Friday, December 12, 2025
7.2 C
Bucharest

Deci sunt romani, tov. Lavrov…

BRITAIN-G8-DIPLOMACY

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a declarat joi că sud-estul Ucrainei este cel mai fierbinte punct al crizei ucrainene, însă nu trebuie uitate alte regiunii ale ţării, unde etnicii maghiari, români, polonezi întâmpină probleme, care sunt discutate în Europa, dar nu cu “voce tare”.
“Sud-estul este cel mai fierbinte punct al crizei din Ucraina, dar nu trebuie să uităm şi de alte părţi ale ţării”, a declarat Lavrov la întâlnirea cu preşedintele Adunării Parlamentare a OSCE, Ilkka Kanerva, relatează agenţia Itar-Tass, în pagina electronică.

Sa le luam pe rind :

1. Se face acus secolul de cind Moscova sustine teoria stalinista ca vorbitorii de limba romana din Basarabia si Ucraina de sud sunt orice altceva numai roman nu. Sunt “moldoveni”, vorbesc “limba moldoveneasca”, in fine, stiti bine toate porcariile inventate de sovietici si mentinute sus si tare azi de Putin si Lavrov

2. Daca tot i-a scapat porumbelul lui Lavrov ca de fapt de vorba despre “romani”, atunci sa le protejam drepturile si limba potrivit standardelor internationale. Tavarisci Lavrov, sutele de mii de vorbitori de limba romana din Transnistria tot romani sunt, nu-i asa? Sau acolo intoarceti iarasi regula dupa cum va convine voua sa argumentati?

3. Daca tot se preocupa Lavrov de soarta minoritatilor din alte state pe care vor sa le cucereasca fizic, minoritatea romana de pe teritoriul Rusiei are toate drepturile asigurate la standardele OSCE?

Rusia practica de zeci de ani un limbaj triplu, nu dublu, cand vine vorba despre democratie, drepturile omului, dreptul international si alte repere importante pentru un stat civilizat.

Inca o dovada e declaratia de azi a tovarasului Serghei Lavrov.

Hot this week

Zelensky aruncă bomba : facem referendum dacă cedăm teritorii Rusiei

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelensky, și-a declarat disponibilitatea de a...

Renunță UE la impunerea obligatorie a mașinilor electrice din 2035?

Uniunea Europeană amână cu o săptămână publicarea propunerilor pentru...

ONU denunţă luni ”apatia” lumii în epoca brutalităţii

ONU denunţă luni ”apatia” lumii faţă de suferinţele milioanelor...

China, excedent comercial de 1000 miliarde de dolari

Excedentul balanței comerciale a Chinei înregistrat în primele 11...

Vărul asiatic al celebrului T-Rex se întoarce în Mongolia

Un specimen excepțional de tarbosaurus bataar, cunoscut drept vărul...

Topics

Schimbare majoră în Arabia Saudită

Arabia Saudită a făcut noi pași în direcția relaxării...

Tratament minim invaziv pentru boala care îi amenința viața

Tratament minim invaziv pentru boala care îi amenința viața   Ion,...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img