Wednesday, November 11, 2026
12.3 C
Bucharest

Discutii importante pentru apararea si securitatea Romaniei

Ministrul român al Apărării, Mihai Fifor, a avut, miercuri, o întrevedere cu omologul său american, James Mattis, în contextul reuniunii miniştrilor apărării din statele membre NATO, care are loc la Bruxelles miercuri şi joi, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Apărării Naţionale (MApN).

Cei doi oficiali au discutat pe tema priorităţilor strategice ale cooperării dintre România şi Statele Unite ale Americii (SUA) în domeniul securităţii şi apărării, evoluţiilor situaţiei de securitate din regiunea Mării Negre, precum şi a implementării deciziilor adoptate la Summitul NATO de la Varşovia privind întărirea posturii de descurajare şi apărare a NATO, continuând astfel dialogul iniţiat în luna septembrie la Washington.

În ceea ce priveşte Parteneriatul strategic cu SUA, ministrul Apărării din România şi secretarul american al Apărării au discutat despre oportunităţile de întărire a cooperării bilaterale în scopul consolidării prezenţei înaintate a Alianţei pe flancul estic şi al unei abordări unitare a acesteia, cu accent pe participarea SUA la iniţiativele din regiunea Mării Negre.

‘Reiterând faptul că România rămâne un partener solid, predictibil şi de încredere al SUA, Mihai Fifor a subliniat semnificaţia angajamentului SUA în regiune şi importanţa contribuţiei sale la implementarea prezenţei aliate adaptate la Marea Neagră’, se precizează în comunicatul MApN.

De asemenea, un subiect important pe agenda discuţiilor a fost cooperarea dintre forţele armate ale României şi SUA în Afganistan, în cadrul misiunii NATO ‘Resolute Support’. Ministrul Fifor a arătat că România îşi respectă angajamentul de a continua participarea semnificativă la această misiune şi de a contribui, astfel, la securitatea şi stabilitatea Afganistanului.

Mihai Fifor a subliniat că întâlnirea cu omologul său american ‘este o dovadă clară a excelentelor relaţii de colaborare pe care am reuşit să le intensificăm în acest an cu SUA’.

‘Am transmis cu această ocazie că România îşi menţine angajamentele asumate în cadrul NATO şi rămâne un aliat credibil şi stabil în regiunea Mării Negre. De asemenea, am avut deosebita plăcere de a adresa secretarului apărării invitaţia oficială de a participa la reuniunea Bucharest 9 (B9), eveniment ce va avea loc anul viitor în România. Participarea SUA la întâlnirea în acest format va aduce cu siguranţă consistenţă discuţiilor în vederea pregătirii Summitului NATO din iulie 2018’, a precizat ministrul Apărării.

Hot this week

PSD vrea să desființeze 26 de județe

PSD vrea să desființeze 26 de județe România ar putea...

Restanțe : contracte nesemnate de România pe SAFE

Restanțe : contracte nesemnate de România pe SAFE România a...

România doboară drone de 50.000 de dolari cu rachete de 10 ori mai scumpe

România doboară drone de 50.000 de dolari cu rachete...

Când soarele se va stinge

Când soarele se va stinge Atunci când, inevitabil, Soarele își...

Încălzirea globală, semne catastrofale

Încălzirea globală, semne catastrofale Calotele glaciare din Groenlanda și Antarctica...

Topics

PSD vrea să desființeze 26 de județe

PSD vrea să desființeze 26 de județe România ar putea...

Restanțe : contracte nesemnate de România pe SAFE

Restanțe : contracte nesemnate de România pe SAFE România a...

România doboară drone de 50.000 de dolari cu rachete de 10 ori mai scumpe

România doboară drone de 50.000 de dolari cu rachete...

Când soarele se va stinge

Când soarele se va stinge Atunci când, inevitabil, Soarele își...

Încălzirea globală, semne catastrofale

Încălzirea globală, semne catastrofale Calotele glaciare din Groenlanda și Antarctica...

Rusia vrea să tortureze oameni nederanjată

Rusia vrea să tortureze oameni nederanjată Rusia s-a retras oficial...

Roxana Mînzatu : Comisia Europeană monitorizează Italia

Comisia Europeană a declarat că monitorizează decretul prin care...

Patru biopsii până la diagnostic, apoi o operație cu rezultate foarte bune

Patru biopsii până la diagnostic, apoi o operație cu...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img