Un laborator de testare independent a detectat compusul chimic benzen, un carcinogen cunoscut la om, în 78 de produse de protecţie solară şi solicită Administraţiei SUA pentru Alimente şi Medicamente (FDA) să retragă produsele, potrivit unui studiu publicat de LiveScience la sfârşitul săptămânii trecute.
Laboratorul Valisure verifică calitatea medicamentelor şi a produselor de îngrijire a sănătăţii. Recent, compania a testat aproape 300 de produse de protecţie solară şi a constatat că 27% conţineau benzen, potrivit unui comunicat al companiei. Paisprezece dintre produse (5%) conţineau benzen la niveluri mai mari de 2 părţi per milion (ppm), care este limita recomandată de FDA pentru benzen în produse cu indicaţie medicală care nu pot fi făcute fără această substanţă.
“Prezenţa acestui carcinogen în produse recomandate pe scară largă pentru prevenirea cancerului de piele şi care sunt utilizate în mod constant de adulţi şi copii este foarte îngrijorătoare”, a declarat David Light, fondator şi CEO al laboratorului Valisure.
Benzenul este un lichid incolor sau de culoare galben deschis, care se formează natural, dar este de asemenea produs şi în urma unor activităţi umane, potrivit Centrelor pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC). De exemplu, emisiile de noxe de la automobile şi arderea cărbunelui şi a petrolului pot elibera benzen în aer; substanţa chimică este, de asemenea, utilizată la fabricarea unor materiale plastice, cauciucuri, coloranţi, detergenţi, medicamente şi pesticide, potrivit CDC.
Expunerea la niveluri ridicate de benzen cauzează cancer la om, în special cancer de sânge, leucemie. Administraţia americană pentru Securitate şi Sănătate în muncă limitează expunerea la locul de muncă la benzen în aer la 1 ppm în medie într-o zi şi maximum 5 ppm pe o perioadă de 15 minute, potrivit Societăţii Americane pentru Cancer. Agenţia pentru Protecţia Mediului limitează benzenul în apa potabilă la 0,005 ppm, sau 5 părţi per miliard (ppb), care este, de asemenea, limita pentru apa îmbuteliată.
Potrivit FDA, benzenul nu ar trebui utilizat la fabricarea produselor medicamentoase decât în circumstanţe speciale – dacă utilizarea este inevitabilă şi medicamentul constituie un progres terapeutic semnificativ. În aceste cazuri, nivelurile de benzen ar trebui să fie limitate la 2 ppm ”dacă nu se justifică altfel”, indică FDA. La începutul pandemiei de COVID-19, când a existat o penurie de dezinfectant pentru mâini, FDA a permis temporar ca dezinfectantele pentru mâini să conţină până la 2 ppm de benzen. Dar în martie 2021, laboratorul Valisure a anunţat că a detectat benzen peste acest nivel în aproape 24 de produse pentru dezinfectarea mâinilor, dintre care cel puţin unul a fost retras ulterior.
Având în vedere descoperirea benzenului în produsele de protecţie solară, Valisure a solicitat FDA să retragă cele 78 de produse şi să efectueze propria investigaţie cu privire la fabricarea acestora. O listă completă a produselor de protecţie solară cu benzen poate fi găsită în această solicitare. Aproape toate din cele 14 produse de protecţie solară cu niveluri de benzen de peste 2 ppm erau spray-uri; dar substanţa chimică a apărut şi în loţiuni şi geluri anti-arsuri solare.
Deşi FDA susţine că benzenul nu ar trebui utilizat la fabricarea medicamentelor, agenţia nu precizează o limită specifică pentru medicamente precum protecţia solară (FDA reglementează protecţia solară ca medicament fără prescripţie medicală). Limita de 2 ppm se aplică numai ”circumstanţelor speciale” subliniate de agenţie. Deci, Valisure solicită, de asemenea, FDA să stabilească o limită pentru nivelurile de benzen în produsele pentru protecţia solară şi alte produse medicamentoase în situaţii standard şi să stabilească o limită pentru expunere la soare într-o singură zi.
Deoarece benzenul nu a fost detectat în majoritatea produselor de protecţie solară testate de Valisure, compania susţine că utilizarea benzenului în produsele de protecţie solară nu este ”inevitabilă” şi că nu ar trebui permisă niciun fel de cantitate detectabilă din această substanţă chimică în aceste produse.
“Este esenţial ca agenţiile de reglementare să abordeze contaminarea cu benzen în protecţia solară … astfel încât toate persoanele să se simtă în siguranţă folosind produse de protecţie solară”, a declarat dr. Christopher Bunick, profesor asociat de dermatologie la Universitatea Yale.
Într-o declaraţie pentru Live Science, FDA a menţionat că reexaminează solicitarea. “FDA tratează serios orice problemă de siguranţă în legătură cu produsele pe care le reglementăm, inclusiv cele pentru protecţia solară. În timp ce agenţia evaluează petiţia depusă de cetăţeni, vom continua să monitorizăm piaţa produselor de protecţie solară şi eforturile de producţie pentru a asigura disponibilitatea unor produse sigure pentru consumatorii americani”, se precizează în declaraţie.
Constatările nu înseamnă că oamenii ar trebui să nu mai folosească produse de protecţie solară, care pot ajuta la prevenirea cancerului de piele, a spus dr. Christopher Bunick.
“Multe produse de protecţie solară testate de Valisure nu conţin benzen, iar aceste produse sunt probabil sigure şi ar trebui să fie utilizate în continuare, alături de pălării şi îmbrăcăminte de protecţie solară adecvate pentru a reduce riscul de cancer de piele”, a concluzionat profesorul Bunick, potrivit Agerpres.