Thursday, November 12, 2026
13.7 C
Bucharest

Directorul SRI Eduard Hellvig, intalnire cu directorul SIS la Chisinau

Alexandru Musteața, directorul Serviciului de Informații și Securitate al Republicii Moldova, a avut o întrevedere cu Eduard Raul Hellvig, director al Serviciului Român de Informații. În cadrul acestei întâlniri, oficialii au abordat teme de interes comun în formatul parteneriatului bilateral în vederea prevenirii riscurilor și amenințărilor ce pun în pericol securitatea națională și regională.

Cei doi șefi ai serviciilor de informații s-au pronunțat pentru intensificarea relațiilor de colaborare privind combaterea amenințărilor transfrontaliere, crimei organizate transfrontaliere, atacurilor teroriste și cibernetice, precum și a radicalizării și dezinformării.

De asemenea, au fost puse în discuție obiectivele asumate de către Serviciul de Informații și Securitate al Republicii Moldova ce vizează reforma instituțională, creșterea gradului de încredere a cetățenilor și transparentizarea activității SIS.

Părțile au trecut în revistă aspecte cu privire la evoluțiile regionale cu potențial impact asupra stării de securitate a celor două state și au agreat instituirea de noi mecanisme de cooperare orientate la eficientizarea procesului de contracarare a riscurilor ce afectează climatul regional şi european de securitate, scrie deschide.md.

Ieri, Directorul SRI a fost primit de presedintele Republicii Moldova, Maia Sandu.

Opțiunile de reformă a sectorului național de securitate au fost principala temă de discuție dintre președintele Maia Sandu și directorul Serviciului Român de Informații (SRI), care se află într-o vizită la Chișinău.

Dialogul a abordat subiectele care, în prezent, se află în atenția întregii regiuni: nivelul sporit al riscurilor de securitate, posibilitatea intensificării traficului de arme, a atacurilor teroriste și cibernetice, a radicalizării și dezinformării.

Maia Sandu a menționat, în cadrul discuției, obiectivele de securitate ce sunt puse în fața instituțiilor de profil ale R. Moldova, și anume:

1) transparentizarea activității Serviciului de Informații și Securitate

2) dezvoltarea unui mecanism de control parlamentar efectiv asupra domeniului securității naționale

3) creșterea încrederii cetățenilor în instituțiile responsabile de securitatea spațiului informațional al țării

4) cooperarea regională și internațională eficientă

#SRI, #Hellvig, #Chisinau, #Moldova

Hot this week

PSD vrea să desființeze 26 de județe

PSD vrea să desființeze 26 de județe România ar putea...

Restanțe : contracte nesemnate de România pe SAFE

Restanțe : contracte nesemnate de România pe SAFE România a...

România doboară drone de 50.000 de dolari cu rachete de 10 ori mai scumpe

România doboară drone de 50.000 de dolari cu rachete...

Când soarele se va stinge

Când soarele se va stinge Atunci când, inevitabil, Soarele își...

Încălzirea globală, semne catastrofale

Încălzirea globală, semne catastrofale Calotele glaciare din Groenlanda și Antarctica...

Topics

PSD vrea să desființeze 26 de județe

PSD vrea să desființeze 26 de județe România ar putea...

Restanțe : contracte nesemnate de România pe SAFE

Restanțe : contracte nesemnate de România pe SAFE România a...

România doboară drone de 50.000 de dolari cu rachete de 10 ori mai scumpe

România doboară drone de 50.000 de dolari cu rachete...

Când soarele se va stinge

Când soarele se va stinge Atunci când, inevitabil, Soarele își...

Încălzirea globală, semne catastrofale

Încălzirea globală, semne catastrofale Calotele glaciare din Groenlanda și Antarctica...

Rusia vrea să tortureze oameni nederanjată

Rusia vrea să tortureze oameni nederanjată Rusia s-a retras oficial...

Roxana Mînzatu : Comisia Europeană monitorizează Italia

Comisia Europeană a declarat că monitorizează decretul prin care...

Patru biopsii până la diagnostic, apoi o operație cu rezultate foarte bune

Patru biopsii până la diagnostic, apoi o operație cu...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img