Presedintele PSD Liviu Dragnea ia o decizie inteligenta, despre care am vorbit chiar aseara pe larg in emisiune.

Pentru a spulbera orice indoiala si motivele de a prelungi protestele in strada, exact asta trebuie facut !


 

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, a făcut un apel, vineri, către toţi membrii Parlamentului ca în cel mai scurt timp să parcurgă procedurile şi să adopte legea de aprobare a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 14/2017, prin care sunt abrogate modificările la Codul penal şi Codul de procedură penală.

„În calitate de președinte al Camerei Deputaților şi de președinte al PSD, fac un apel către toți colegii din Parlament ca în cel mai scurt timp pe care ni-l permite procedura să adoptăm legea de aprobare a Ordonanței 14 privind abrogarea modificărilor Guvernului la cele două coduri. Înțeleg că toate partidele parlamentare își doresc acest lucru.

Deci avem o cvasi-unanimitate în acest sens, ceea ce înseamnă că o respingere a OUG 14 este exclusă, iar prelungirea dezbaterilor pe acest subiect nu se justifică. ”, a declarat domnul Liviu Dragnea citat de stiripesurse.ro.

Acesta a adăugat că dezbaterea în procedură de urgență a OUG 14 decurge chiar din natura actului normativ, nemaifiind necesară o solicitare specială în această privință.

„Am văzut că unele partide au cerut dezbaterea în procedură de urgență a OUG 14. Nu e nevoie de o solicitare expresă pentru acest lucru. Întrucât e vorba de o ordonanță de urgență, ea trebuie dezbătută în regim de urgență. Așa spune Constituția României la art. 115, alin. 5.

Ceea ce solicit eu este ca această procedură de urgență să fie parcursă în cel mai scurt timp permis de regulament, astfel încât Parlamentul să voteze pentru abrogarea Ordonanței 13 și să trimită rapid legea spre promulgare”, a explicat președintele Camerei Deputaților.

32 COMMENTS

  1. Sper sa modifice articolul acela neconstitutional inainte de aprobare, daca vor intr-adevar sa dea dovada de transparenta si maturitate. Altfel nu rezolva mare lucru.

    • nici dracu nu mai are incredere in hotii astia! Sa isi dea demisia deoarece este condamnat definitiv si urmarit penal in alte procese la fel si tariceanu a inceput urmarirea penala si in cazul lui!

        • Si daca tinerii pro-securisti asa 100 000 vor maine inchiderea A3 ca le-a spus lor cineva ca e post care minte si dezinformeaza si e cu coruptii ce facem?
          Le facem pe plac ca sa fie liniste?
          Linistea dinaintea intunericului si securismului total….

    • Deci Republica Securista Romania sprijinita de ambasadorii straini a invins
      ———————–
      PSD e in genunchi si in stare sa anuleze orice vor tinerii pro-dna si pro-securitate.
      Nu e nimic intelept aici. E capitulare.
      E recunoasterea faptului ca daca ies tinerii pro-securitate in strada noi , ceilalalti trebuie sa ne supunem. Sa facem ca ei ca sa nu-i deranjam.
      Ambasadorii nu cedeaza NICIODATA.
      UE nu cedeaza NICIODATA.
      Dept de stat nu recunoaste miniciunile si nu cedeaza NICIODATA.
      Hei noi sa fim “intelepti” adica fraieri prosti si sa cedem. mereu..mereu…mereu…
      .

  2. Domnule Radu, daca imi permiteti, nu spulbera nici un protest sau motiv de a protesta. Oamenii sunt chititi sa-si obtina o mica “revolutie” si se lucreaza pe toate planurile ca ura din piata sa fie intretinuta. Un mic exemplu de azi: vehicularea stirii de anul trecut cu legea defaimarii si atribuirea sa lui Dragnea. Iar cohortele, inspaimantate ca nu-si vor mai putea injura in liniste personajele preferate pe FB, au dat share dupa share si s-au inflamat iar.

  3. Continutul mesajului permanent cuprinde expresiile: vom face…, am analizat…, intr-un termen scurt urmeaza sa…. Dupa parerea mea ele trebuie inlocuite cu fapte concrete, comunicate ferm, direct si profesionist, prin afirmatii de tipul: de astazi intra in vigoare…, am dispus prin…, document, hotarare, etc. Doar actiunile concrete care vor face diferenta intre cei care sunt pusi pe treaba si cei care vor sa puna mana pe putere pentru inca un mandat!

  4. Da,inteligenta,eventual pentru el…Se vor grabi sa-i dea curs,n-o vor respinge,ii vor da drumul asa cum este acum iar in cateva zile de la intrarea in vigoare va fi contestata la CCR ea avand strecurate articole care s-au mai impiedicat o data la Curte asadar va fi respinsa la CCR si automat o sa intre in vigoare OUG13, cea mult asteptata de Dragnea dar si de Basescu inclusiv de celelalte partide,toti au o grupare acolo ce ar putea beneficia de ea. Deci trecerea simpla prin Parlament a OUG14 este O CAPCANA !!!, Pana sa ajunga la vot trebuie scosi virusii care o fac neconstitutionala lasati acolo (smechereste sau poate ca obligat de legislatie) de Fl.Iordache…. OPOZITIA are de dat un test greu acum,sa-i vad cum o vor face.Sa lase STRADA adica sa ne scuteasca de invocarea nemultumirii protestantilor,acolo sa vina cu argumente juridice,constitutionale,sa propuna solutii concrete,asta as vrea de la Opozitie…STRADA e tot acolo,nu pleaca nicaieri pana cand oamenii nu vad ca nu se cauta o alba-neagra in tot ghiveciul asta pana la final,finalul fiind …cand ?! Intre timp PSD poate sa guverneze poate sa schimbe si guvernul daca e cazul,nu-i goneste nimeni de la Putere,au castigat-o sa o exercite asa cum a promis dar in niste limite ale decentei,ati vazut ca oamenii parca avand remuscari ca n-au fost la vot vor sa compenseze printr-o atitudine civica la cotele cele mai inalte.Bine fac dar eu spun ca cel mai bine e sa vina la vot…Asadar OPOZITIA,sa va vad acum ! De la Putere nu am asteptari,s-ar putea sa nu am dreptate si ca toti sa-si doreasca inchiderea acestui capitol dar e bine sa discutam si alte variante,cele de dupa perdeluta…Asa am facut-o si pe timpul lui Basescu,ma iertati dar mi-am pierdut definitiv increderea in conducatori.

      • Da, la fel ca si creierul tau deja dizolvat. Singura ta preocupare este banul. Vad ca iti faci aparitia foarte des si ai un nume facut repede, pe genunchi sau in genunchi. Asa iti place sa stai, ca sclavii, pentru bani. Sclavi si tradatori o sa ramaneti toti astia care vomitati ura si dezbinare. O sa platiti toti!

  5. Buna ziua! Am o întrebare: cum poate Parlamentul sa aprobe o ordonanța care reîntoarce iar la neconstitionalitate un articol al Codului Penal? Este aberant tot ce se întâmpla. PSD ar trebui sa continuie ce a început, respectiv aducerea la normalitate a tuturor articolelor neconstitionale din Codul Penal.

    • hehehe, nu cred ca va continua nimeni nimic, doar razboiul civil trebuie sa continue si starea de instabilitate. Acesta este pretul pe care il platesc 8,6 milioane cetateni care in 2012 nu au inteles ca votul este sfant si nu poate fi aruncat la gunoi printr-o procedura care nu exista in practica acelei institutii sau a legislatiei in vigoare.

    • Ati identificat corect paradoxul. Avem OUG 13 care este constitutionala venita sa rectifice art. neconstitutional care a fost apoi abrogata printr-o alta OUG (14) care este in mod firesc neconstitutionala. Zic “evident” pentru ca nu poti invoca neconstitutionalitatea a ceva ce este constitutional.
      Prin urmare trebuie ca 13 si 14 sa cada astfel incat parlamentul sa lucreze la o formula pentru a aduce art 297 la constitutionalitate, deci prin lege organica – asta inteleg eu din tot, probabil ma insel, ii rog pe cei mai avizati decat mine sa-si dea cu parearea

  6. Va rezolva cu asta ……de fapt nimic! Posesorul de hamster nici acum nu constientizeaza ca cei din PV asteapta astfel de slabiciuni, de capitulari, caderea guvernului, dizolvarea Parlamentului, alegeri anticipate, alte …alegeri daca nu iese bine la anterioarele, DNA sa vina sa ii ia….pana mea….de fapt sa se-aleaga guvernul Lui??
    Chiar atat de “inteligent” este? Oauuu…

  7. Buna decizie, dar sunt convinsa ca nu o sa-i multumeasca pe iohanisti, pentru ca ei se bazeaza numai pe “suspiciuni rezonabile” , ca asa i-a invatat Kovesi – statul lor de drept.

  8. Hai, măăăăăăăă! Cum adică, să le ia jucăria ălora din piață??? Păi, ei cu ce mai rămîn, doar cu JOS GUVERNU’??? 😀

  9. “Au făcut copiii noștri dinți,
    Mușcă din bunici și din părinți!”

    https://www.youtube.com/watch?v=BQVWZVkwGVk

    Dedicație, cu toată dragostea, cellor din Piața Victoriei care se cred Dumnezei, deși nu sunt încă în stare să se șteargă singuri la fund, da’ ei sunt atît de viteji încît “…mușcă și din morții din mormînt”…
    Audiție plăcută și… a bon entendeur, salut!

  10. Am vazut emisiunea Alinei Petrescu cand Domnul Tudor, invitat sa intervina telefonic, a facut acea sugestie. Am simtit nevoia sa-l felicit pentru comentariul de absolut bun simt. Din vari motive n-am facut-o atunci, nicio problema, o fac acum!

  11. Domnul Radu Tudor, verificati pe site-ul BBC-ul un articol legat de România. Este o analiza a situației actuale din România. Se spune in articol ca metodele folosite de DNA sunt mai rele decât cele staliniste. Mulțumesc

  12. Dragnea treci in mijlocul poporului.
    Nu intelegi nimic.
    Treci in planul secund,sa nu te mai vad pe ecrane vreo luna !
    Lasa guvernul sa lucreze singur.
    Adoptarea OUG nu cred ca va rezolva problema.
    Vor striga jos hotii din parlament.
    Interesul este mentinerea tensiunii in piata.Probabil se mizeaza pe o noua greseala(atentie la consilieri) sau vreo condamnare nouaSe asteapta ceva…

  13. @Radu Tudor – te urmaresc de ani de zile si asta e suficient sa intelegi ca am motive! Esti printre putinii care mai abordeaza problemele pragmatic si echidistant in acest ochi de furtuna care ne da tarcoale in ultimul timp. Situatia actuala, foarte sensibila – generata de ciocnirea nu numai dintre generatii dar si dintre interesele antagoniste din sanul aceleiasi generatii, intr-un context regional si mondial tensionat framantat de schimbari care aduc tara in mijlocul furtunii, cred ca trebuie sa responsabilizeze mass-media mult peste nivelul timpurilor linistite. Din pacate nu se intampla asta pe meleagurile noastre. Vanam circul cu orice pret. Detaliul – daca se poate soc, primeza pentru vanatoarea de telespectatori. Vanam pomi si nu vedem padurea. Padurea a imbatranit, e bolnava, plina cu uscaturi si mucegaiuri. Are insule defrisate in care prospera devalmasirea si victoria celui mai puternic, fara reguli si fara principii, la cheremul vremii.
    Sa lasam interesele personale sau de grup in spate si sa ne gandim la tara! Nu stam bine! Chiar deloc! Romanii sunt dezbinati! Sa patinam pe gheata asta e absolut neproductiv, daca nu criminal! E criminal sa nu sesizezi de unde vine pericolul, sa-l ascunzi din interes.
    Daca justitie nu e, nimic nu e! Adevarat! Justitia e in suferinta! De ce? Din cauza noastra! Stam in papuci si ne minunam ce am facut! Stam! Ne place! Apreciem sau comentam nemultumiti rezultatul actiunii noaste. Circ! Vai, ce fain! Dragilor! E prea putin…e prea mult! Fals! Nu ori cum!!!!!! E tipul sa ne maturizam!
    Daca media nu e, civilizatie nu e! Adevarat!….Suntem civilizati? Trageti concluzii!
    Multele fraze de mai sus au fost un preambul pentru o problema mai sensibila.
    Radu Tudor, esti (si) analist militar. Tara a ajuns intr-o situatie in care siguranta nationala nu trebuie sa mai fie discutata in conjunctura intamplarilor din Piata Victoriei. Poate e bine – poate nu! Armata tarii este complet ignorata! Conteaza persoane, partide, fractiuni, lupte intestine samd.
    As ruga sa te apleci si asupra ei, a armatei. Are mari probleme. De dotare, incadrare, utilizarea fondurilor, legislatie…de rezerva ei, nu mai zic! Si, fenomenului coruptiei, nu i-a fost frica de arme! Nu de alta, dar ar fi fatal sa constatam ca putem capitula, ca natiune, fara a trage un glont!!!!!

    • Draga Gil, de acord cu tine. Armata a fost grav ignorata de politicieni. Stii vreun jurnalist care sa fi scris/vorbit mai mult ca mine despre Armata si nevoile ei? Eu nu. Desi mi-as fi dorit. Sunt dezamagit de inconstienta dovedita de politicieni in privinta apararii nationale.

      • Multumesc! Asa e. Totusi, ce facem? Situatia nu mai poate continua asa. Nu crezi ca trebuie sa punem umarul toti? Noi, astia mai mici, chitaim…nu ne aude nimeni. Ne uitam cu speranta, cu mare speranta la voi. Politicienii sunt greu de abordat. Voi, sunteti mai aproape de noi. Nu ne dezamagiti!

  14. Domnule R.D…de ce oare nu doriti sa acceptati faptul ca in ziua de azi 1+1 ii orice dar nu 2.Luati Brexit si Trump ca exemple…fiecare si-ar fi pariat viata ca asa ceva nu se va intampla niciodata.
    Ghinion :D…logica,ratiunea,normalitatea,bunul simt nu mai sunt modele in societatea noastra sau cea internationala.Nu mai exista jumatati de masura…se merge pana la capat ,indiferent de situatie.Eu va inteleg ca nu doriti asa ceva sa se intample,doar ca s-a intamplat deja ..regurile jocului se schimba ,fie in timpul jocului fie chiar dupa ce s-a terminat.
    Nu conteaza ce face Dragnea,ce face Guvernul Romaniei…acesti *talibani* nu se vor opri pana cand misunea lor nu v-a fi dusa la bun sfarsit.
    Le putem explica ,le putem arata legea,Constitutia Romaniei….in vag totul…o sa murim cu dreptatea in mana pt ca ei sunt radicalizati….acestia sunt talibanii Romaniei in ziua de azi.Vor gasi o scuza la orice.
    De ce zi asta….pt ca aici nu ii vorba de principii,nu ii vorba de stanga sau dreapta…aici ii vorba de viata sau moarte.Securisti daca pierd puterea ,ajung in inchisoare pe viata pt tot ce au facut in ultimii ani in Romania.Noi luptam pt niste idei,pt o tara mai curata si dreapta….ei lupta pt VIATA lor.Aici se face diferenta.

Leave a Reply to AnnaCancel reply