Monday, February 9, 2026
2.3 C
Bucharest

Dolarul explodeaza pe cursul de schimb

La casele de schimb valutar ale mai multor bănci comerciale, dolarul american a fost afişat în premieră cu 4,3 lei la vânzare, după ce miercuri Banca Naţională a României (BNR) a anunţat un curs de referinţă de 4,22 lei/dolar, nivel maxim istoric în raport cu moneda românească.

Dolarul a urcat miercuri la un maxim al ultimilor 14 ani faţă de un coş de valute şi la cel mai ridicat nivel din ultimul an în raport cu euro, în condiţiile în care marile bănci şi investitorii discută posibilitatea ca moneda americană să ajungă la paritate cu moneda unică europeană, relatează Reuters citata de news.ro.

Analiştii pieţei valutare spun că leul s-a depreciat pe fondul unei tendinţe regionale de înrăutăţirea percepţiei faţă de activele emergente. Dolarul american, cotat indirect în piaţa românească prin raportare la paritatea euro/dolar, a intrat într-un coridor de apreciere deschis după victoria lui Donald Trump în alegerile din SUA, cotaţia urcând de la 4,18 la 4,22 lei.

Pentru consumatorii din România, evoluţia dolarului este relevantă datorită faptului că importurile din afara Uniunii Europene – cum ar fi fructele citrice, electronicele, electrocasnicele, gadget-urile, gazul, carburanţii sau bumbacul – sunt plătite în valuta americană. Aprecierea acesteia va duce inevitabil la scumpirea mărfurilor importate din afara UE.

La rândul său, moneda euro a atins un maxim al ultimelor patru luni şi jumătate, BNR afişând miercuri un curs de referinţă de 4,52 lei. De asemenea, francul elveţian a urcat uşor, până la cotaţia-referinţă de 4,2071 lei/CHF, scrie zf.ro.

Hot this week

Părea de necrezut : tensiuni majore SUA-Polonia

Ministrul polonez al Justiţiei polonez, Waldemar Zurek, a catalogat...

Ce s-a descoperit despre medicamentele anti-colesterol

Statinele, medicamente administrate pentru scăderea colesterolului, nu provoacă majoritatea...

Kallas : Europa trebuie să aibă propria forță de descurajare nucleară

Europa ar trebui să înceapă să discute posibilitatea dezvoltării...

Antena3.ro : Un apropiat al lui Trump îl acuză pe George Simion de trădare

Românul apropiat de președintele Donald Trump face acuzaţii extrem...

De ce să optezi pentru chirurgia robotică pentru protezarea genunchiului

De ce să optezi pentru chirurgia robotică pentru protezarea...

Topics

00:14:15

Fost oficial SUA : Da, m-am întâlnit cu George Simion. Asta nu înseamnă că-i susţinem

Ambasadorul Daniel Fried este unul din cei mai experimentați...

Analiza : relațiile de securitate transatlantice post-Davos

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (29 ianuarie 2026, ora 21:05) –...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img