedintele Inaltei Curti de Casatie si Justitie, la sedinta CSM :
Judector Corina Corbu:
@ Nu ne vom concilia niciodată…vom rămâne pe poziții antagonice. Unii sustin că înainte de SIIJ era perfect, nu avem nimic de audiat…Ce le veți spune celor zece magistrați achitați?
@ Nu vom ajunge niciodată la discuții constructive, nu noi judecătorii si procurori trebuie să ne considerăm personajele-cheie, ci beneficiarul actului de justiție…Mi-aș dori să trăiesc într-o țară în care garanții drepturilor omului să fie și judecătorul și procurorul, DAR NU ESTE AȘA!
@ Abuzul într-un stat de drept nu poate fi tolerat și nici redus la simple experiențe personale. Nu voi aviza pozitiv proiectul de lege.. Nu instituie nicio garanție pentru independența sau aparenta independență a judecătorilor!
@ Ce ne propuneți azi e schimbarea unei plăcuțe de pe o ușă și punerea ei pe altă ușă!
@ Evident, am incredere deplină în judecătorii Inaltei Curți…V-ati intrebat vreodata cu ce efort sau cu ce preț au reușit să-și desfăsoare activitatea in condiții de presiune? Din orice zonă…Cred că propunerea doamnei judecător Marcu, privind legea puterii judecătorești, să fie primită cu maximă responsabilitate. Cred ca e momentul ca judecătorii să o ia pe drumul lor și procurorii pe drumul lor!