Monday, October 12, 2026
13.1 C
Bucharest

Cum poate fi tratată una dintre cele mai întâlnite afecțiuni ale bărbatului?

Prezența sângelui în urină, scăderea presiunii jetului urinar, problemele erectile, alături de urinările frecvente, mai ales în timpul nopții, pot ascunde o afecțiune gravă: cancerul de prostată. Acest tip de cancer, unul dintre cele mai des întâlnite la bărbați, poate evolua mult timp silențios, semnele și simptomele apărând abia în fazele avansate. De aceea, sunt recomandate controale periodice de urologie, chiar și în lipsa unor manifestări clinice, pentru că astfel afecțiunea poate fi depistată în stadii incipiente, când tratamentul poate fi minim invaziv, iar șansele de vindecare sunt mult mai mari.

După stabilirea diagnosticului, tratamentul cancerului de prostată este întotdeauna individualizat și poate include intervenția chirurgicală, radioterapia externă, brahiterapia, alături de tratament oncologic medical, care poate include hormonoterapie, chimioterapie și imunoterapie.

Prostatectomia radicală efectuată prin chirurgie robotică este principala opțiune de tratament în cazul cancerului de prostată localizat sau local avansat. Atunci când intervenția chirurgicală este realizată de un medic cu multă experiență, această metodă prezintă rezultate superioare în comparație cu alte tehnici chirurgicale, precum laparoscopia sau chirurgia deschisă deschisă.

Intervențiile chirurgicale robotice pentru afecțiuni urologice sunt proceduri delicate, iar precizia pe care o permite chirurgia robotică prezintă mari avantaje pentru pacient. Printre beneficiile chirurgiei robotice se numără durerea redusă, riscul mai scăzut de infecție, pierderi mai mici de sânge, recuperare mai rapidă, cicatrici mici și un risc redus de apariție a efectelor secundare nedorite, precum disfuncția erectilă.

Chirurgia robotică este deosebit de utilă în intervențiile urologice, fiind folosită în tratarea cancerului – de prostată, renal sau al vezicii urinare –, dar și a unor afecțiuni benigne, precum hiperplazia benignă de prostată (adenomul de prostată). P

La Spitalul Clinic SANADOR, prostatectomia radicală asistată robotic este realizată cu ajutorul sistemului da Vinci Xi, cel mai avansat robot chirurgical disponibil în prezent. Echipamentul asigură o precizie de excepție în timpul intervenției chirurgicale, datorită inciziilor de mare finețe, necesare în zone anatomice dificil de accesat altfel, cu rezultate postoperatorii foarte bune.

Hot this week

Ancheta RFI : măicuţele lui Putin bântuie prin Franţa

De mai mulți ani, în bisericile și catedralele franceze...

Omenirea trăieşte 100% pe datorie

Datoria publică mondială se apropie de nivelurile înregistrate după...

Germania riscă să fie implicată într-un conflict violent cu Rusia

Germania riscă să intre într-un conflict violent pe măsură...

UE riscă să ajungă “bolnavul lumii”

Timpul se scurge pentru implementarea de către Uniunea Europeană...

Topics

Ancheta RFI : măicuţele lui Putin bântuie prin Franţa

De mai mulți ani, în bisericile și catedralele franceze...

Omenirea trăieşte 100% pe datorie

Datoria publică mondială se apropie de nivelurile înregistrate după...

Germania riscă să fie implicată într-un conflict violent cu Rusia

Germania riscă să intre într-un conflict violent pe măsură...

UE riscă să ajungă “bolnavul lumii”

Timpul se scurge pentru implementarea de către Uniunea Europeană...

Investigația care arată cât de extinsă este o boală gravă a bărbatului

Investigația care arată cât de extinsă este o boală...

”Rusia a început deja războiul pe care Europa refuză să-l vadă”

”Războiul din umbră al Rusiei cu Europa intră într-o...

Două mari scandaluri îl vizează pe George Simion. Va fi eliminat din fruntea AUR?

Două mari scandaluri îl vizează pe George Simion. Va...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img