Potrivit normelor elementare din educatie, nota 7 este una ce reflecta mediocritatea. Asadar, Dacian Ciolos apreciaza ca echipa sa guvernamentala si performantele de pina azi sunt mediocre. Realist primul ministru…

———————————-

“Dacă m-aș raporta la așteptările mele personale, atunci când am acceptat această funcție, aș spune, așa, cu indulgență, un 7. (…) Mi se pare normal să fii exigent, în primul rând cu tine însuți, ca să poți să fii exigent și cu ceilalți. Am miniștri de care sunt mai mulțumit decât de alții (…) Nu judec aici doar calități profesionale, ci calități în poziția de ministru. Unii dintre ei au și plecat, mai sunt alții pe care îi urmăresc foarte atent”, a spus Cioloș, joi seară, la Realitatea TV.

Întrebat dacă, în aceste condiții vor mai fi miniștri care vor părăsi cabinetul, premierul a susținut că va face o nouă evaluare a acestora luna viitoare.

“Eu voi mai avea o evaluare, foarte probabil în iunie, când o să pot să trag niște concluzii și vizavi de unele domenii de care nu sunt încă foarte mulțumit, adică consider că s-ar fi putut face mai mult. Sigur că și miniștrii poartă o responsabilitate și sper eu ca în iunie să pot să trag o linie din acest punct de vedere, după care să ne angajam într-o altă etapă, cea de livrare de rezultate, pe baza unor acumulări care s-au făcut în aceste luni, în diferite domenii”, a susținut Cioloș.

Mi-am exprimat si eu punctul de vedere joi seara la Sinteza zilei.

http://www.antena3.ro/politica/radu-tudor-ciolos-e-un-om-onest-dar-nu-are-anvergura-unui-prim-ministru-in-sase-luni-avem-patru-357279.html

”L-am privit cu atenție și am crezut că este o mare speranță a politicii românești, chiar dacă el este un independent din punct de vedere politic. Îl văd însă acum după șase luni de zile pe Dacian Cioloș transformat mai degrabă într-un soi de editorialist la revista economica. Spun asta pentru că îl vîd în aparițiile publică că nu face decât să constate niște lucruri care nu funcționează și să remarce prea puțin din performanțele sale”.

”Dacian Cioloș este un om bine intenționat, dar ezitant, fără anvergura necesară unui prim-ministru”, a mai spus Radu Tudor, arătând că acesta nu a avut o intervenție fermă în scandalurile din timpul mandatului său.

”Avem în șase luni de zile patru demisii de miniștri”.

16 COMMENTS

  1. Un mediocru il poti schimba,un hot nu prea pt ca are sustinerea partidului eventual il schimbi cu un hot si mai mare.Lipsa de experienta se vede de la o posta daca era un guvern politic ieseau si strigau in gura mare ca Hexi Farma a functionat si a atins apogeul in timpul guvernarilor Ponta,aratau zecile de bombe cu efect intarziat luate de acelasi guvern in 2014-2015 multe incluse in noul codul fiscal.Ei au tacut si-au luat scatoalcele chiar li se reprosa ca nu ies la interviuri.Da,la capitolul comunicare stau f.prost.Dar n-au furat.Imi imaginez niste guverne ale lui Basescu sau Ponta(cei mai virulenti atacatori ai lui Ciolos) in an electoral.Pai era JAF curat institutionalizat asta pe un fond de mare veselie intr-o comunicare desavarsita (desigur mincinoasa) si toti politrucii,activistii si propagandistii erau OK grohaind de multumire pe la toate televiziunile aservite,RTV,B1,Realitatea etc

    • De unde știi tu că nu fură ăștia mai vârtos ca toți alții,mai ales că nu-i cenzurează niciun partid? De consilierul guvernamental Drulă și licitația cu dedicație pentru pasajul Domnești ai auzit?

    • Și cu ce te-a furat pe tine guvernarea Ponta care ți-a dat o pâine să mănânci , altfel te cereai la eutanasiere din 2012 până acum?

  2. De ce nu pleaca? acest guvern execrabil considerat chiar de ciolos MEDIOCRU ?
    Eu le-as spune chiar TRADATORI ASA CUM AU AFIRMAT TELESPECRATORII INTRATI IN DIRECT IN EMISIUNEA ”SINTEZA ZILEI ”DE LA ANTENA 3 consider ca principalul TRADATOR ESTE CEL CARE SI-A DORIT ”GUVERNUL LUI ”DE CARE ACUM SE DEZICE CA UN LAS SI CARE S-A URCAT FARA JENA PE CADAVRELE CELOR CARE DIN PACATE AU MURIT ATAT DE TRAGIC LA #COLECTIV
    De ce se agata de scaun ?acest domn ciolos care se crede o ”lumina” venita de la Bruxelles care a avut chiar tupeul sa afirme ieri seara ca a facut totul pentru Romania atunci cand era comisar pe agricultura in mandarul precedent NE POATE DA UN EXEMPLU ? ATAT TIMP CAT ROMANIA A AVUT CEA MAI MICA COTA DE SUBVENTII PENTRU AGRICULTURA ? chiar ne crede prosti care
    A FOST CONTRIBUTIA LUI NE POATE RASPUNE ? ERA CUMVA PENTRU FRANTA ?DAR IN NICI UN CAZ PENTRU ROMANIA
    Doamna avocat Cataniciu deputat ALDE ieri seara l-a intrebat pe reprezentantul insolent obraznic si mincinos al guvernului caruia nu am retinut numele ( chiar nu ma intresaza) incecand sa afle cu multa diplomatie ”daca noi nu va vrem ,voi de de mai stati” intrebandu-l apoi direct CINE este in spatele acestui guvern de marionete venite de Bruxelles sau din alte servicii obscure care au fost pusi numai ca sa faca servicii pentru DISTRUGEREA ROMANIEI
    ACESTA A FOST ESTE SI VA FI MISIUNEA LOR (6 LUNI SAU MAI MULT DEPINDE DE ORDINELE PE CARE LE VOR PRIMI CEI CARE SUNT VULNERABILI OBEDIENTI SI LASI )
    CAND VA AVEA PARLAMENTUL CURAJUL SA INITIEZE O MOTIUNE DE CENZURA ?NU SE MAI POATE CA ACEST POPOR UMILIT SI BADJOCORIT SA MAI ASTEPTE INCA 6 LUNI ACEAST TIMP REPREZINTA INGROPAREA DEFINITIVA A ROMANIEI
    DEMISIA CIOLOS SI A GUVERNULUI TAU MEDIOCRU

    • Las Sa Mai stea, Sa nu plece….va e bine? Nu Mai da vina PE parlament, ca n a iesit parlanentul in strada Sa strige “ca-coruptia ucide”.

  3. 1) Dacian Ciolos spune ca, dind nota 7 guvernului sau, este exigent! Probabil nu cunoaste intelesul cuvintului “exigent”. Daca era exigent, ii dadea minus 4!
    2) Trebuia intrebat daca, fata de guvernul sau, se considera mai sus, mai jos sau la acelasi nivel! Dar cine sa-l intrebe? Tovarasu’ gradu’ Arares?
    3) Daca ar fi sa-i pun o nota, n-as putea sa-i dau una de la 0 la 10. Astea sint note pentru cineva bine intentionat si care performeaza excelent (si atunci, nota 10) sau, dimpotriva, execrabil (si atunci, nota 0)
    Dacian Ciolos nu e un om bine intentionat, in raport cu treburile tarii! Daca era, n-ar fi putut sa puna ministri LA MISTO! Ori el a numit ministri ai Romaniei, oameni care sa gospodareasca tara, NISTE CARICATURI!
    Admit ca i s-au dictat la telefon, dar CE L-A OBLIGAT sa accepte? Trebuia sa-i spuna celui care i-a dictat: eu nu sint maimutoiul nimanui! Vrei sa fii premier din umbra? Iesi in fata, sa te vada lumea, sa stie cine e adevaratul premier!
    Doar asta ar fi dovedit ca e bine intentionat! Daca a inghitit, nota mea pentru el este MINUS 10!!
    Mai ramine ipoteza ca a facut ce-a facut IN TIMPUL SI DIN CAUZA … SERVICIULUI…

  4. Well, mediocritatea recunoscuta e pe jumătate iertata, Ciolos a găsit formula cea mai adecvată pentru a ieși din fundatura unde l-a dus strategia Bruxelles-ului. E drept ca nu poate aspira la mediocritatea absoluta a șefului sau, dl Johannis, si chiar daca a reușit sa-si facă o echipă de neisprăviți in care sa se topească, tot risca sa facă nota discordanta fata de șef daca nu e atent. Si Johannis nu-i om iertător, asta se știe.
    Rămâne de văzut cum va justifica dl Ciolos cel mediocru inițiativele lase si confuze ale Prunei, nu pe plan național, ci la șefii din UE in momentul cand se vor remarca transgresiile in materie de drepturile omului; poate-l trimite pe ilustrul sau consilier dl. Danca sa facă pe specialistul in comunicații in nasul dnei Jurova?

    • Adica tu crezi ca sefii din UE nu pot dormi de grija drepturilor omului in Romanica? Ai si uitat de 2012? Atunci ai o nota foarte proasta. Iti reamintesc eu: In 2012, drepturile omului din Romania au fost incalcate GROSOLAN chiar de sefii din UE. Sa vezi ce ingrijorati vor fi acum!!!

  5. Haideti domne’ ! Noi trebuie sa stam cu nasul in pamant, trebuie sa fim fraieri, cu ajutorul “tehnocratilor” si a multor tradatori cu patalama, toate institutiile asa zis de ajutor bancar mondial trebuie imediat sa ne dea si noi ca prostii sa luam credite inrobitoare pentru statul si natiunea romana iar, pe cei care au incercat sa ridice nasul si sa iesim din mocirla, dam cu ei de pamant, ba ca “tinerii frumosi si liberi” au o problema, ba madam Pipidi a visat urat azi noapte, ba omul cu “guvernul meu” a primit vreun telefon de undeva si trebuie neaparat sa se execute prin mana “omului de la Bruxelles”, asa ca totul ramane cum am stabilit.
    Astept cu nerabdare ca “tinerii frumosi si liberi” sa ajunga de varsta mea, daca nu cumva voi fi fugit pana atunci departe de meleagurile astea. Vreau sa le aduc aminte acestor “tineri frumosi si liberi” de luna mai 1968, Franta, cand aceasta a reinventat libertatea si nu numai in tara prietena anul 1968 a fost anul tinerilor frumosi si liberi, insa nu de la noi, dar cine-si mai aduce aminte de anul ’68, cand si noi romanii am avut mari sperante si l-am legitimat pe impuscatu’.

Leave a Reply to RVCancel reply