Un exceptional editorial scris de Mircea Geoana, probabil cea mai limpede si mai bine conectata minte romaneasca la evolutiile externe. Din ce in ce mai ingrijoratoare !

Roma, 1 iunie – Scriu aceste rânduri după câteva ore petrecute la Roma, la invitaţia Fundaţiei Flying Angels şi a neobositului consul onorific al României la Genova, Massimo Pollio. Dineul de gală al fundaţiei – care ajută copii cu probleme medicale grave, inclusiv din România, să fie trataţi în Italia – s-a desfăşurat la Palazzo Colonna, practic gard în gard cu Palatul Quirinale, sediul Preşedinţiei Republicii Italiene. “Locatarul” Palatului, Preşedintele Mattarella, joacă astăzi un rol politic vital, de gardian al direcţiei pro-europene şi de apartenenţă a Italiei la Zona Euro.

Alegerile parlamentare din Peninsulă au adus, pentru prima oară în Europa, perspectiva unui guvern INTEGRAL populist şi euro-sceptic. Dacă în Austria, un astfel de partid se află la guvernare, dar ca partener junior în coaliţia condusă de Cancelarul Kurz, la Roma se poate instala un guvern care să modifice în mod dramatic soarta Italiei, a Europei şi a lumii occidentale.

Italia, ţara soră a României, de care ne leagă atât de multe fire şi o istorie comună, a treia economie a Zonei Euro şi tărâm de adopţie pentru peste 1 milion de români, trece prin momente pe care nimeni nu le putea imagina în urmă cu câţiva ani. Italia, membru fondator al Uniunii şi membru al G7, găzduia înfiinţarea Uniunii Europene de azi, ca şi reuniunea de marcare a 60 de ani de la Tratatul de la Roma, influenţând politic şi filozofic naşterea Comunităţilor Europene. În 2004, din nou la Roma, în timpul preşedinţiei italiene a Consiliului European, am participat la semnarea Constituţiei Europene, “ucisă” de referendumurile din Olanda şi Franţa (am şi acum originalul Constituţiei, cu semnăturile şefilor de stat şi ale miniştrilor de externe).  Ce s-a întâmplat în acest răstimp? Cum s-a produs această mutaţie profundă în publicul şi electoratul italian?

Sunt criza financiară din 2008 şi efectele sale economice şi sociale brutale motivul nemulţumirii unei majorităţi a cetăţenilor italieni? Valul masiv de imigranţi din Africa, Orientul MIjlociu şi Europa de Est? Epuizarea clasei politice tradiţionale? Apăsarea politicilor de austeritate “marca Berlin”? Regretul după lira italiană, ca simbol al suveranităţii economice? Eurocraţii de la Bruxelles şi excesul de reglementare comunitară? Pieţele internaţionale au reacţionat violent în ultimele săptămâni la thriller-ul politic italian.

Costul dobânzii titlurilor de stat italiene a explodat (crescând costul finanţării datoriei publice italiene – 120% din PIB – cu circa 60 miliarde de euro). Euro s-a depreciat faţă de dolar la cel mai slab curs din 2004. Dacă Italia va ajunge la alegeri anticipate şi acestea se vor transforma într-un adevărat referendum cu privire la apartenenţa Italiei la Zona Euro, criza grecească şi Brexit vor păli în comparaţie cu efectele cataclismice la nivelul economiei europene şi mondiale. Sau, cum foarte plastic scria pe tricourile afişate în campanie de Mişcarea 5 Stele (M5S): Basta, Euro! Şi geopolitic, un guvern euro-sceptic aduce mari incertitudini. Liderii M5S şi Liga Nordului (Liga) s-au pronunţat oficial pentru ridicarea sancţiunilor împotriva Rusiei, anunţând încă o linie de fractură în Europa şi între UE şi Statele Unite.

Introducerea de restricţii aspre împotriva imigranţilor poate afecta soarta şi locurile de muncă pentru masiva comunitate românească din Italia. Aniversarea în 2018 a 10 ani de la semnarea Parteneriatului Strategic Consolidat între ţările noastre poate căpăta o cu totul altă turnură. E posibil şi probabil ca lucrurile să nu ajungă acolo. Preşedintele Mattarella (ameninţat cu suspendarea şi cu mitinguri de protest) deţine suficientă înţelepciune şi influenţă politică şi morală pentru a naviga în apele tulburi, agitate de lideri politici cu zero experienţă politică. Un guvern M5S şi Liga condus de Giuseppe Conte este anunţat în ultimele ore, evitându-se la limită alegeri anticipate. Paolo Savona, octogenarul profesor şi campion al ieşirii Italiei din Euro lasă locul la Ministerul Economiei mai moderatului Giovanni Tria, permiţând deblocarea situaţiei. Însă răul a fost produs. Fragilitatea constructului european se adânceşte, posibilitatea unor reforme profunde ale Uniunii devin practic imposibile, clivajele între multiplele centre şi periferii din Europa se adâncesc.

Cu probleme la Est, la Vest şi în Sud, şi, mai ales, cu o atomizare politică interioară, nu e imposibil ca în anii care vin să asistăm la cel mai cumplit coşmar, la naufragiul proiectului european. Iar, la o viitoare campanie electorală, pe tricourile celor care câştigă alegerile să scrie: Basta Europa!”. Doamne fereşte!

19 COMMENTS

  1. Iar tamiiem desteptanacu’? Daca era asa destept, nu se facea de risul curcilor, cu ocazia alegerilor prezidentiale (si nu numai!!). Daca nu altceva, macar sa nu se fi prezentat la Vintu, pentru comunicari de ordine, taman in seara fatala!
    Sigur ca e conectat la extern, sint unii pe-afara care ar vrea sa-l “valorifice”; nu prea inteleg de ce nu-l iau la ei acolo, sa-i faca fericiti pe ei, ca noi deja ne-am lamurit citi firfirici face!
    Cu destepti de-astia umflati cu pompa, e podul plin. Ceva mai de soi chiar nu aveti?

  2. Well, o fi Geoana bine “conectat” la luminariile geopoliticii dar, ca rezident italian, pot sa spun ca italianul de rând, amicii intelectuali ca și cei cu studii modeste, sunt sceptici asupra unui singur subiect: Europa condusă de tedeschi/comandata de la Berlin. Recte, oamenii s-au saturat de Matarella cel Înțelept ca “lacheu” al Berlinului, și știindu-mi originile, mi-au atribuit aceleași sentimente in virtutea faptului ca romanii, săracii, sunt conduși de un Tedesco/un Neamt sadea de care nu vor scapa cu una-cu doua! Dacă tot predica Orbán și alte “lumini” , conaționale mie, “suveranitatea” poporului asupra Constituției, iaca și vocea poporului italian (care se dovedește mai puțin lesne de manipulat decât s-ar credea) ca exemplu de suveranitate. Si totul din pricina unui fapt pur anecdotic: zbieretele comisarului Oettinger care le-a comandat mai deunăzi de la “Europa” sa nu mai “voteze” dacă nu sunt in stare sa voteze “corect”—madam Merkel ar trebui sa-și adune “lacheii”la un instructaj fulger de bune maniere, asta dacă nu vrea sa se trezească in fatza unor curente “naționalist-economice” de tipul celui American inițiat de Trump mai ales in tzarile care au baze SUA pe teritoriu, sau aspira sa aibă precum Polonia. Sorry, Mr Geoana, lumea think tank-urilor nu e lumea “concretă” și iarna nu-i ca vara, ecco.

    • Daca tot te lauzi ca iti faci veacul prin Italia, poate ne spui si noua ce lucrezi pe acolo… ca imi face impresia ca singura ta activitate e sa trollezi pe site-ul asta. In ceea ce-l priveste pe Johannis, li se cam rupe italienilor de nationalitatea lui. In nici un caz nu este perceput ca un neamt. Ca sa nu mai zic ca, in general, italienii au o parere buna despre nemti. Nu stiu ce fel de “oameni” intalnesti tu in Italia, care sa corespunda descrierii facute de tine… In ceea ce-l priveste pe Geoana, e printre putinii psdisti caracterizat si prin onestitate

  3. Invitat,invitat,dar cu ce a contribuit ani la rand la aceasta fundatie? Imi cer mii de scuze,tie Radu,dar acest biped e departe de adevarul real din teren,indiferent de tara! Astia au batut drumurile prin strainatati cheltuind banii din buget si nimic concret,pozitiv nu au implementat ca o copie a unei reforme pas cu pas conform standardelor traii respective! E varza individul!

    • Ce sa stie papagalul asta care ne-a pricopsit cu 5 ani suplimentari de basism, nu-l vezi ca nici acordul intre subiect si predicat nu e in stare sa-l faca? Viseaza cineva de-afara ca daca reuseste sa-l propteasca intr-o functie inalta, asta o sa-i ciuguleasca din palma si o sa execute “intomnai si la timp” comenzile primite. Daca statea el drepti in fata lui Vintu…
      Am uitat numele de cod “prostanacu'”?

  4. Un articol excepțional dar șchiop. Să omiți principalul punct din programul de guvernare al M5S și LN se numește propagandă pură!
    Ce i-a speriat cel mai tare pe nemți este anularea datoriilor de 250 de miliarde de euro Italiei față de Banca Centrală Europeană de la Frankfurt, adica valoarea obligațiunilor statului italian cumpărate de BCE în timpul programului de relaxare cantitativă, revendicare existentă în fruntea programului de guvernare propus de cele două partide.
    Și să nu-mi spună cineva că 51% din cetățenii italieni care au mers la vot și au votat cele două partide sunt asistați social, știrbi, fără educație, teleormăneni sau mai știu eu ce grozăvie!

  5. Geoana: “…am participat la semnarea Constituţiei Europene, “ucisă” de referendumurile din Olanda şi Franţa…”
    Cum au indraznit popoarele francez si olandez sa respinga constitutia Uniunii Europene?!
    Schimbati-va, popoarelor! Nu va e rusine? Ntz, ntz, ntz! Merkel, Juncker, Geoana — toti va bestelesc, v-au bagat-o inapoi ca Tratatul de la Lisabona.

    Chiar ieri, cometand Italia, economistii americani de la CEPR explica (min 8-13) — pe inteles — ca Banca Centrala Europeana a inscenat pentru zona euro, in 2011-2012, optsprezece luni de depresiune in plus fata de durata depresiunii in SUA, — pentru a constrange guvernele mediteraneene si din Estul Europei sa aplice austeritate:

    https://www.youtube.com/watch?v=7Nsc3K370Ms (min 8-13)

    Transcrierea:
    https://therealnews.com/stories/unemployment-at-the-heart-of-italys-economic-crisis

    In 2012 BCE, dupa ce si-a obtinut ce-a vrut de la guvernele sudice si estice pe motiv de “pietze”, a iesit sa spuna ca “BCE va face tot ce va putea” sa nu cada euro, si pietzele financiare s-au oprit ca prin farmec din cresterea spread (diferenta intre rata dobanzii la bondurile italiene si cea la bondurile germane)

    Weisbrot de la CEPR spune ca, folosind aceeasi procedura, BCE a inscenat acum cateva zile din nou pe piata de capital cresterea spread-ului , pentru a forta ca portofoliul economiei in noul guvern Italian sa nu fie dat euroscepticului Paolo Savona.

    Mai rau, nici un fel de dezbatere despre toxicitatea euro nu este permisa:
    “…the euro was a really bad decision for Italy and for most of Europe. It’s very hard to get out of it, because as soon as anybody raises the issue you can see what happens. Enormous pressure is brought to bear to not talk about it, and to just never, never bring it up again.

  6. Daca nu castiga partidele merkeliene si sorosiste din familia PPE e nasol e nenorocire vine sfarsitul lumii. Ca sa-l citez pe Gioana duce la “naufragiul proiectului european”

    Proiectul european ar rezista daca s-ar indelini doua conditii de bun simt:

    1. Sa inceteze interferenta politica – UE sa devina o organizatie de aliante doar pe baze economice.
    Interferenta politica a distrus democratia din Romania si a dus la un sistem securist-procurori.

    2. Orice tara din actuala UE sa poata iesi din UE pe anumite perioade sau sa intre in mod liber. Toata aceasta constrangere si amenintari nu reprezinta o organizatie normala ci una care este de control si subjugare. Altfel e un lagar condus de cee ce numesc eu : Uniunea Sovietica Europeana.

  7. “Mircea Geoana, probabil cea mai limpede si mai bine conectata minte romaneasca la evolutiile externe.”
    Frumos spus, aproape inaltator… dar sa ne amintim ca pe acasa i se spunea “Prostanacul”.

    In privinta cugetarilor scrise de cel mai scurt presedinte din istorie nu pot sa nu constat ca de fapt omul nu spune nimic. Valoare adaugata zero. Niste fapte, niste cifre binecunoscute, o insiruire de paragrafe cam ca la ziaristii trecuti care au pierdut contactul cu lumea dar “au un nume”, paragrafe finalizate “a la Cristoiu”, adica fie cu o intrebare retorica fie cu o cugetare morometiana la fel de retorica, inutila si fada (ca si autorul). Mai e disponibil si stilul SRS, care la final pune o propozitie scurta cu iz de verdict, da Geoana e diplomat, nu risca el sa aiba vreo parere personala…

    Ah, Hillary, dragostea mea, pe citi ai lasat tu orfani prin lume, toti conectati si toti luminati !(probabil)

      • Luati doar doua propozitii din text:
        “Costul dobânzii titlurilor de stat italiene a explodat (crescând costul finanţării datoriei publice italiene – 120% din PIB – cu circa 60 miliarde de euro). Euro s-a depreciat faţă de dolar la cel mai slab curs din 2004.”

        Adevarul e:
        – debt to gdp ratio 2017 Italy: 131,8%
        – in 2004 cursul mediu EUR USD a fost 1,24 iar cursul mediu in 2017 a fost de 1,13
        QED.

        Mai ramine de spus in ce publicatie a aparut editorialul dl Geoana; ceva de tinuta, prestigios, international, cu greutate…. desigur.

Leave a Reply to 7.4 Mintiti si furati -- Nu uitamCancel reply