Thursday, June 4, 2026
18.5 C
Bucharest

Culisele arestarii la varful Parlamentului European

Europarlamentarei elene Eva Kaili, reţinută de vineri de justiţia belgiană într-o anchetă privind suspiciuni de corupţie în legătură cu Qatarul, i s-a retras sâmbătă mandatul de vicepreşedinte al Parlamentului European de către preşedinta Roberta Metsola, scrie AFP.

“În lumina anchetelor judiciare în curs conduse de autorităţile belgiene, preşedinta Metsola a decis să suspende cu efect imediat toate prerogativele, îndatoririle şi sarcinile care i-au fost delegate Evei Kaili în calitatea ei de vicepreşedinte al Parlamentului European”, a anunţat în cursul serii un purtător de cuvânt al Robertei Metsola, citata de Agerpres.

Europarlamentara socialistă greacă a fost arestată în cadrul unei anchete privind suspiciunile de corupție care implică Qatar. Alte patru arestări au avut loc deja în capitala Belgiei, în același caz.

Printre cei arestați se numără  și alți 4 – un asistent parlamentar atașat grupului Socialiștilor și Democraților (S&D), care este partenerul Evei Kaili, precum și fostul europarlamentar italian Pier-Antonio Panzeri, de asemenea socialist.

L'ex eurodeputato Pd Panzeri indagato per corruzione - V&A

Ceilalți doi sunt director de organizație neguvernamentală și lider de sindicat de naționalitate italiană. Eva Kaili, membră PASOK, a fost „aresată pentru a fi audiată” de poliție. Ea a fost exclusă din partid în urma investigațiilor autorităților belgiene cu privire la acuzațiile de corupție, scrie Ekathimerini.

„În urma ultimelor evoluții și a anchetei autorităților belgiene cu privire la corupția oficialilor europeni, europarlamentarul PASOK, Eva Kaili, a fost exclusă din partid prin decizia președintelui Nikos Androulakis”, a anunțat partidul de centru-stânga.

„De câteva luni, anchetatorii de la Poliția Judiciară Federală au suspectat o țară din Golf că influențează deciziile economice și politice ale Parlamentului European, prin plata unor sume substanțiale de bani sau prin oferirea de cadouri semnificative unor terți cu o valoare semnificativă pentru poziție politică sau strategică în cadrul Parlamentului European”, explicase, mai devreme, parchetul federal, potrivit La Libre Belgique. În ceea ce privește beneficiarii, este vorba de personalități care au „o poziție politică și/sau strategică semnificativă” în cadrul Parlamentului European.

Prin urmare, a fost deschisă o anchetă judiciară pentru presupuse fapte de organizare criminală, corupție și spălare de bani. Au fost efectuate șaisprezece percheziții în Ixelles, Schaerbeek, Kraainem, Forest și Bruxelles.

Hot this week

Spania trimite în România o navă de asalt, blindate şi trupe

Spania trimite în România o navă de asalt, blindate...

O dronă rusească plină cu explozibil a lovit un bloc din Galaţi

O dronă detectată de autoritățile române în timpul unui...

Şocant : Casa Albă elogiază o gorilă pe care o proclamă “adevărat patriot”

Şocant : Casa Albă elogiază o gorilă pe care...

Statul român e ameninţat de ambasadorul (încă ne-expulzat) al Rusiei

Ambasadorul rus la Bucureşti, Vladimir Lipaev, a solicitat o...

Vertijul care a dus la descoperirea unei boli coronariene severe

Vertijul care a dus la descoperirea unei boli coronariene...

Topics

Spania trimite în România o navă de asalt, blindate şi trupe

Spania trimite în România o navă de asalt, blindate...

O dronă rusească plină cu explozibil a lovit un bloc din Galaţi

O dronă detectată de autoritățile române în timpul unui...

Statul român e ameninţat de ambasadorul (încă ne-expulzat) al Rusiei

Ambasadorul rus la Bucureşti, Vladimir Lipaev, a solicitat o...

Vertijul care a dus la descoperirea unei boli coronariene severe

Vertijul care a dus la descoperirea unei boli coronariene...

Alertă SAFE : ultimele 72 de ore !

Începând de azi, mai sunt exact 72 de ore...

Armistițiul și pacea se îndepărtează : SUA au bombardat sudul Iranului

Încă un eșec al negocierilor pentru pace în Orientul...

AIRBUS, condamnat pentru omor din culpă

O curte de apel din Paris a stabilit joi...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img