Friday, December 12, 2025
7.2 C
Bucharest

De ce am platit 600 milioane euro catre EADS daca Germania vrea desfiintarea Schengen?!

Miniştrii de Interne din statele Uniunii Europene au convenit acum 3 zile să continue planurile în vederea suspendării spaţiului de circulaţie fără paşaport Schengen, ceea ce va permite Guvernelor să introducă controale la frontiere pentru maximum doi ani, relatează Financial Times. Germania a fost principalul susţinător al acestei propuneri, în cadrul unei serii de măsuri menite să amelioreze criza refugiaţilor, care a dezvăluit o serie de slăbiciuni ale zonei Schengen.

Berlinul a determinat mai multe state să impună vara aceasta controale temporare la frontiere sau să-şi închidă graniţele, pentru a face faţă numărului mare de imigranţi sosiţi pe ruta Balcanică pentru a ajunge în nordul Europei. “Am rămas fără răspunsuri uşoare? Ne-au mai rămas doar opţiunile proaste. Acestea sunt opţiuni dureroase şi necesită încălcarea unor tabuuri şi adoptarea unor măsuri pe care în mod instinctiv nu vrem să le luăm. Aceasta este responsabilitatea pe care o au liderii noştri acum”, a declarat un oficial UE.

De ce trebuie Romania sa suporte consecinte nedrepte dupa ce a cheltuit 600 milioane de euro in cadrul contractului EADS?

Intrebari foarte serioase din partea Romaniei ar putea fi puse daca mai marii Uniunii Europene decid sa se suspende libera circulatie in spatiul Schengen :

DE CE A CHELTUIT ROMANIA 600 MILIOANE DE EURO PENTRU SECURIZAREA FRONTIERELOR DACA E TINUTA IN AFARA SCHENGEN?

CUM SE FACE CA GERMANIA VREA SUSPENDAREA SPATIULUI SCHENGEN CAND FIRMELE GERMANE AU BENEFICIAT DE CEI MAI MULTI BANI DIN CELE 600 MILIOANE DE EURO PLATITI DE ROMANIA?

DOSARUL EADS SE AFLA LA DNA? CATI ROMANI SI CATI STRAINI SUNT IMPLICATI IN ACEASTA AFACERE EXPLOZIVA CU SUSPICIUNI DE CORUPTIE GRAVA?

CE FEL DE JOCURI SE FAC PE BANII ROMANIEI CAND PE DE O PARTE UE SPUNE CA TREBUIE INTARITE FRONTIERELE, SE CHELTUIE BANII APOI SE AFIRMA CA TREBUIE DESFIINTAT SPATIUL SCHENGEN?

Hot this week

Zelensky aruncă bomba : facem referendum dacă cedăm teritorii Rusiei

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelensky, și-a declarat disponibilitatea de a...

Renunță UE la impunerea obligatorie a mașinilor electrice din 2035?

Uniunea Europeană amână cu o săptămână publicarea propunerilor pentru...

ONU denunţă luni ”apatia” lumii în epoca brutalităţii

ONU denunţă luni ”apatia” lumii faţă de suferinţele milioanelor...

China, excedent comercial de 1000 miliarde de dolari

Excedentul balanței comerciale a Chinei înregistrat în primele 11...

Vărul asiatic al celebrului T-Rex se întoarce în Mongolia

Un specimen excepțional de tarbosaurus bataar, cunoscut drept vărul...

Topics

Schimbare majoră în Arabia Saudită

Arabia Saudită a făcut noi pași în direcția relaxării...

Tratament minim invaziv pentru boala care îi amenința viața

Tratament minim invaziv pentru boala care îi amenința viața   Ion,...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img