Confruntat cu tot mai multe solicitări de a se retrage din cursa prezidenţială chiar din rândul taberei sale democrate, preşedintele american Joe Biden a recunoscut marţi că prestaţia sa din timpul dezbaterii de joia trecută cu Donald Trump nu a fost cea mai bună, dar a dat vina pe decalajul orar şi pe oboseala acumulată după două deplasări efectuate peste ocean, în Europa, la începutul lunii iunie, relatează Reuters şi AFP.

 

El a făcut aceste mărturisiri în timpul unei întâlniri cu donatori democraţi pe care a avut-o marţi, în apropiere de Washington. “Nu este o scuză, ci o explicaţie”, a adăugat el. “Nu mi-am ascultat consilierii”, a recunoscut democratul în vârstă de 81 de ani, la cinci zile după o dezbatere în care a părut foarte confuz şi pe alocuri complet pierdut în faţa rivalului său republican, Donald Trump, cu care urmează să se confrunte în noiembrie în alegerile prezidenţiale.

“Nu am avut cea mai bună seară a mea, dar adevărul este că, ştiţi, nu am fost foarte inteligent”, a spus Biden, vorbind, fără prompter, la evenimentul de strângere de fonduri pentru campanie. “Am decis să călătoresc în jurul lumii de câteva ori, trecând printr-o sută de fusuri orare, înainte de dezbatere. Nu mi-am ascultat personalul şi m-am întors şi aproape am adormit pe scenă. Asta nu este o scuză, dar este o explicaţie”, a spus el.

Până acum, principalul argument al susţinătorilor săi care au încercat să-i apere prestaţia proastă a fost că Joe Biden a avut o “noapte proastă”, ceea ce nu i se întâmplă des, şi că suferea de o “răceală”.

Dezbaterea catastrofală de săptămâna trecută a provocat un val de panică în tabăra democrată, unde se pune acum în mod deschis întrebări legate de capacităţile lui Joe Biden şi de viitorul candidaturii sale.

Preşedintele american s-a aflat în Franţa între 5 şi 9 iunie, cu ocazia ceremoniilor care au marcat debarcarea aliaţilor în Normandia şi a unei vizite de stat. În ziua sosirii sale, 5 iunie, după ce a călătorit peste noapte, el a rămas la hotel toată ziua. După vizita din Franţa a revenit în SUA, dar s-a deplasat apoi în Italia, între 12 şi 14 iunie pentru summitul G7, urmat direct de o deplasare de campanie în California, pe coasta de vest a Americii. Democratul s-a retras apoi timp de şase zile pentru a pregăti dezbaterea cu consilierii săi la reşedinţa prezidenţială de la Camp David, din apropiere de Washington, perioadă în care nu a avut nicio activitate publică.

Un nou sondaj Reuters/Ipsos dat publicităţii marţi a arătat că un democrat din trei (32 la sută) crede că Biden ar trebui să renunţe la candidatura sa pentru realegere în urma dezbaterii. Totuşi, niciun democrat ales important nu stă mai bine decât Biden într-o confruntare ipotetică cu Trump. Sondajul, efecutat timp de două zile, a arătat că atât Trump, cât şi Biden, îşi menţin sprijinul a 40% dintre alegătorii înregistraţi, ceea ce sugerează că Biden nu a pierdut teren după dezbatere. Bătălia este însă câştigarea alegătorilor indecişi până în ziua alegerilor, 5 noiembrie.

Biden a promis să rămână în cursă, dar în cazul în care se retrage, democraţii ale căror nume apar ca posibili înlocuitori au rezultate la fel de bune sau chiar mai proaste decât Biden într-o impotetică cursă împotriva lui Trump, potrivit sondajului. Vicepreşedintele Kamala Harris, de exemplu, l-a devansat pe Trump cu doar un punct procentual, 42% la 43%, o diferenţă care se încadrează în marja de eroare de 3,5 puncte procentuale a sondajului, ceea ce face ca, statistic, Harris să fie o opţiune similară cu Biden.

Dintre numele democraţilor de top puse în faţa respondenţilor, doar Michelle Obama, soţia fostului preşedinte democrat Barack Obama, l-a depăşit pe Biden şi l-a devansat pe Trump, cu 50% la 39%, într-o confruntare ipotetică. Michelle Obama, autoarea bestsellerului din 2018 “Becoming”, a declarat însă în repetate rânduri că nu intenţionează să candideze la preşedinţie.

Guvernatorul Californiei, Gavin Newsom, o stea în ascensiune în cadrul Partidului Democrat, despre care mulţi observatori se aşteaptă să candideze la preşedinţie în viitoarele alegeri, a obţinut rezultate puţin mai slabe, situându-se în urma lui Trump cu 39% la 42%.

Dacă Biden îşi continuă candidatura la preşedinţie, după prestaţia sa ezitantă, este în mare parte decizia sa, au declarat lideri democraţi şi strategii politici, scrie news.ro.

Dar Biden este sub presiune. Unii donatori i-au cerut să se retragă, iar alţi democraţi sunt îngrijoraţi în mod deschis că nu este suficient de apt pentru a-l învinge pe Trump în noiembrie. Există 25 de membri democraţi ai Camerei Reprezentanţilor care se pregătesc să îi ceară lui Biden să se retragă, dacă acesta pare să se clatine în zilele următoare, potrivit unui consilier democrat din Cameră.

Un al doilea consilier democrat din Camera Reprezentanţilor a declarat că democraţii moderaţi din districtele unde disputa electorală este strânsă – deseori numiţi “frontliners” – se confruntă cu întrebări în circumscripţiile lor.

Reprezentantul american Lloyd Doggett a devenit marţi primul democrat din Congres care i-a cerut lui Biden să se retragă din cursa prezidenţială. El a declarat într-un interviu pentru NBC News că speră ca şi alţi congresmeni democraţi să-i urmeze exemplul.

“Se pare că barajul s-a rupt”, a ccomentat un consilier democrat.

Unii democraţi au sugerat că Biden ar trebui să se gândească la viitorul mai larg al partidului. “Trebuie să fie sincer cu el însuşi”, a declarat marţi la CNN reprezentantul democrat Mike Quigley, un moderat din Illinois. “Este decizia lui. Vreau doar să evalueze în acest moment cât de mult afectează nu doar cursa sa, ci toate celelalte curse electorale care vor avea loc în noiembrie”, a subliniat el.

Reprezentantul american Jim Clyburn a declarat marţi la MSNBC că ar sprijini-o pe vicepreşedintele Kamala Harris să fie candidatul democrat, dacă Biden se dă la o parte.

Iar reprezentantul Jared Golden, un democrat din Maine, ca şi reprezentanta democrat din statul Washington, Marie Gluesenkamp Perez, au prezis marţi că Trump va câştiga alegerile.

Între timp, preşedintele şi campania sa se străduiesc să îşi consolideze sprijinul. Biden va avea miercuri o întâlnire virtuală personală, de la Casa Albă, cu guvernatorii democraţi şi va vorbi cu congresmenii în această săptămână, au declarat oficialii Casei Albe.

Unul dintre consilierii democraţilor din Camera Reprezentanţilor a declarat că aceştia au fost dezamăgiţi de lipsa de informare de până acum.

Doggett a declarat pentru NBC News că el a cerut Casei Albe să vorbească personal cu Biden despre îndemnul său de a renunţa la candidatură, dar nu a primit răspuns de la acesta.

Campania lui Biden a avut duminică şi luni convorbiri telefonice dificile cu finanţatorii importanţi care au pus la îndoială planurile sale de a rămâne în cursă.

Întrebat marţi de ce Biden nu a acordat mai multe interviuri sau conferinţe de presă după ce dezbaterea sa a ridicat semne de întrebare, secretarul de presă Karine Jean-Pierre a amintit de vizita sa la un Waffle House din Atlanta în seara dezbaterii şi de interacţiunile ulterioare cu susţinătorii.

Biden are programat un interviu la ABC News săptămâna aceasta şi intenţionează să ţină o conferinţă de presă la summitul NATO de săptămâna viitoare. Consilierul democrat din Congres a declarat că interviul la ABC este foarte important, aleşii urmărind să vadă dacă Biden poate face faţă întrebărilor rapide şi nu doar apariţiilor orchestrate de campanie.

Între timp, campania lui Biden a anunţat că s-au strâns fonduri în valoare de 264 de milioane de dolari în al doilea trimestru, inclusiv 127 de milioane de dolari în iunie şi o strângere de fonduri record “la nivel local” în ziua dezbaterii lui Biden.

#Biden

Leave a Reply