Saturday, October 31, 2026
10.9 C
Bucharest

Dezvaluire : cati vaccinati s-au infectat

Directorul Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile, Adriana Pistol, a informat, vineri, că doar 1,3% dintre persoanele vaccinate s-au infectat cu SARS-CoV-2, pentru cele mai mult dintre acestea fie nu trecuse timp suficient pentru a dezvolta imunitate, fie depăşiseră patru luni de la schema completă.

“Din numărul total de cazuri confirmate până în prezent, postvaccinare cei care au făcut doar o singură doză s-au infectat într-un număr de 28.929 ceea ce reprezintă un procent de 0,54% dintre cele aproximativ 5,3 milioane de persoane vaccinate în România. 53,56% dintre aceştia s-au infectat în primele 14 zile după ce au primit prima doză, ceea ce ne permite să tragem concluzia că este foarte posibil că nu fusese timp suficient să dezvolte imunitate. Dintre persoanele care au primit două doze de vaccin, 38.604 s-au îmbolnăvit, ceea ce reprezintă 0,72% din totalul persoanelor vaccinate. Acestea au fost confirmate la un interval de peste 120 de zile (peste patru luni) după administrarea celei de-a doua doze”, a declarat Pistol, la Centrul Naţional de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei de la Ciolpani.

 

Potrivit acesteia, în luna septembrie, aproape 75% din totalul cazurilor confirmate cu COVID-19 şi 90% din totalul deceselor înregistrate au survenit la persoane nevaccinate.

“Practic, din totalul peroanelor vaccinate infectate, după una sau două doze, doar 1,3% s-au infectat, deşi erau vaccinate. Prin urmare, 98,7% dintre persoanele vaccinate au fost protejate până în prezent şi nu s-au infectat”, a explicat Adriana Pistol, citata de Agerpres.

Hot this week

Atenție la pericolele de Black Friday

Atenție la pericolele de Black Friday Directoratul Național de Securitate...

Frontex va putea deporta migranții ilegali din UE

Frontex, agenția UE de pază a frontierelor externe bazată...

UE realizează cu greu că importurile din China distrug producția europeană

Uniunea Europeană intenționează să utilizeze așa-numitele clauze de salvgardare...

Franța reclamă imixtiuni străine în stimularea revoltelor

Ministrul francez de Externe, Jean-Noel Barrot, a susținut că...

Cum recunoști rapid un AVC și de ce este important ajutorul medical de urgență

Cum recunoști rapid un AVC și de ce este...

Topics

Atenție la pericolele de Black Friday

Atenție la pericolele de Black Friday Directoratul Național de Securitate...

Frontex va putea deporta migranții ilegali din UE

Frontex, agenția UE de pază a frontierelor externe bazată...

UE realizează cu greu că importurile din China distrug producția europeană

Uniunea Europeană intenționează să utilizeze așa-numitele clauze de salvgardare...

Franța reclamă imixtiuni străine în stimularea revoltelor

Ministrul francez de Externe, Jean-Noel Barrot, a susținut că...

Un pilot de MiG duce Bulgaria în turbulențe

Un pilot de MiG duce Bulgaria în turbulențe Afirmațiile făcute...

România nu apare în clasamentul european cu cele mai prietenoase orașe

România nu apare în clasamentul european cu cele mai...

Franța abrogă Codul Negru

Franța abrogă Codul Negru Parlamentul a abrogat în mod simbolic,...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img