Wednesday, October 7, 2026
25.6 C
Bucharest

Dezvaluirile generalului Paul Oprea, trimis sa salveze orasul Suceava

Secretarul de stat, Ionel Paul Oprea, comandantul medical al orasului Suceava, a vorbit, sâmbătă, în exclusivitate pentru Antena 3, despre cum se desfășoară acum activitatea în Spitalul Județean din Suceava, grav afectat de pandemia de coronavirus.

Generalul Paul Oprea a explicat cum și-a început activitatea din momentul în care a ajuns la Suceava.

“Sunt aici cu o echipă de colegi, de camarazi militari. Ne cunoaștem foarte bine, conlucrăm foarte bine. Ca militari nu este nevoie să ne fi cunoscut anterior – avem aceleași norme și legi după care acționăm încât echipa s-a sudat foarte repede.

Am demarat rapid acțiunea în cadrul spitalului. În primul rând, documentarea la fața locului asupra situației, asupra moralului, asupra efectivelor care au mai rămas în spital active, care este numărul de pacienți, care este dotarea și care este organizare. În primul rând modul de acțiune contează într-o acțiune complexă ca aceasta”, a spus generalul Paul Oprea.

Potrivit acestuia, o problemă importantă în cazul spitalului sucevean o reprezintă moralul medicilor.

“Noi avem niște obiective foarte clare, pornind de la analiza de situație. Problema de bază nu e că am găsit un spital cu pacienți cu COVID-19. Problema de bază este forța de muncă, personalul profund afectat de îmbolnăviri, de angoasă, de teamă, demoralizat și dezorganizat.

Cred că personalul nici nu a fost antrenat să suporte solicitări de acest gen și aceasta este o informație pe care ar trebui să o prelucrăm la nivelul întregii rețele de spitale”, a subliniat Oprea.

https://www.antena3.ro/actualitate/radu-tudor-interviu-eveniment-cu-generalul-paul-oprea-comandantul-medical-al-spitalului-din-suceava-565584.html

Hot this week

”Rusia a început deja războiul pe care Europa refuză să-l vadă”

”Războiul din umbră al Rusiei cu Europa intră într-o...

Două mari scandaluri îl vizează pe George Simion. Va fi eliminat din fruntea AUR?

Două mari scandaluri îl vizează pe George Simion. Va...

Franța își întărește capacitatea nucleară militară

Președintele francez, Emmanuel Macron, a asistat marți dimineața la...

Ce s-a aflat despre arestarea fostului șef al serviciului secret german BND

Fostul şef al serviciului german de informaţii externe (BND),...

Vreți toate documentele de identitate pe telefonul mobil?

Portofelul digital este tot mai aproape de lansarea în...

Topics

Ce se știe despre izbucnirea ciumei în Rusia

O moarte suspectă la un laborator pentru studierea ciumei...

Coridorul Vertical de Gaze: diversificare energetică sau o nouă zonă gri de influență?

Coridorul Vertical de Gaze: diversificare energetică sau o nouă...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img