Ediţia de vineri a emisiunii “La Ordinea Zilei” a avut ca subiect principal punerea sub urmărire penală pentru premierul Victor Ponta. În context, l-am întrebat pe reprezentantul PNL din platou, Vlad Nistor, care este planul partidului pe care îl reprezintă.

“Orice partid normal se gândeşte la câştigarea alegerilor şi guvernare. Parlamentul României, aşa cum arată astăzi, este rodul unor permutări speciale. Orice este posibil. Logica elementară a oricărui partid politic este ajungerea la guvernare. Dacă litera şi spiritul legii şi Constituţiei sunt respectate, nimic nu este anormal în depunerea unei moţiuni de cenzură.
Întrebat dacă PNL poartă negocieri cu UNPR, după cum circulă zvonuri, Nistor a explicat că nu ştie detalii.
“Eu nu fac parte dintre cei care negociază. Depinde mult de domnul general Oprea şi câţiva apropiaţi ai domniei sale. Dar nu e vorba doar de UNPR, e vorba şi de UDMR şi de partidul domnului Geoană, mai multe. Toate acestea trebuie să cântărească atent lucrurile şi să stabilească dacă e bine să rămână cabinetul Ponta în funcţie.”
În replică, senatorul PSD Şerban Nicolae a explicat că e vorba de calcule pragmatice, înainte de orice, şi că PNL nu are resursele necesare pentru a se putea baza pe moţiune de cenzură
“E vorba de un calcul pragmatic. Toate voturile din ultima perioadă au arătat că nu există niciun fel de fractură în arcul guvernamental. Reproşul celor care au iniţiat moţiunea ţine de o zonă în care sunt direct implicaţi. Avem pe rolul Parlamentului modificarea tuturor legilor electorale. PNL este în situaţia în care, în siajul lui Iohannis, trebuie să arate că face opoziţie. Asta e toată povestea.”

7 COMMENTS

  1. Toti politrucii astia sa ne spuna si noua care e nota de plata, asa ca sa stim cat dracu’ le mai platim slugarnicia catre Inaltele Porti. Restul sunt palavre,joc de glezne la tv!

  2. De acord sa se duca negocieri cine cu cine vrea. Cel mai grav aspect il constituie faptul ca acesti oameni ne reprezinta ei sunt rodul voturilor noastre implicit ei ar trebui sa ne reprezinte.
    Pana una alta ei stau acolo si fac circ pe banii contribuabililor, n-au facut nimic pentru tara asta decat au impovarat-o.

  3. Aseară ăla cu chelie, tunsoare stil băsescian, a avut comunicarea sub orice critică! Cînd vorbea se uita în jos nicidecum în cameră, din start nici el nu credea ce spune sau susţine, contrazilerile cu propriile cuvinte precum p.ş.t.l în bătaia vîntului şi îi spuneaţi: dom profesor! Cu asemenea indivizi şcoala performează sub limita educaţiei şi învăţămîntului!
    Apropo, ceea ce i se reproşează lui Ponta se întîmplă de ani de zile cu aleşii sau numiţii în parlament care îşi încasează veniturile de la şcoli fără să presteze niciun minut, mai mult, am înţeles că celelalte cadre din şcoli sunt obligate să presteze fără a fi plătite, orele în locul acestor încasatori neutili societăţii! Hai să aplicăm legea ”pe alese” cu chef de ironie!

  4. Imi pare rau de dl. prof. Vlad Nistor, nu-l vedeam in barca basista, iar cum politica este cea mai mare curva numic nu este imposibil nici in cazul domnului V. N. nici in cazul membrilor UNPR si UDMR le-a placut la guvernare, pentru ca UDMR este la guvernare prin toti sefii de agentii si institutii de stat, acum poate-i pun de-o tradare.

  5. vlad nistor e unul din parlamentarii cel mai prost pregatiti. cu toate ca citeste in permanenta mesajele primite pe telefon de la partid sustine tot felul de aberatii. daca dupa aproape 3 ani de prezenta in parlament individul nu stie ca o eventuala demisie a premierulyui duca automat la caderea guvernului atumci nu trebuie sa ne mire prostia dovedita de basisto-penelisti cu orice prilej. din decembrie penelistii tot anunta ca maine poimaine fac o noua majoritate , ca ajung la guvernare, ca discuta cu udmr, grupul geoana, unpr, ppdd sau minoritati. concluzia dupa 5 luni: ghinion!. asa ca tovarasul neamtul sas s-a plictisit si sprijinit de “justitia” dna s-a gandit sa il dea mai bine jos direct pe ponta sa nu se mai incurce prin parlament unde iubitii lui penelisti arata cat de prosti sunt. e atat de evidenta incercarea asta incat nu cred ca e cineva atat de orb sa nu observe. si ca sa fie si mai clar, tovarasul ghinion am 6 case a trecut de la cererea de demisie a lui ponta la demisia intregului guvern. qed

  6. Pai udmr il au deja pe joana onanis infiltrat, un antiroman mult mai periculos decat kgbistul bas. Probabil ca le-a promis deja Transilvania.
    Nu-i deloc suspecta linistea udemeristilor. Ei astepta sa se incheie lupta dintre psd si noul pdl apoi sa culeaga roadele si sa distruga tara.

Leave a Reply to AnonimulCancel reply