Tuesday, November 10, 2026
6 C
Bucharest

Decizie CJUE crucială şi pentru România : partidele şi personajele extremiste pro-ruse pot fi interzise

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a respins cererile depuse de Ilan Şor, fost lider al partidului ŞOR, şi de Marina Tauber, fostă vicepreşedintă a aceleiaşi formaţiuni politice, prin care aceştia solicitaseră anularea măsurilor restrictive impuse asupra lor de Uniunea Europeană şi acordarea unei despăgubiri financiare, indică un comunicat difuzat miercuri de CJUE.

Șor, între bașcana Evghenia Guțul și parlamentara Marina Tauber, la parada  de la Moscova – Ziarul de Gardă

CJUE subliniază că doar dizolvarea partidului ŞOR nu este suficientă încât să facă măsurile restrictive adoptate împotriva lui Ilan Şor şi Marinei Tauber să fie desuete, întrucât aceştia rămân în continuare susceptibili să organizeze, să conducă sau să participe la proteste violente sau la alte acte de violenţă în Republica Moldova.

Decizia CJUE este o veste foarte bună şi pentru România, ce are cadru legal pentru interzicerea partidelor şi candidaţilor extremişti, ce nu respectă cadrul democratic şi constituţional.

În 2023, Ilan Şor şi Marina Tauber au fost înscrişi şi ulterior, în 2024, menţinuţi de Consiliul Uniunii Europene pe lista persoanelor şi entităţilor vizate de măsuri restrictive având în vedere situaţia din Republica Moldova.

Înscrierea lor pe aceste liste era bazată în special pe rolul lor în organizarea de proteste antiguvernamentale violente, ce subminează şi ameninţă suveranitatea şi independenţa Republicii Moldova sau democraţia, statul de drept, stabilitatea şi securitatea în această ţară.

CJUE arată că actele juridice în litigiu se înscriu în cadrul politicii externe şi de securitate comună a Uniunii Europene (PESC). Astfel, organizarea, conducerea sau participarea la proteste violente sau la alte acte de violenţă pot justifica o acţiune a Uniunii în acest domeniu în scopul de a consolida şi de a susţine democraţia şi statul de drept într-o ţară terţă.

În continuare, instanţa europeană constată că, în 2022 şi în 2023, partidul ŞOR, sub conducerea lui Ilan Şor şi a Marinei Tauber, a organizat proteste şi manifestaţii violente, în principal în capitala Chişinău, cu ajutorul protestatarilor selectaţi, formaţi şi plătiţi de acelaşi partid. În acest context, intenţia organizatorilor era de a face ca la aceste proteste să participe anumite persoane cu un profil special capabile să provoace tulburarea ordinii publice şi agitaţie în timpul acestora, în scopul de a intimida guvernul. Mai mult, protestele violente în cauză au fost organizate în interesul şi cu concursul Rusiei, astfel încât ele se înscriu pe deplin în cadrul acţiunilor de destabilizare a guvernului din Republica Moldova cărora înţeleg să le răspundă măsurile restrictive în cauză.

https://www.antena3.ro/externe/ilan-sor-a-pierdut-la-cjue-procesul-in-care-voia-sa-i-se-anuleze-restrictiile-instanta-el-inca-poate-organiza-violente-in-r-moldova-730963.html

Hot this week

Restanțe : contracte nesemnate de România pe SAFE

Restanțe : contracte nesemnate de România pe SAFE România a...

România doboară drone de 50.000 de dolari cu rachete de 10 ori mai scumpe

România doboară drone de 50.000 de dolari cu rachete...

Când soarele se va stinge

Când soarele se va stinge Atunci când, inevitabil, Soarele își...

Încălzirea globală, semne catastrofale

Încălzirea globală, semne catastrofale Calotele glaciare din Groenlanda și Antarctica...

Rusia vrea să tortureze oameni nederanjată

Rusia vrea să tortureze oameni nederanjată Rusia s-a retras oficial...

Topics

Restanțe : contracte nesemnate de România pe SAFE

Restanțe : contracte nesemnate de România pe SAFE România a...

România doboară drone de 50.000 de dolari cu rachete de 10 ori mai scumpe

România doboară drone de 50.000 de dolari cu rachete...

Când soarele se va stinge

Când soarele se va stinge Atunci când, inevitabil, Soarele își...

Încălzirea globală, semne catastrofale

Încălzirea globală, semne catastrofale Calotele glaciare din Groenlanda și Antarctica...

Rusia vrea să tortureze oameni nederanjată

Rusia vrea să tortureze oameni nederanjată Rusia s-a retras oficial...

Roxana Mînzatu : Comisia Europeană monitorizează Italia

Comisia Europeană a declarat că monitorizează decretul prin care...

Patru biopsii până la diagnostic, apoi o operație cu rezultate foarte bune

Patru biopsii până la diagnostic, apoi o operație cu...

PPC cumpără Flanco

Grupul PPC anunță că subsidiara sa deținută integral Kotsovolos...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img