Tuesday, March 10, 2026
13.2 C
Bucharest

De ce spune premierul Orban ca a ramas siderat. Ce masuri urmeaza

Premierul Ludovic Orban a declarat luni că a rămas ”siderat” când a văzut că aceleaşi persoane, care acuzau autorităţile că au dat amenzi în timpul stării de urgenţă, au reproşat faptul că nu s-au aplicat sancţiuni după începerea stării de alertă.

“Odată cu adoptarea acestei hotărâri de Guvern, în baza legii, avem la dispoziţie toate instrumentele legale necesare, inclusiv amenzile. Nu pot să nu fac o paranteză şi să nu vă spun că am rămas siderat când am văzut oameni care ne acuzau că de ce am dat amenzi cum acum ne acuzau că de ce nu am dat amenzi. Adică, ai bască, n-ai bască… Amenzile sunt instrument prin care cei care nu respectă legea pot fi determinaţi la o conduită corectă. Pentru că o conduită corectă din partea fiecărui cetăţean contribuie la sănătatea publică şi îi fereşte pe oamenii care sunt corecţi, care respectă legea şi regulile, să fie supuşi riscului de infectare. Din punctul meu de vedere, atâta timp cât este evident că acest virus generează, mai ales pentru persoanele care au vulnerabilităţi sau alte boli, riscuri majore, inclusiv pentru viaţa oamenilor, orice comportament care nu e corect şi care poate duce la infectarea concetăţenilor noştri este un comportament care trebuie sancţionat”, a spus Orban, în debutul şedinţei Executivului.

El a subliniat că o sancţionare a comportamentelor incorecte reprezintă un lucru “normal” şi “firesc”, deoarece România este “democraţie, nu anarhie”, iar democraţia funcţionează în beneficiul celor care respectă legea şi regulile.

Orban a subliniat că 98% dintre români au respectat legea şi regulile, contribuind la ţinerea sub control a epidemiei.

“În următoarea perioadă, toate ministerele, toate autorităţile care se află în subordinea sau coordonarea ministerelor trebuie să fie mobilizate la maximum: Ministerul de Interne – prin Poliţie, Jandarmerie, Poliţia de Frontieră şi prin toate structurile, inclusiv prin Poliţia locală, care este subordonată operaţional Poliţiei naţionale – va trebui să se implice cu toate forţele pentru a asigura respectarea regulilor. Majoritatea zdrobitoare a cetăţenilor, 98% dintre cetăţenii români, sunt oameni cu respect faţă de lege, oameni care respectă regulile, care au fost alături de noi şi a căror responsabilitate a contribuit la ţinerea sub control a epidemiei şi la diminuarea efectelor negative pentru sănătatea şi viaţa oamenilor. Trebuie să fim în continuare alături de ei şi să îi ferim de unii care se pare că nu înţeleg, o minoritate care, din păcate, se manifestă de multe ori agresiv şi în sfidarea regulilor. Noi trebuie să fim de partea oamenilor corecţi, care respectă legea, a oamenilor responsabili, care contribuie la o conduită normală şi firească”, a precizat premierul.

El a menţionat că şansa “de a reveni la normalitate” este cu atât mai mare cu cât este controlată mai bine răspândirea virusului.

“Pentru ca să putem adopta noi măsuri de relaxare începând cu data de 1 iunie va trebui ca în perioada aceasta, până în data de 1 iunie, măsurile de relaxare pe care le-am adoptat să nu genereze o creştere semnificativă a numărului de persoane infectate. Pentru că altfel, nu numai că nu putem să luăm alte măsuri de relaxare în continuare, ci există riscul să revenim asupra unor măsuri de relaxare”, a declarat Orban, citat de Agerpres

Hot this week

Fostul șef al Armatei Americane e îngrijorat de prelungirea războiului cu Iran. Comparație cu Afganistan și Irak

Fostul președinte al Statului Major Interarme, Amiralul Mike Mullen,...

Kirsten Fontenrose : Crizele internaționale consolidează rolul strategic al României

Unul din cei mai importanți specialiști americani în problema...

Europol : “ameninţări ridicate” de terorism şi „extremism violent” pe teritoriul european

Escaladarea conflictului din Iran pune Europa în stare de...

Finlanda vrea arme nucleare NATO

Finlanda urmează să relaxeze interdicția privind armele nucleare, permițând...

Oficial iranian : China și Rusia ne sprijină

Ministrul de externe iranian, Abbas Araghchi, a declarat vineri...

Topics

Kirsten Fontenrose : Crizele internaționale consolidează rolul strategic al României

Unul din cei mai importanți specialiști americani în problema...

Finlanda vrea arme nucleare NATO

Finlanda urmează să relaxeze interdicția privind armele nucleare, permițând...

Oficial iranian : China și Rusia ne sprijină

Ministrul de externe iranian, Abbas Araghchi, a declarat vineri...

Ideologul Pentagonului spune că Israelul l-a ucis pe Khamenei

Un oficial de rang înalt de la Pentagon, subsecretarul...

17 țări din 3 continente implicate direct sau indirect în război

17 țări din 3 continente implicate direct sau indirect...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img