Un exceptional editorial scris de Mircea Geoana, probabil cea mai limpede si mai bine conectata minte romaneasca la evolutiile externe. Din ce in ce mai ingrijoratoare !
Roma, 1 iunie – Scriu aceste rânduri după câteva ore petrecute la Roma, la invitaţia Fundaţiei Flying Angels şi a neobositului consul onorific al României la Genova, Massimo Pollio. Dineul de gală al fundaţiei – care ajută copii cu probleme medicale grave, inclusiv din România, să fie trataţi în Italia – s-a desfăşurat la Palazzo Colonna, practic gard în gard cu Palatul Quirinale, sediul Preşedinţiei Republicii Italiene. “Locatarul” Palatului, Preşedintele Mattarella, joacă astăzi un rol politic vital, de gardian al direcţiei pro-europene şi de apartenenţă a Italiei la Zona Euro.
Alegerile parlamentare din Peninsulă au adus, pentru prima oară în Europa, perspectiva unui guvern INTEGRAL populist şi euro-sceptic. Dacă în Austria, un astfel de partid se află la guvernare, dar ca partener junior în coaliţia condusă de Cancelarul Kurz, la Roma se poate instala un guvern care să modifice în mod dramatic soarta Italiei, a Europei şi a lumii occidentale.
Italia, ţara soră a României, de care ne leagă atât de multe fire şi o istorie comună, a treia economie a Zonei Euro şi tărâm de adopţie pentru peste 1 milion de români, trece prin momente pe care nimeni nu le putea imagina în urmă cu câţiva ani. Italia, membru fondator al Uniunii şi membru al G7, găzduia înfiinţarea Uniunii Europene de azi, ca şi reuniunea de marcare a 60 de ani de la Tratatul de la Roma, influenţând politic şi filozofic naşterea Comunităţilor Europene. În 2004, din nou la Roma, în timpul preşedinţiei italiene a Consiliului European, am participat la semnarea Constituţiei Europene, “ucisă” de referendumurile din Olanda şi Franţa (am şi acum originalul Constituţiei, cu semnăturile şefilor de stat şi ale miniştrilor de externe). Ce s-a întâmplat în acest răstimp? Cum s-a produs această mutaţie profundă în publicul şi electoratul italian?
Sunt criza financiară din 2008 şi efectele sale economice şi sociale brutale motivul nemulţumirii unei majorităţi a cetăţenilor italieni? Valul masiv de imigranţi din Africa, Orientul MIjlociu şi Europa de Est? Epuizarea clasei politice tradiţionale? Apăsarea politicilor de austeritate “marca Berlin”? Regretul după lira italiană, ca simbol al suveranităţii economice? Eurocraţii de la Bruxelles şi excesul de reglementare comunitară? Pieţele internaţionale au reacţionat violent în ultimele săptămâni la thriller-ul politic italian.
Costul dobânzii titlurilor de stat italiene a explodat (crescând costul finanţării datoriei publice italiene – 120% din PIB – cu circa 60 miliarde de euro). Euro s-a depreciat faţă de dolar la cel mai slab curs din 2004. Dacă Italia va ajunge la alegeri anticipate şi acestea se vor transforma într-un adevărat referendum cu privire la apartenenţa Italiei la Zona Euro, criza grecească şi Brexit vor păli în comparaţie cu efectele cataclismice la nivelul economiei europene şi mondiale. Sau, cum foarte plastic scria pe tricourile afişate în campanie de Mişcarea 5 Stele (M5S): Basta, Euro! Şi geopolitic, un guvern euro-sceptic aduce mari incertitudini. Liderii M5S şi Liga Nordului (Liga) s-au pronunţat oficial pentru ridicarea sancţiunilor împotriva Rusiei, anunţând încă o linie de fractură în Europa şi între UE şi Statele Unite.
Introducerea de restricţii aspre împotriva imigranţilor poate afecta soarta şi locurile de muncă pentru masiva comunitate românească din Italia. Aniversarea în 2018 a 10 ani de la semnarea Parteneriatului Strategic Consolidat între ţările noastre poate căpăta o cu totul altă turnură. E posibil şi probabil ca lucrurile să nu ajungă acolo. Preşedintele Mattarella (ameninţat cu suspendarea şi cu mitinguri de protest) deţine suficientă înţelepciune şi influenţă politică şi morală pentru a naviga în apele tulburi, agitate de lideri politici cu zero experienţă politică. Un guvern M5S şi Liga condus de Giuseppe Conte este anunţat în ultimele ore, evitându-se la limită alegeri anticipate. Paolo Savona, octogenarul profesor şi campion al ieşirii Italiei din Euro lasă locul la Ministerul Economiei mai moderatului Giovanni Tria, permiţând deblocarea situaţiei. Însă răul a fost produs. Fragilitatea constructului european se adânceşte, posibilitatea unor reforme profunde ale Uniunii devin practic imposibile, clivajele între multiplele centre şi periferii din Europa se adâncesc.
Cu probleme la Est, la Vest şi în Sud, şi, mai ales, cu o atomizare politică interioară, nu e imposibil ca în anii care vin să asistăm la cel mai cumplit coşmar, la naufragiul proiectului european. Iar, la o viitoare campanie electorală, pe tricourile celor care câştigă alegerile să scrie: Basta Europa!”. Doamne fereşte!
