Sunday, August 23, 2026
27.8 C
Bucharest

Descoperire surpriză în Marea Neagră

Un total de 112 vase din sticlă au fost descoperite în cadrul unor cercetări arheologice submarine la Capul Şiroza din Portul Pescarilor Şengene Skele la Marea Neagră, a anunţat Muzeul Regional de Istorie din Burgas.

Scafandrii au cercetat şi alte patru zone din golf şi au descoperit fragmente de amfore din Antichitatea Târzie şi din Evul Mediu, unele datând din secolele XII – XIII. Fragmente ceramice din secolele XVIII – XIX, precum şi fragmente de amfore din Antichitatea Târzie au fost descoperite în zona din apropiere de Portul Mânăstirii, care se află vizavi de insula Sf. Anastasia. A fost descoperit şi un fragment de fier dintr-o ancoră.

Aceste descoperiri reprezintă o importantă sursă de informaţii cu privire la subiectul insuficient studiat al consumului, comerţului şi producţiei de sticlă în Balcani în perioada Otomană Târzie. Din 2020 arheologi subacvatici cercetează o zonă în care o corabie s-ar fi scufundat la sfârşitul secolului XVIII sau la începutul secolului XIX.

Muzeul din Burgas, care organizează cercetările submarine, a reamintit că în primele zile ale acestui proiect, în urmă cu câţiva ani, cercetătorii au descoperit pahare elegante şi câteva cupe de sticlă intacte, dar şi vase din ceramică din perioada Elenistică pe o corabie scufundată, care călătorea probabil din Italia. Problemele datării exacte a obiectelor din sticlă şi a posibilului naufragiu rămân deschise, în special pentru că zona din jurul recifului nu a fost explorată corespunzător, conform muzeului.

Noile descoperiri vor fi expuse la Muzeul de Arheologie din Burgas, scrie Agerpres citand BTA:

Hot this week

01:12:50

Răspunsuri tranșante la o întrebare explozivă

Se apropie 23 august, o dată istorică pentru România. Ca...

O groapă comună sub cazarma Malmaison, în București?

Ansamblul Cazărmii Sf. Gheorghe - Malmaison şi imobilele din...

Canicula afectează puternic producția de parmezan în Italia

În urmă cu 50 de ani, fermierii din regiunea...

Northstar, primul robot umanoid european

Un fost cercetător al companiei Tesla, care a lucrat...

Patru operații în patru ani: de ce contează un traseu medical bine coordonat

Patru operații în patru ani: de ce contează un...

Topics

01:12:50

Răspunsuri tranșante la o întrebare explozivă

Se apropie 23 august, o dată istorică pentru România. Ca...

O groapă comună sub cazarma Malmaison, în București?

Ansamblul Cazărmii Sf. Gheorghe - Malmaison şi imobilele din...

Canicula afectează puternic producția de parmezan în Italia

În urmă cu 50 de ani, fermierii din regiunea...

Northstar, primul robot umanoid european

Un fost cercetător al companiei Tesla, care a lucrat...

Trotinetele electrice dau mari dureri de cap și în Germania

Camera inferioară a Parlamentului german, Bundestagul, a adoptat joi...

Când va intra soarele în faza finală

Peste aproximativ 5 miliarde de ani, Soarele nostru va...

Sectorul energetic, supus unor șocuri mondiale permanente

Piețele intră în perioada de raportare a rezultatelor financiare...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img