Thursday, January 29, 2026
2.6 C
Bucharest

Dragnea explica de ce nu poate, nu stie si nu vrea PSD sa faca autostrazi

Intr-un discurs cu puternice valente anti-occidentale si populiste, liderul PSD a incercat sa explice de ce nu poate, nu stie si nu vrea PSD sa construiasca autostrazi, desi se afla de 6 ani la putere neintrerupt. Cu majoritate parlamentara si guverne investite prin votul PSD. Dragnea se plange de cadrul legal, de structurile guvernamentale. In Parlament, in 6 ani se puteau modifica sute de legi, guvernul putea da ce ordonante vrea, iar oamenii din administratia centrala puteau fi schimbati in asa fel incat in 6 ani sa avem autostrazi finalizate. In schimb, primim tot felul de scuze, acuze si false motive de nerealizari.

Preşedintele PSD Liviu Dragnea a declarat duminică, în Consiliul Naţional PSD, că sistemul actual nu permite cu adevărat construcţia de autostrăzi, ci doar plata unor prejudicii către unele firme, motiv pentru care susţine că o variantă este declararea lor investiţii de interes strategic.

“30 de ani aproape şi autostrăzi nu avem. Unul dintre obiectivele uriaşe este ca două autostrăzi să plece din Bucureşti şi să ajungă în vest prin Borş şi Nădlac. Autostrada Moldovei, Autostrada Unirii, Autostrada Sudului, fosta autostradă Bechtel, Craiova-Piteşti, Sibiu-Piteşti, toate cele trecute pe masterplan, nu am spus nimic de Videle şi ar trebui să ne g\ndim şi la asta. Avem Braşov, Buzău, Moldova, Buzău- Brăila, Brăila-Tulcea, să nu ne mai batem pe ce desenăm pe hartă”, a declarat Liviu Dragnea.

“Cu actualul sistem şi proceduri durează foarte mult. Nu e problemă de bani, împreună cu Călin Popescu Tăriceanu şi doamna premier am hotărât să vorbim cu funcţionarii, să ascultăm, am plecat de acolo toţi trei cu o idee. (…) Aveţi susţinerea noastră, doamna premier, ca proiectele de autostrăzi cuprinse în masterplan la care să adăugaţi şi autostrada Nordului, ca oraşele să fie legate la şansa de dezvoltare”, a mai spus liderul PSD.

Acesta a reproşat şi sistemul de revendicări care a luat locul construcţiilor.

“Toate nu le putem face în viaţa noastră pe această procedură. Declaraţi-le investiţii de interes strategic pentru securitatea României. Nu avem altă variantă. Vom fi certaţi că vrem să ieşim din UE, să ne mutăm pe Lună, e important să se construiască şi să meargă pe autostrăzi şi ei să ne certe. Ce şansă să aibă România, adică toate drumurile să se oprească în munţi? Nu putem da şansa Moldovei să devină o zonă de dezvoltare? Când vreodată? Dacă mai facem o întâlnire cu funcţionarii îi înregistrăm: .Drumul ursilor, peşterea cu lilieci, nu ştiu ce albine, respectăm tot, dar nu putem în acest sistem în care s-a făcut o industrie. Contestăm la contestaţii şi apoi avem claim-uri, care înseamnă de fapt că nu muncesc, dar cer bani. Spun, domnule în data de, la ora de trebuia să faci nu ştiu ce. Ai întârziat cu o oră. 10 mil euro. Min Transporturilor trebuie să dea claim-uri de 2 mld. de lei nu pe lucrări făcute, pe claim-uri. Putem face şi ministerul claim-urilor că va fi ministerul cu buget uriaş. Păi cum să avem autostrăzi, dacă unii funcţionari blochează? De ce să mai muncească: vine luna, vine claim-ul. Românii vor judeca dacă facem. Am crezut că în stitul lor putem, nu putem. Când vor fi făcute autostrăzi nu le va lua nimeni la spinare. Mai fac unii dosare, asta e, autostrăzile sunt făcute. cu asta rămânem în istorie”, a declarat Dragnea, citat de Mediafax.

 

Hot this week

Descoperire şoc în microbuzul morţii

Descoperire şoc în microbuzul morţii Apar informații șocante în urma tragediei...

Alertă : pe 4 februarie, expiră tratatul START între SUA şi Rusia

Pe 4 februarie 2026, Noul Tratat de Reducere a...

România exersează linia de descurajare a Flancului Estic al NATO (Eastern Flank Deterrence Line)

Comandamentul Corpului Multinațional de Sud-Est (HQ MNC-SE), împreună cu...

Germania : Rusia rămâne cea mai mare amenințare la adresa securității și libertății în Europa

Ministrul german de externe, Johann Wadephul, a afirmat luni,...

Topics

Descoperire şoc în microbuzul morţii

Descoperire şoc în microbuzul morţii Apar informații șocante în urma tragediei...

Alertă : pe 4 februarie, expiră tratatul START între SUA şi Rusia

Pe 4 februarie 2026, Noul Tratat de Reducere a...

România exersează linia de descurajare a Flancului Estic al NATO (Eastern Flank Deterrence Line)

Comandamentul Corpului Multinațional de Sud-Est (HQ MNC-SE), împreună cu...

Averea fabuloasă făcută de Rusia pe seama exploziei prețului la aur

Rezervele Rusiei de aur și valută, parțial înghețate de...

SUA şi Danemarca vor renegocia Acordul Apărării din 1951

SUA şi Danemarca vor renegocia Acordul Apărării din 1951 Statele...

Cel mai bun cal de curse din lume

Pur-sângele francez Calandagan, în vârstă de cinci ani, a...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img